Cum ar trebui sa arete un porumbei Rotat

PORUMBELUL VOLTAT-TIP NOU


Cum ar trebui sa arate un porumbel conform standardelor? O vom lua in ordinea in care aceste caracteristici sunt evaluate.
Un porumbel bun trebuie sa fie prezentabil, adica sa stea pe varfurile picioarelor sau sa mearga asa cu capul tras in spate cu corpul perfect rotund, mic sau mediu si sa atraga atentia printr-o coada (evantai) cat se poate de mare.
Prin pieptul inalt, plin si lat, impreuna cu penajul neted din partea de jos a pieptului, se ajunge la obtinerea unei forme a corpului fara colturi si margini, asemanatoare cu o minge mica.
Din acest corp rotund ar trebui sa iasa aripile cat se poate de inguste, usor ridicate si care sa fie frumos curbate, bine structurate si cu o forma ascutita. Pe tinerea ridiga a aripilor se pune o valoare mare, deoarece aripile dezordonate strica imaginea ideala a unui astfel de porumbel. Trebuie sa se ia in seama ca aripile sa nu acopere mult din partea de jos a pieptului si a burtii, sa nu acopere penajul care da un aspect de rotunjime.
Corpurile inguste, lunguiete, in forma de para suntconsiderate greseli badarane. Astfel de porumbei nu au valoare si nu merita sa fie crescuti sau folositi la expozitii, deoarece nu au nicio valoare.
Nici porumbeii cu aripile grase si care acopera prea mult din penajul de pe piept si burta (vazut din lateral), nu prea au sanse sa castige un punctaj mare si sunt in partea de jos a listei cu note.
La evaluarea pozitiei porumbeilor s-au facut cele mai multe schimbari. Daca mai demult picioarele porumbeilor trebuiau sa fie cat mai spate, uneori chiar dupa jumatatea corpului, acum, la porumbelul modern, picioarele ar trebui sa fie cat mai in fata, pentru a continua rotunjimea corpului, fara intreruperi sau indoituri. Trebuie sa se ia in seama ca doar o anumita structura a corpului poate rezulta o pozitie buna a acestuia. Porumbeii prea mici de inaltime, care au picioarele in spate trebuie evitati, deoarece porumbeii ar trebui sa poata sa fuga fara dificultati. Si porumbeii cu picioare prea lungi, care sunt prea in spate fata de corp trebuie evitati.
[pag 9]
"Evantaiul", cum este numita coada porumbelului, a ajutat la numirea acestei rase, deoarece aminteste de coada unui paun. Pentru ca porumbeii sa fie bine notati, ei trebuie sa aiba o coada exemplu. Acesta trebuie sa fie inalt, rotund, si purtat deschis. Penele din coada trebuie sa fie lungi, late, fixe si cat se poate de egale. Un porumbel frumos si fin ar trebui sa prezinte un raport mare intre corpul mic sau mediu si coada cat se poate de mare. Doar atunci poate fi considerat "de rasa". Totusi, un corp mare si badaran care are o coada uriasa nu trebuie sa fie scopul unui crescator de porumbei, dar astfel de porumbei nici nu sunt greu de crescut. Cel mai important este ca evantaiul sa fie bine strans, fara spatii sau gauri si mijlocul nu trebuie sa fie subtire. Mai bine cu mai putine pene, dar cu coada lata si fix, decat cu 46 de pene inguste si urate. Cel mai bine ar fi ca coada sa aiba intre 32-40 de pene. Acestea are trebui sa alcatuiasca o coada fara spatii, sa fie fixe si netede, pentru ca doar cu o coada lata si neteda se ajunge la un aspect ordonat al evantaiului. Penele intoarse, indoite sau despicate sunt considerate si ele greseli, deci trebuie evitate.
Penele trebuie sa fie nici prea bogate, dar nici prea rare, ca sa nu dea un aspect dezordonat si de transparenta. Ca sa arate bine, penele trebuie sa atinga foarte putin pe jos. Dar sa nu se exagereze, pentru ca daca evantaiul atarna in jos, se vor produce lipsuri intre pene si strica aspectul uniform. Alte greseli sunt cozile in forma de palnie, umbrela.
Asezarea pernitelor (?) are o importanta mare pentru stabilitatea cozii. Pernita din spate trebuie sa fie inalta, plina si uniforma.
Si pozitia capului are o mare importanta in evaluarea acestor porumbei. Capul ar trebui sa fie in mijlocul corpului, sa stea linstit intre spate si pernita din fata. Gatul ar trebui sa corespunda lungimii spatelui. Daca este prea scurt, porumbelul nu o sa reuseasca sa tina capul in jos, tras spre spate. Daca gatul este prea lung, se clatina dintr-o parte in alta a corpului, pentru ca porumbelul nu are loc unde sa isi aseze capul, numai daca il baga prin coada.
[pag 10]
Porumbeii care sunt agitati si lovesc cu capul si gatul, trebuie evitati. Nu au nici o valoare si nu are rost sa fie crescuti. Comportamentul se mosteneste foarte tare la porumbei, de aceea crescatorii de porumbei trebuie sa isi evalueze porumbeii cu multa atentie si sa ii selecteze si in functie de comportament.
Printre crescatorii de porumbei exista multa nesiguranta in privinta culorii ochilor. Porumbeii albi si care au la baza culoarea alba au ochi inchisi la culoare. La toti ceilalti, ochii ar trebui sa fie de culoarea perlelor, galbeni sai portocaliu spre rosu. Daca porumbeii se incadreaza in aceste statistici, atunci culoarea ochilor nu mai reprezinta o problema. Ochii verzi sau de mai multe culori sunt considerati greseli.
Forma capului corespunde in cele mai multe cazuri normelor, de aceea nu este luata prea des in considerare.

Evaluarea porumbeilor. Evaluarea unui porumbel se face in urmatoarea ordine: Impresia generala, rotunjimea corpului si structura aripilor, pozitia corpului si a picioarelor, calitatea cozii si a penelor, pozitia capului. Culoarea si desenele/semnele nu ar trebui puse in prim-plan, si trebuie luate in considerare doar lipsurile mari de culoare. Un porumbel trebuie sa aiba un efect asupra celor care il privesc. Armonia dintre toate criteriile de evaluare si calitatea rasei formeaza porumbelul ideal. Porumbeii trebuie sa fie prezentabili, adica sa dea dovada tot timpul ca sunt "de rasa". Cand acestia sunt prezentati in expozitii, valoarea lor scade daca crescatorul ii goneste dintr-o parte in alta a coliviei. Porumbeii sunt creaturi linistite, sensibile, care nu primesc cu bucurie un astfel de comportament si reactioneaza prin faptul ca devin speriati, timizi si le e frica sa se mai arate, deci aspectul lor nu o sa mai fie acelasi. La o expozitie, crescatorul trebuie sa scoata la inceput porumbelul din colivie si apoi sa il lase sa fuga singur la loc in colivia de expozitie de 50. Astfel se pot observa prioritatile, dorintele si chiar lipsurile acestui animal. La expunerile/expozitiile mari si foarte mari, ar fi bine ca porumbeii sa fie in colivii cat mai mari. Acest lucru nu este o descoperire noua, ci Dr. Paul Trubenbach, vorbeste despre aceasta din anul 1926 in studiile sale "Uber die Pfauentaube". In partea finala a studiului este scris: "Fiecare crescator de porumbei ar trebui sa aiba o colivie/cusca mare, de exemplu lata de 140 cm, inalta de 60 de cm si care sa fie cu 90 de cm peste podea. Sa puna in ea cei mai buni porumbei si sa ii compare. Ei trebuie sa invete sa marsaluiasca fara sa isi schimbe figura (pozitia) fina. Pe porumbeii care nu fac asa trebuie sa ii scoata. [pag 11] Repet inca o data, ar fi bine ca porumbeii sa aiba aceasta figura din nastere si nu invatati.
Este regretabil faptul ca porumbeii sunt tinuti in custi mici, fiecare cu cusca lui si asa sunt "dresati". Dar la fiecare expozitie mare din America si Anglia stau custi mari la dispozitia oamenilor, in care se pun cei mai buni porumbei sa marsaluiasca si trebuie sa fie comparati. Numai in acest fel se poate face o decizie corecta in privinta porumbeilor."
Toata lumea stie si recunoaste ca figura, pozitia si prezentabilitatea nu se poate invata dintr-o data, ci doar prin dresaj sau din nastere. De aceea, porumbeii ar trebui sa se obisnuiasca cu o colivie de expozitie. Pentru aceasta sunt de ajuns cateva ore. Este important ca crescatorul sa se poarte frumos cu porumbeii, fara prea multa insistenta si sa ia din cand in cand porumbeii in mana. Atunci ei vor fi linistiti, increzatori, si nu vor mai fi timizi. Nu ajuta cu nimic daca porumbeii sunt inchisi zile intregi in custi, cu speranta ca in ziua expozitiei vor sti sa se arate perfect. Acest lucru este un nonsens, pentru ca un porumbel ori are din nastere noblete si un aspect elegant, ori nu, si trebuie invatat. Este normal sa existe diferente intre porumbeii de culori diferite. Porumbeii cu doua culori sunt din fire mai nelinistiti. Din pacate, la multe expozitii mai mici, multi porumbei de stil mai vechi sunt clasati pe locuri inalte iar greselile badarane sunt ignorate, iar nimicurile sunt aduse in prim-plan si sunt luate in considerare in formularea opiniilor despre acestia. Evaluari, care nu se fac in functie de tip, rontunjime a corpului, pozitie, pozitia picioarelor, pozitia aripilor, a capului si structura cozii sunt fara valoare, si nu arata deloc calitatea reala a porumbeilor. Crescatorilor incepatori ar trebui sa li se dea sfaturi si critici, pentru ca doar daca ii ajutam pe altii, se vor implini idealurile noastre.

Culorile. In prezent, sunt 50 de culori si de tipuri de desene pentru acest tip de porumbei, asa ca pentru fiecare crescator se potriveste ceva. Exista si mai multe tipuri de desene (imprimeuri..), care sunt categorizate in acest fel: Schildige ( schilder = aripi), Weißschwanze (cozi albe) sau Farbenschwanze (cozi colorate).
[pag 12] La toti porumbeii de o singura culoare, pretentiile in legatura cu tipul, calitatea penelor si a cozii sunt mai mari. La porumbeii de doua culori, cel care evalueaza aspectele acestor porumbei trebuie sa fie mai intelegator si sa ii tina intr-un fel partea crescatorului, dar in mod corect. Pentru porumbeii de nuante maronii se cere sa fie stralucitori si curati.
Porumbeii albi sunt considerati porumbeii cu culoarea de ce mai mare vechime, si sunt crescuti mai mult in Europa. De-a lungul multor ani erau considerati de mare calitate, dar in ultimul timp si-au pierdut din farmec. Exista si acum cativa porumbei albi care lasa o impresie buna, dar la majoritatea le-ar trebui mai multa eleganta si prezentabilitate. Si penele lor ar trebui sa fie un pic mai lungi si mai fixe. In legatura cu pozitia corpului si a picioarelor nu sunt considerati ideali. Prin incrucisari cu porumbei albastri, devin mai vitali si calitatea penelor creste.
La porumbeii negri cu ochi de culoarea perlelor, galbeni sau portocaliu spre rosu, penele trebuie sa fie late si puternice, fixe. In privinta tipului si a rotunjimii corpului, acestia vor avea cele mai multe laude. Crescatorii trebuie sa fie atenti ca ochii acestora sa nu aiba marginile prea groasa, pentru ca acesti "ochelaristi" nu arata prea bine. In grupa porumbeilor negri mai intra si porumbeii andaluji, cei de culoarea indigo inchis si alti porumbei de culori inchise, care pot fi imperecheati cu porumbeii negri.
Andaluzii cu capul, gatul, aripile de pe piept si burta de nuante negre-albastrui, cu evantaiul de o culoare putin mai deschisa, cu aripile albastru inchis si margine neagra. Multora dintre porumbeii care provin din imperecherea a doi andaluzi le lipseste marginea neagra la aripi, de aceea nu prea sunt atractivi si in consecinta par mai deschisi la culoare. De aceea, andaluzii trebuie sa fie imperecheati cu porumbei de alte culori.
Porumbeii indigo-dun (cu pete indigo), ar trebui sa aiba mult luciu de culoarea bronzului pe penele de pe cap, gat, piept, si aripi. Porumbeii Dun reprezinta un raport aproximativ egal intre culoarea corpului si a cozii. Cresterea acestui tip de porumbei este intersanta si ii poate aduce multa experienta crescatorului. Aici aveti exemplul unui crescator: El a imperecheat doi porumbei de acesti tip si s-a ales cu alti doi porumbei rosii si cu coada-oglinda.
Si porumbeii albastri, cu nuante de albastru, Milky, sau cei cu pete si cei Grizzle formeaza o singura grupa a rasei, deoarece pot fi imperecheati intre ei. La porumbeii din aceasta categorie de culori se poate observa cea mai mare calitate. Rotunjime a corpului foarte buna, partea de sub piept arata foarte bine, pozitie frumoasa, o pozitie buna a picioarelor si a capului, [pag 13] aripi inguste cu o curbura foarte bine acoperita de pene, si o calitate enorma in privinta penelor si a cozii. Culorile ochilor sunt aceleasi ca ale porumbeilor mentionati mai sus. Petele de culori nu au nici o importanta in evaluarea porumbeilor.
In Austria exista porumbei Blauholige si la noi s-au observat porumbei rosii si galbeni, care pot fi imperecheati cu porumbeii mentionati mai sus.
Porumbeii Milky nu trebuie sa fie imperecheati, pentru ca le scade calitatea penelor si si culoarea frumoasa. Din pacate, la porumbeii Milky, nu sunt considerati cei mai buni, desi se incadreaza in paleta de culori respectiva si exista si exemplare fine de acest tip.
Porumbeii Grizzle au mai mult sau mai putin nuante de alb in culoarea de baza si la noi unii au pene care sunt albe in intregime in zona capului si gatului, deci sunt tigrati. Acest lucru nu este tragic si nu ar trebui sa strice unei rase asa de bune. Porumbeii Grizzle care provin din imperecherea a doi porumbei de acelasi fel nu sunt asa de atractivi, pentru ca culoarea le dispare putin cate putin si corpul le devine tot mai deschis la culoare, aproape alb. Eu am crescut astfel de porumbei, care abia mai aveau coada colorata si varfurile penelor de culoare inchisa, de aceea trebuie evitata imperecherea acestora cu acelasi tip si e mai bine sa fie imperecheati cu porumbei albastrii sau cu nuante de albastru.
Unii crescatori mai cresc porumbei rosii si galbeni. Dar acestora le lipseste des forma ideala a corpului. Multi au probleme si la pozitia corpului si a picioarelor. Si latimea penelor mai trebuie corectata. Porumbeii rosii si galbeni pot fi imperecheati intre ei. Pentru a-i corecta, au fost imperecheati si cu porumbei negri, de culori inchise sau albi.
Porumbeii de mai multe culori (Almond) au culoarea de baza crem pana la o culoare asemanatoare migdalelor, si au penele si varfurile penelor de diferite culori. Almonzii au melanismul varstei, deci cu cat imbatranesc mai mult li se inchide culoarea si nu pot fi imperecheati intre ei, deoarece puii vor muri in ou, sau la nastere, sau se vor naste orbi etc. De aceea, in cresterea acestor porumbei, se mai folosesc si porumbei de alte nuante, de exemplu:
- Kite - un negru inchis, cu mai mult sau mai putin luciu de culoarea bronzului pe coada
- Golddun - nuante de maro-auriu mai deschise cu tendinte de galben pe piept, burta si aripi
[pag 14]
- De Roy - un portocaliu spre galben, cu pete maro/visinii amestecat cu mai mult sau mai putin alb, si de cele mai multe ori, din imperecherea a doi porumbei De Rpy iasa almonzi.
- Agathe - acestia sunt porumbei de o singura culoare fara un desen stas si cu mai mult sau mai putin alb.
Toti acesti porumbei trebuie sa poarte gene ale almonzilor, daca nu, dupa imperechere, nu vor iesi almonzi din ei. Sunt nuante de culori foarte interesante, de care poate avea parte doar un crescator cu cunostiinte genetice si cu multa rabdare. Acest tip de porumbei este pentru cei care iubesc lucrurile speciale. Un almond perfect este pentru crescator ca un 6 la lotto.
Si porumbeii cenusii sunt recunoscuti, dar sunt de obicei produse care ies din greseala si in prezent nu sunt crescuti ca rasa extra.
Porumbeii cu cozi oglinda cu rosu si galben - au un aspect foarte frumos. Porumbeii de o singura culoare, rosii sau galbeni, cu o dunga alba la capatul cozii formata din mai multe pete care parca se oglindesc dintr-o pana in alta sunt de o frumusete mare. Mai demult, acest tip de porumbel era cu mult mai jos in preferintele culorilor porumbeilor. Dar crescatorii de porumbei au luat in serios acest tip de porumbei si au facut astfel ca ei sa devina porumbei moderni, iar acum sunt apreciati ca atare.
Porumbeii cu doua culori, care au o culoare pe corp si alta pe aripi sau coada sunt si ei foarte indragiti. Crescatorii care cresc astfel de porumbei trebuie sa fie foarte atenti. Prin incrucisarile acestor porumbei s-au castigat tipuri minunate de porumbei cu o calitate foarte buna a penelor si a cozii. Dar la acesti porumbei modelele trebuie sa fie la fel, ceea ce nu este prea simplu, iar daca nu corespund modelului, sunt eliminati.
Mai demult si si acum se mai experimenteaza aceste lucruri. Cand un porumbel de acest tip este perfect, atunci crescatorii prind curaj si putere sa mai creasca astfel de porumbei.
Porumbeii cu aripile de culoare diferita fata de corp trebuie sa aiba intre 6 - 12 pene pe aripa. Daca sunt sau nu colorati pe partea de jos a aripii, asta nu conteaza.
Culorile metalizate nu sunt cerute neaparat, dar arata bine la un porumbel de rasa cand i se potrivesc perfect culoarea si modelul. [pag 15] Acestia sunt considerati "pietrele pretioase" ale colectiei. La cresterea acestor porumbei, crescatorii trebuie sa fie atenti la defectele ochilor. Porumbeii cu aripile colorate trebuie sa stea mai indepartati de cusca/colivie, deoarece au ochii rupti sau de 2 culori. Crescatorii ar trebui sa incerce sa evite aceste defecte, lucru care este destul de greu.
Porumbeii cu cozi albe sunt si ei indragiti; cei negri si albastri au o compozitie buna si calitate, dar cei rosii si galbeni au de recuperat. Multi crescatori sunt uimiti de astfel de raritati. Cateva pene colorate din loc in loc au rolul de rezerve de culori si au un efect opus fata de petele de pe cap, dar nu trebuie considerate greseli. Daca crescatorul ar trebui sa aleaga din doi astfel de porumbei, cel cu coada cat mai alba sau perfect alba este preferat. Culorile ochilor la acesti porumbei sunt aceleasi care au fost mentionate la porumbeii de o singura culoare.
Porumbeii cu cozile colorate in toate varatiunile de culori sunt o desfatare a ochilor, dar niciodata nu gasesti prea multi la un loc. Daca cei negri si albastri sunt destul de raspanditi, cei rosii si galbeni sunt mai putin gasiti. Doar unii crescatori entuziasmati se ostenesc si isi permit aceste costuri si nu se tem de consecinte. In privinta culorilor nu sunt cerinte mari. Coada trebuie sa fie colorata iar perntia din spate nu trebuie sa fie neaparat plina de culori, ca porumbelul sa fie considerat de rasa.
Pentru cei care evalueaza porumbeii la un concurs este putin mai greu sa evalueze porumbeii cu nuante de doua culori sau cu culori rare. Dar de obicei eforturile depuse de crescatori pentru a obtine aceste culori sunt onorate. Doar asa vor aparea progrese in cresterea destul de scumpa a acestor porumbei.
Ultimii in randul porumbeilor colorati sunt cei tigrati si baltati (patati, pestriti, tarcati). Si acestia se imperecheza, in special cei tigrati, cu porumbei de o singura culoare dar care sa se potriveasca cu nuantele acestora, si astfel calitatea va deveni mai buna. La porumbeii negri si albastrii care sunt tigrati exista deja reprezentanti importanti, dar la cei galbeni tigrati mai este mult de lucru, la fel ca la porumbeii de o singura culoare, galbeni. Modele la porumbeii tigrati trebuie sa fie cat de cat uniforme, dar coada si o parte din aripi trebuie sa fie colorate. [pag 16] Porumbeii baltati trebuie sa aiba si ei uniformitate in culori, si la aripi si coada. La culoarea ochilor se cer aceleasi culori ca la porumbeii de o singura culoare. Cei baltati pe portiuni mai mari nu se includ in standardele noastre, dar ca animale de prasila sunt valorosi.

Cresterea. Daca un incepator se hotareste sa inceapa cu cresterea de porumbei, atunci trebuie sa isi caute porumbei care sunt deja bine crescuti ca rasa, si sa isi cumpere singur porumbeii, ca sa se familiarizeze cu vanzatorii si cu tot ce este nou pentru el. Trebuie sa fie foarte atent la adapostirea lor, la impartirea lor, si la compozitia mancarii, pentru ca nu s-a nascut expert. Trebuie sa aiba deja totul invatat si studiat despre porumbei. Crestera porumbeilor este o stiinta, mai ales cresterea a Pfautauben. Decat sa inceapa cu multe perechi de porumbei la care nici nu li se cunoaste bine originea, mai bine incepe cu o singura pereche de porumbei de calitate inalta. Fiecare incepator ar trebui sa inceapa cu o culoare, sau cel mai mult doua culori care se potrivesc, si sa aiba cel putin 5 perechi de porumbei. Daca incepe cu mai putine perechi, chiar daca sunt bune, nu are garantia ca va progresa in cresterea lor. In fiecare clpia s-ar putea sa ramana fara o pereche, pentru ca porumbita nu se mai oua sau porumbelul nu mai fecundeaza. Unele perechi nu reusesc sa produca ceea ce si-ar dori crescatorul sau calitatea corespunzatoare, si astfel, crescatorul va fi tras in spate de aceste probleme. De aceea e bine de stiut din ce fel de imperecheri provine fiecare porumbel, ca sa se stie astfel ce gene poarta. Numai asa isi poate mentine crescatorul concurenta. Un cuvant pentru cei care cumpara porumbei in fiecare an de la diferiti crescatori si ii introduc in crescatoria lor. Acesti porumbei nu vor avea niciodata un succes sau rezultat de durata lunga. De multe ori, din imperecherile acestor porumbei nu vor iesi porumbei prea buni, poate doar din intamplare.
Daca un crescator vrea sa aiba succes, el trebuie sa creasca la inceput porumbei de acelasi tip, ca sa observe si sa invete caracteristicile mostenite si sa le corecteze. El mai trenuie sa observe si defectele aparute si sa incerce sa le excluda.
Erich Muller spune in cartea sa despre Pfautauben, la pagina 63: "Fiecare dintre noi a avut un inceput in cresterea porumbeilor. Sa nu radem de cei noi care ni se alatura in acest lucru din cauza nestiintei lor, ci sa ii ajutam cu sfaturile si faptele noastre. Din pacate, incepatorii fac cele mai mari greseli la achizitionarea porumbeilor. [pag 25] In loc sa ia o pereche buna cu cea mai buna varsta pentru cresterea lor, de multe ori se iau mai multe perechi. Nu cantitatea conteaza in cresterea porumbeilor, ci doar calitatea. Incepatorii trebuie sa cumpere porumbeii de la un crescator bun. La cumpararea porumbeilor de la anumite expozitii este ceruta multa atentie. Stim de unde provin porumbeii? Se potrivesc cu grupa de sange pe care o au porumbeii proprii? Nu vrem sa avem o privire negativa, dar cum am spus mai inainte, este recomandata multa atentie in achitionarea porumbeilor. Trebuie sa mai retinem cand cumparam porumbei ca un porumbel fin nu lucreaza mai mult decat un porumbel cu mai putina calitate. Trebuie sa punem mai multa atentie in a afla de unde provine porumbelul, ce tip este. Un porumbel cu calitate medie dar cu grupa buna de sange este deseori mai valoros decat un porumbel fin, de calitate, dar cu o crestere mai putin buna. Mai trebuie sa retinem ca nu fiecare crescator/crescatorie care a castigat anumite concursuri isi merita in totalitate titlul. Fiecare dintre noi are sistemul sau de crestere a animalelor, dar natura stabileste limitele. Daca incercam sa trecem aceste limite, sau trecem peste ele din greseala/nestiinta, atunci, pe parcursul cresterii lor, mai devreme sau mai tarziu, natura "se va razbuna" iremediabil. Natura nu se lasa in mainile oamenilor. Inca un lucru in cresterea porumbeilor, este dragostea fata de ei."
La o crestere dupa un anumit plan este neaparat nevoie de o carte clara despre cresterea porumbeilor, pentru ca fara schite concrete si sfaturi despre originea porumbeilor nu se poate face o crestere de succes si de durata. Este foarte clar ca pentru o crestere a porumbeilor este nevoie de porumbei ireprosabili si sanatosi, pentru ca doar animalele sanatoase vor reusi sa faca o linie de reproduceri si veti putea avea succes.
Imperecherile se fac tot timpul prin compensatie, adica prin imperechere trebuie sa se completeze calitatile unui porumbel cu cele ale partenerului. Trebuie sa se retina ca doi porumbei cu defecte in aceleasi privinte nu trebuie imperecheati, pentru ca lipsurile/greselile/defectele se mostenesc mult mai tare decat calitatile. De aceea, un porumbel cu calitati bune intr-un anumit domeniu trebuie imperecheat cu altul care in acel domeniu lasa de dorit. In imperecherea lor, nu trebuie sa uitam de imaginea ideala a unui Pfautaube. Daca pana acum crescatorul a imperecheat porumbeii doar pe hartie, acum vine practica. La sfarsitul lui februarie/inceputul lui Martie, se pun porumbeii pe perechi in cuiburi, si nu dureaza mult (daca pana atunci au fost despartiti), pana se imperecheaza. Toate animalele de rezerva sau care sunt in plus trebuie scoase din crescatorie, pentru a evita galagia sau bataile intre ei. Acum a venit timpul in care cozile porumbeilor sunt taiate; asta inseamna ca penele din coada sunt taiate de la capatul "evantaiului" pana unde aproape ating pamantul, astfel ca penele de la perinite [pag 26] sa acopere cioturile ramase. In mijlocul evantaiului raman vrei 10-12 pene. Exista porumbei care in ciuda taierii cozii se reproduc, dar nu trebuie sa se ajunga la asta.

.................

Ca asternut in custi, se pot pune bucati de lemn, nisip pt pasari. Pentru a-i face activi pe porumbei, se pot pune niste paie de fan sau alte crengute, ca acestia sa isi construiasca singuri cuib. Daca exista perechi de porumbei care nu isi fac singuri cuibul, atunci crescatorul ar trebui sa captuseasca el putin cuibul. Dupa construirea cuibului, trebuie sa asteptam ca acestia sa depuna ouale, lucru care se intampla in interval de 2 zile. Dupa scoaterea celui de-al doilea ou, porumbita inceep sa cloceasca si porumbelul o ajuta. Timpul de clocire dureaza intre 17-18 zile. Dupa aceea asteptam in suspans aparitia porumbeilor pui. Daca se intampla ca un ou sa se crape, atunci poate fi fixat cu putin scotch, si puii vor iesi fara probleme din ou. Nou nascutii vor fi in scurt timp alaptati de parinti, si vor creste surprinzator de repede. Dupa 7-8 zile trebuie puse inelele (marimea 8). In aceasta perioada, mai ales la porumbeii de doua culori, se pot observa culorile si modelele. Daca porumbeii tineri stiu sa se descurce singuri, atunci sunt pusi la un loc cu alti porumbei tineri, ca sa se dezvolte singuri. Crescatorul experimentat ii recunoaste de la prima privire pe porumbeii tineri, care stau singuri intr-un colt, clipesc din ochi sau fug catre el si ii pisca papucii. Acestora le e sete!
Daca le inmuiem ciocul in apa, atunci vor bea cu lacomie. De obicei, porumbeii isi dau seama despre ce e vorba, dar daca nu stiu sa bea, trebuie ajutati. Crescatorul trebuie sa ii ia pe porumbeii tineri din cand in cand in mana, dar linistit, si apoi sa il lase sa fuga din nou la ceilalti. In acest fel isi pierd timiditatea, devin increzatori si la expozitiile ce vor urma vor stii sa fie prezentabili si sa isi faca o impresie buna.
Pentru porumbeii tineri si batrani sunt foarte importante conditiile de spalare, lucru pe care porumbeii il fac cu drag si care le intretine sanateatea si ingrijirea penelor. [pag 27] Eliminarea porumbeilor care nu pot tine pasul, nu se ridica la standardele dorite sau au anumite lipsuri, trebuie facuta la timp, pentru a economisi spatiu pentru viitorii porumbei.

Cotetele porumbeilor si amenajarea lor. De obicei, porumbeii se tin in cotete mari, de gradina, bine amenajate. Exista si alte posibilitati de adapostire a acestora, de exemplu: in poduri, peste garaje, etc. Este important ca adapostul sa fie curat su fara soareci, sobolani sau alte animale, pentru ca acestea transmit multe boli, mai ales boala Paratyphus. Foarte bune sunt adaposturile cu 3 pereti, iar al 4-lea sa fie inlocuit cu gratii. Este foarte bun pentru porumbeii tineri. Acest fel de adapost are avantajul ca porumbeii vor avea tot timpul aer curat. Cele mai bune experiente in domeniul cresterii porumbeilor au fost in construirea adaposturilor din lemn, deoarece nu au umezeala si sunt stabile. Marimea acestuia depinde de preferintele crescatorului si de ceea ce isi poate permite. Pentru o pereche de porumbei, se calculeaza 1,0 metru patrat de podea. Custile mai mici cu cuiburi trebuie pozitionate in locuri mai intunecate, deoarece porumbeii se simt mai bine cand clocesc pe intuneric sau semiintuneric. Pentru mine este mai importanta marimea custilor in care se pun cuiburile. Ele trebuie sa aiba marimea de cel putin 70 x 50 x 40 cm. cele mai bune custi sunt cele deschise, care se inchid doar pe perioada imperecherii. Porumbeii se vor retrage acolo si nu vor mai fi alte probleme. Pentru ca porumbeii sa aiba unde sa stea, se pot pune in cotet scanduri. Se mai pot pune si niste butuci mici sau ghivece umplute cu beton, pentru ca porumbeii sa stea pe locuri mai inalte. Aceste locuri sunt primite cu drag de porumbei. Amenajarile pe care sa stea porumbeii care sunt puse pe acoperis nu sunt prea recomandate.
Ca asternut in cotete se pune nisip, scandurele, paie, sau si granule care se folosesc la pisici.

Pregatirea pentru expozitii. Pentru a avea succes la expozitii, trebuie luate anumite lucruri in considerare. In primul rand, porumbeii trebuie feriti/curatati de paraziti ai penelor si ai pielii. [pag 28] Se gasesc in comert preparate foarte bune pentru acest lucru. Alt lucru important este ca porumbeii sa fie obisnuiti cu o colivie de ecpozitie. Crescatorii experimentati au colivii mai mari, in care ii lasa pe porumbei sa alerge si sa se miste si in aceste fel pot observa avantajele si dezavantajele porumbeilor respectivi, pentru ca porumbeii isi pot arata caracteristicile rasei si fineturile doar cand sunt in miscare. Daca varfurile penelor sunt murdare, acestea trebuie spalate si curatate. Pentru asta se ia un detergent fin, se curata locurile murdare si sa clatesc cu apa curata. Apoi porumbeii sunt lasati sa se usuce langa o sursa de caldura, pe un strat mare de scandurele. Si cu un Fon se poate rezolva acest lucru, dar curentul fonului trebuie sa fie pozitionat doar in directia cresterii penelor.
Porumbeii de doua culori trebuie sa fie cel mai des curatati, adica sa se curete penele albe acolo unde ar trebui sa fie colorat si invers. Acest lucru se rezolva cu o mica foarfeca cu care penele sunt taiate de la radacina. O sa creasca ele la loc, si porumbeii o sa iti mentina aspectul frumos.
Si asezarea cozii ca element de pregatire pentru spectacole este foarte important, pentru ca multi crescatori gresesc in aceasta privinta, chiar daca porumbelul este de o calitate ireprosabila.

Cum se aranjeaza coada? Crescatorul trebuie sa ia porumbelul cu o mana si cu cealalta sa ii aranjeze penele cozii de la capatul cozii spre mijloc. Pe urma se schimba mana si se aranjeaza si in partea cealalta. Acum, penele stau ca tiglele pe un acoperis. Coada trebuie sa fie apasata putin, ca sa fie plata ca o farfurie, si penele trebuie sa alunece frumos una peste cealalta. Asa se aseaza mai bine coada. Cu penele, care nu prea se potrivesc (Ca lungime) cu rotunjimea cozii, trebuie sa se mai incerce o data asezarea lor, si sa fie aduse in pozitia corecta. Unii crescatori lipesc coada cu lipici, pentru a fixa pozitiile penelor. Asa, nu se vor mai chinui inainte de expozitie cu aranjarea acestuia.
[pag 29] Crescatorul incepator si fara experienta trebuie sa faca mai des exercitii cu asezarea cozii, pentru ca nu s-a nascut expert. Este un lucru aparent mic, dar are o importanta mare. Pentru unghiile mari si partea de sus a ciocului prea mare trebuie acordata atentie. Doar prin verificarea acestor lucruri putem avea concurenta mare la expozitii.
Pentru a isi da seama de valoarea porumbeilor lor, crescatorii ar trebui sa mearga diresct la expozitii mari, nu la cele mici. La cele mici, porumbeii s-ar putea sa ia note mari, iar la cele mari, sa fie eliminati.
Pentru membrii Sonderverein este important sa participe la expozitia principala cu porumbeii lor, si sa se bucure de castigarea premiului. Si cei care nu sunt membri sunt bine veniti, ca sa isi expuna porumbeii si sa afle care este valoarea lor.
Cine vrea sa intre in membrii acestei asociatii, va beneficia in unele zile de vara de discutii despre cresterea porumbeilor, demonsratii de asezare a cozii pentru incepatori si asa vor dobandi experienta.
Daca la un spectacol, porumbelul nu ia note mari, atunci crescatorul trebuie sa tina cont de criticile celor care au dat notele pentru a trage o linie si a incerca din nou la urmatoarea expozitie. Dar nu orice crescator are curajul sa concureze cu cei mai buni, si se bucura si cu note medii, dar asta e decizia fiecaruia. Nu trebuie sa ii privim cu invidie pe altii, ci sa ne bucuram de fiecare porumbel frumos, chiar daca nu e adus de noi la expozitie.

Hranirea. Pentru ca porumbeii locuiesc in custi, trebuie sa avem grija ca acestea sa fie curate si ordonate, ca sa isi pastreze o conditie buna. Porumbeii mai grasi trebuie eliminati, deoarece sunt foarte lenesi. [pag 30] Porumbeii trebuie hraniti de 2 ori pe zi si doar atat cat pot manca porumbeii in timp scurt. Orzul este cel mai bun lucru, deoarece tot timpul ramane ultimul, dar trebuie verficat ca si acesta sa fie mancat. Crescatorii mai experimentati sunt de parere ca orzul este painea porumbeilor. Exista azi o gramada de tipuri de mancare, dar pentru porumbei trebuie folosite cele cu amestecuri de graunte mici, cu o compozitie buna.
Cunosc crescatori care isi cumpara toate ingredientele si fac singuri mancarea pentru porumbei. Si acest lucru aduce succes.
Este important ca porumbeii sa fie hraniti cu alimentatia corecta, care sa contina: albumina, grasime, proteine, minerale, apa etc. Daca alimentatia nu este corespunzatoare, se vor observa consecintele in cresterea lor si la urmasii lor. Este bine ca porumbeii sa fie hraniti repede si cu putina mancare, ca sa nu se ingrase. Vitaminele si mineralele li se dau sub anumite forme. Fiecare trebuie sa isi gaseasca metoda potrivita. Porumbeii trebuie sa aiba si anumite pietre la dispozitie.
Apa trebuie sa fie tot timpul proaspata si schimbata zilnic. Porumbeii nu ar trebui sa bea din vasele in care se si spala, ca sa nu primeasca/transmita boli.
Li se poate da si mancare verde (plante) de toate tipurile, pentru ca se vor obisnui cu ea si o vor manca cu drag. Cele mai bune sunt morcovii, salata, patrunjel etc. Se pot da taiate si cu putina sare si vor fi mancate de porumbei, iar pe deasupra sunt si ieftine si sunt surse naturale de vitamine. Cunosc crescatori care le faceau mancare si cu apa inmuiata. Peste se puneau tot felul de amestecuri de plante sau prafuri. Porumbeii erau foarte entuziasmati si veneau spre crescator cand avea inca vasul cu mancare in mana. Si putina drojdie cu putina untura de miere sau alte uleiuri care contin minerale, ii ajuta pe porumbei sa se simta bine si sa fie in conditie buna. Se pot folosi si diverse ceaiuri pt hranirea lor.

Protejarea sanatatii. Igiena este cel mai bun lucru pentru protejarea sanatatii porumbeilor. Trebuie pus pret pe curatenia din cotete si eliminarea soriceilor, sobolanilor si a vrabiilor, [pag 31] deoarece manaca mancarea si bautura porumbeilor si sunt transmitatori de gardul 1 ai bolilor. Trebuie sa facem din cand in cand analize in excrementele porumbeilor, pt a verifica daca au sau nu anumite boli. O cura impotriva bolii Trichomasis trebuie facuta neaparat. Si vaccinarile impotriva Salmonellose (Paratyphus) trebuie facute la timp.
Daca descriem fiecare boala, vom iesi din tema acestei carti. Doar atat: Fara un diagnostic corect, nu ar trebui sa li se dea medicamente porumbeilor sau sa fie facute anumite tratamente, deoarece pot strica in loc sa ajute.