Pleoapele imi sunt prea grele pentru a ma lasa sa deschid ochii. lncercarile mele dau gres, ducandu-ma la acelasi rezultat. Cedez luptei si imi tin ochii inchisi, dar imi folosesc celelalte simturi pentru a ma orienta. Eram acoperita cu o patura subtire, iar ticaitul ritmic m-a facut sa-mi dau seama ca sunt pe un pat de spital. - Vrei sa trag draperiile? se aude o voce masculina din dreapta mea, iar eu tresar. - Da, dar cine esti? ln fata mea statea un baiat inalt, blond, cu parul aranjat si ochii verzi. Purta un tricou verde ce avea desenat pe el o maimuta cu limba scoasa, blugi negrii si o pereche de tenesi. - Scuze, dar cine esti? - Sunt Erik. - Ce s-a intamplat? intreb curioasa - Nu mai tii minte? ati fost atacati, iar o bomba a explodat. Tu ai avut noroc cu dulapul din fier. Te-a salvat....ai doar cateva zgarieturi, arsuri si o mica problema de respiratie din cauza lipsei de oxigen. Lucrurile se derulau rapid in mintea mea, dar ceva mi-a atras atentia. Ceva nu era bine. - Stai! ai spus ca am avut noroc si dulapul m-a salvat. Unde e Chris? - Rue, calmeaza-te! - UNDE E??????? tip cat pot de tare - Nu a supravietuit. - NUUUU!!!!! tip si incep sa plang in hohote Doctorul si doua asistente au intrat in salon. - Nu ii putea da nimic. O sa faca si mai rau, spune una dintre asistente. Dupa ceva timp, o bucata de material imi acopera ochii si nu mai vad nimic. Vreau sa-l indepartez, dar aud vocea lui Erik : - Las-o acolo.....el te roaga asta! spune apoi simt cum pleaca Corpul imi e acoperit de doua brate mari si puternice. - Nu mai plange! imi sopteste la ureche lncep sa plang mai tare.... - Sunt aici....gata! Vocea lui e minunata. Parfumul lui divin, imbratisarea, inima ce bate puternic si vocea sa ce imi alina inima si o face sa se topeasca. Mana lui se juca prin parul meu facandu-ma sa ma cutremur. Linistea din camera m-a facut sa constat ca suntem singuri. - Ti-am promis ca voi fi mereu langa tine. lmi pare rau ca nu am putut sa va salvez.....imi pare rau ingeras!.... - Tu esti, nu? - Shhht! da pitic, eu sunt. lmi pare rau pentru ce am facut. Acum ai nevoie de odihna! spune si ma lasa usor pe perna. Capul imi bubuie de durere, iar corpul meu cere odihna. Buzele lui moi si catifelate imi saruta fruntea, deschizandu-mi portile catre un univers al viselor, un univers al visarii.
Trimite mesajÎnapoiNu poți trimite un mesaj fără conținut!Nu este permisă folosirea de cod HTML in mesaje.Mesajul nu a fost trimis din motive de securitate. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.roMesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.roMesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Ati trimis prea multe mesaje in ultimul timp.A apărut o eroare în timpul trimiterii mesajului. Vă rog încercați din nou.Mesajul a fost trimis.