Impresionanta prin aspectul sau exterior asemanator pisicilor salbatice, Norvegiana de padure se dovedeste un companion afectuos si loial, care nu este dependent de atentia stapanului ei. Norvegiana de padure este indicata persoanelor active, cu un program incarcat, intrucat aceasta este capabila sa se adapteze majoritatii circumstantelor si sa tolereze cateva ore de singuratate.
Istoricul si originea
In ciuda taliei mari si a aspectului salbatic, Norvegiana de padure nu este un descendent sau un hibrid al vreunei specii de pisica salbatica. Denumita Norsk Skogkatt (Norwegian forest cat, norvegiana de padure) in Norvegia, Norvegiana de padure este posibil sa fi ajuns in nordul Europei acum cateva sute de ani, ca descendent al pisicilor domestice introduse in Europa de catre romani. Mentiuni cu privire la pisici de talie mare, cu parul lung exista in mitologia scandinava. Din moment ce miturile scandinave au fost transmise generatiilor urmatoare prin viu grai timp de cateva sute de ani inainte de a fi consemnate in poemele Edda, undeva intre anul 800
i.Hr. si 1100
i.Hr., este foarte clar ca pisicile domestice cu parul lung au existat in Norvegia de foarte mult timp. Clima din nordul Norvegiei a oferit un test aspru acestor pisici. Numai exemplarele cele mai robuste si mai rezistente au supravietuit, astfel ca, de-a lungul secolelor, pisicile au dezvoltat constitutii robuste, blanuri impermeabile, lungi, simturi fine si instincte puternice. Primul club al pisicilor din rasa Norvegiana de padure a fost fondat in 1934, iar in 1838, primul exemplar din aceasta rasa a fost etalat intr-o expozitie felina in Oslo, Norvegia. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, rasa a fost la un pas de a disparea, iar incrucisarea cu pisica domestica norvegiana, cu parul scurt ameninta existenta Norvegienei de padure, ca rasa pura. Dupa razboi, crescatorii de pisici din Norvegia au inceput un program de crestere si selectie pentru a salva rasa de la disparitie. Eforturile lor au fost incununate de succes, iar rasa a fost desemnata pisica nationala a Norvegiei de catre regretatul rege Olaf. Norvegienele de padure au sosit in Statele Unite in noiembrie 1979. In 1980, un grup restrans de crescatori americani si-au canalizat eforturile pentru a face posibila recunoasterea rasei de catre oficiile din nordul Americii. Astazi, rasa este recunoscuta de majoritatea asociatiilor si este a patra rasa de pisici, cu parul lung ca si popularitate, potrivit CFA (Cat Fanciers Association).
Rasa este recunoscuta de urmatoarele organizatii si oficii internationale: American Association of Cat Enthusiasts (AACE), American Cat Association (ACA), American Cat Fancier’s Association (ACFA), Canadian Cat Association (CCA), Cat Fanciers’ Association (CFA), Cat Fanciers’ Federation (CFF), The International Cat Association (TICA), United Feline Organization (UFO).
Aspectul exterior si dimensiunile
Desi exista unele similitudini intre Norvegiana de padure si rasa Maine Coon, ele sunt rase separate. Maine Coon-ul este mai mare decat norvegiana de padure, iar caracteristicile corporale ale celor doua rase sunt total diferite. Norvegiana de padure este o pisica robusta cu picioarele din spate musculoase si lungi. Corpul este de lungime medie, bine proportionat si musculos, cu pieptul adanc si o osatura puternica. Forma capului se incadreaza intr-un triunghi echilateral. Ochii sunt mari si expresivi. Urechile de dimensiuni medii, rotunde continua linia care uneste obrazul cu baza urechii. Trasatura care diferentiaza, intr-adevar, Norvegiana de padure de celelalte rase, este blana sa splendida. Blana sa dubla, deasa si lunga si "coama" regala fac ca Norvegiana de padure sa para mai mare decat este in realitate. Parul exterior impermeabil si, in mod natural, unsuros protejeaza puful profund, izolant. Numeroase smocurile de par orneaza urechile, iar labele, de asemenea, bine imbracate cu par si prevazute cu smocuri de par protejeaza picioarele felinei de gheata si zapada. Norvegienele de padure cresc destul de incet, atingand dezvoltatea deplina in jurul varstei de 5 ani. Coada este lunga si stufoasa. Tigratul (tabby) cu alb este desenul cel mai frecvent intalnit, Norvegiana de padure se gaseste intr-o gama variata de culori si desene, exceptie facand acelea care ar indica o eventuala hibridizare (desenul siamezei, culorile ciocolatiu sau liliac). Ochii pot fi in diferite nuante de verde, auriu, verde-auriu, in timp ce exemplarele albe pot avea ochi albastrii sau pot fi ceacare.
Personalitatea
Nu va lasati pacaliti de musculatura bine conturata si de infatisarea salbatica. In ciuda anilor petrecuti in salbaticie, in padurile norvegiene, sau poate chiar datorita acestora, Norvegiana de padure va prefera sa fie dezmierdata si sa se cuibareasca in bratele dumneavoastra decat sa alerge. Dragalasa, prietenoasa, ele formeaza legaturi puternice bazate pe afectiune cu companionii lor umani. Nu se sperie de nimic, adaptandu-se cu usurinta majoritatii circumstantelor si stilurilor de viata. Nu sunt pisici zgomotoase, preferand sa-si "spuna parerile" prin limbajul trupului. Vor mieuna prelung numai daca se intampla ceva total nepotrivit, cum ar fi un castron pentru mancare gol. Sunt pisici care torc puternic, putandu-le auzi dintr-o camera alaturata. Nu sunt pisici care sa va stea in brate, preferand sa se tolaneasca chiar langa dumneavoastra mai degraba decat pe dumneavoastra.
Relatiile cu familia si casa
Norvegiana de padure este medium activa in interiorul casei, vigilenta, cu capacitate de reactie si destul de independenta.
Accepta prezenta copiilor si a altor animale de companie, in special, daca creste alaturi de acestia.
In general, sunt obisnuite sa traiasca afara, fiind foarte fericite daca dispun de o curte, dar se adapteaza usor si vietii intr-un apartament. Rezista la temperaturi destul de scazute si se pare ca le place ploaia.
Norvegienele de padure sunt active si jucause, mentinandu-si acelasi temperament si ca adult. Atlete naturale, Norvegienelor de padure le place sa-si investigheze domeniul, sa se catere in varful bibliotecii sau al pomilor. Ele pot deveni animale numai de interior atata timp cat li se ofera suficient spatiu, echipament pentru catarare si multa atentie si afectiune.
Aspecte particulare
Lungimea blanii variaza in functie de anotimp. Primavara, Norvegiana de padure isi inlatura blana lunga si deasa de iarna, iar toamna, pe cea de vara, mai scurta si mai subtire. Aceasta naparlire este atat de evidenta, incat Norvegiana de padure, vara, aproape ca arata ca o pisica complet diferita, ramanandu-i doar coada stufoasa, zulufii de pe urechi si dintre pernitele degetelor care sa va reaminteasca de Norvegiana de padure din timpul iernii. In timpul perioadelor de naparlire, perierea meticuloasa, zilnica cu o perie cu dinti fini de metal este absolut necesara pentru a preveni incurcarea si matuirea parului si pentru a limita cantitatea de par depusa pe suprafetele si obiectele din casa dumneavoastra. In celelalte perioade ale anului, blana Norvegienei de padure necesita un minim de ingrijire. Perierea blanii, o data pe saptamana este, de obicei, suficienta, pentru a preveni incurcarea si pierderea luciului acesteia.
Boli si afectiuni curente
In general, Norvegienele de padure sunt niste pisici rezistente si sanatoase, care, cu o alimentatie adecvata, miscare, ingrijire medical veterinara (vaccinari, deparazitari, controale periodice, etc.) si afectiune din partea stapanului, vor fi longevive.
Nu sunt semnalate probleme de ordin gentic, specifice Norvegienei de padure. Sunt predispuse afectiunilor curente specifice felinelor in general, fara o frecventa crescuta a uneia dintre ele. Masculii nu sunt feriti de sindromul urologic felin (formarea de pietricele la nivel renal sau vezical), motiv pentru care trebuie avuta o atentie sporita asupra alimentatiei si aparitiei eventualelor dificultati de urinare.
Dupa o anumita varsta, in functie si de individ, au tendinta de a depune tartru dentar, cu predilectie pe molari si carnasiere.
Norvegienele de padure sunt foarte gurmande, fiind predispuse obezitatii. Din acest motiv este indicat, pe cat posibil, sa li se administreze o cantitate limitata si adecvata de alimente.
Ideal este ca dupa varsta de 6-8 ani, chiar daca aveti un exemplar sanatos, sa-i faceti un control de rutina si cateva investigatii (ecografie, radiografie, analize de sange si urina) pentru a depista din timp eventualele sensibilitati si pentru a incerca remedierea acestora printr-o alimentatie corespunzatoare sau cu ajutorul unui tratament adecvat.
Speranta medie de viata a Norvegienei de padure este intre 10-14 ani.
