Urletele mele de durere nu erau semnificative,nici lacrimile ce curgeau la comandă,cât nici tremuratul sau încercarea de a scapa de el,nimic nu-l oprea.Era deasupra mea și îmi aplica palme usturatoare pe ambi obraji,întorcându-mi fața din secundă în secundă.Buzele uscate erau hidratate de sânge proaspăt,iar din micul meu nas curgea vâroaie de sânge.
-Nu mai urla!!
Îmi ia capul în palme și mi-l săruta tandru,iar eu zbier să se oprească.Tentativele mele de scăpare nu erau bine primite,erau răsplatite cu pumni,cu datul capului meu deja zapacit de podea,cu alte plame și alte palme.Deja răgușisem,vocea mi-era minimă,încetasem pentru câteva secunde să țip,privind fix în sus.Scuipam sângele,însă se întorcea tot pe mine.Fața mi-era așa murdară,ochii erau încunutați de sânge până la refuz.
-De ce îl iubești?El nici măcar nu o face!Târfo!Eu aș muri pentru tine,unde-i recunoștința?Vorbește!Am zis să vorbești!
-...dă cât mai poți..râd,printre valuri de sânge ce le scuipam pe unde apucam.Nici nu-ți imaginezi cât mai pot să îndur.
-Încă comentezi!Îți rup gura aia!
Când m-a apucat de păr am simțit că mor.Simțeam cum fiecare fir de păr se rupea din scalp pe secundă,deveam cheală.
-Vrei să-l vezi,nu?Nu ai voie!Te omor și dacă te mai gândești la el!Cine e ăsta?Cine?
Se ridică de pe mine,iar eu mă trag la secundă în spate,simțind cum corpul meu o să cedeze curând.În treacăt,îmi privesc reflexia din oglinda ce atârna pe perete,muribândă ca și mine,și rămân uimită.Fața mea era desfigurată:vânătăile mă caracterizau indispensabil,sângele era împrăștiat pe față,se scursese,de fapt,și pe haine,părul arata electrizat,și el plin de sânge.Unul dintre ochi era vânăt din cale afară,umflat și...arătam așa jalnic.De ce?..De ce toată viața mea am pățit asta?De ce Dumnezeu nu-și întoarce capul și către mine?E obositor să ripostezi,să urăști,să te doară psihic,cât și fizic.Ce sunt eu pe lumea asta?Sunt sclava bărbaților?Păpușa viperelor de femei?Sunt o cârpă de șters pe jos?Sunt Kayra,cea care o să se ridice și o să-i omoare pe toți?..
-Arăt jalnic,mulțumesc!spun lipindu-mă de perete,pufnind într-un plâns iremediabil.De ce?De ce mi-ai făcut asta,din nou?urlu printre tusete,liniștindu-ma doar atunci când scuip cheaguri de sânge.Urăsc umilița pe care mi-ai dat-o în toți ani ăștia!Ce sunt eu?!Mă doare de atât timp!M-ați făcut să vreau să mă omor!Tu,tata și ceilalți care se îngrijeau doar de el și de averea lui!Mă duc pe acelaș drum și mă întorc pe acelaș drum și o fac la infinit!Nici nu-ți dai seama cât vă urasc pe amândoi!Mai ales pe tine,nenorocitule!M-ai jucat cum ai vrut tu fiindca n-avem pe umarul cui sa plang..Te-ai imprimat în mine la comandă!Ai facut-o..vrei s-o faci din nou..Dar nu te mai las!
Brusc,îmi apucă capul între palme și se atinge cu fruntea de a mea,iar eu îmi dau seama că se va opri,căci ochii îi erau umezi.Însă era puțin probabil;eu eram încă în picioare.
-Credeam că încă mă mai iubești..șoptește.
-Nu a fost niciodată iubire adevărată,Lasko..A fost doar teama mea!
Mă aruncă de lângă el,direct în perete,iar eu îmi simt rănile chiar și mai
dureroase.Se rotește de câteva ori;respira greu,iar eu mă lipisem de perete și-mi mușcam buzele cu lacrimi în ochi,privindu-l fără a știi ce se va întâmpla în secunda următoare.Totul era inevitabil rău,de altfel,ca și întreaga mea viața.Viața mea amara care a însemnat doar umilințe,dureri,gânduri rele,viața mea care a fost acaparată numai de persoane toxice,obsedate și rele,persoane care se credeau mai mult decât erau,viața mea e o prostie..și e o prostie mai mare că eu fac parte din ea.
-Și îl iubești pe el,așa-i?Spune!urlă și se repede către mine.De ce?!
-De ce ar trebui sa ma justitic în fața unuia ca tine?Nu o s-o fac!E atat de neiteresanta partea voastra,a oamenilor care mi-ati facut numai rau!Însă partea mea e interesanta,Lasko:căci am reușit să mă ridic la fiecare vorba rea,la fiecare lovitura dată,la fiecare zi mai traumatizanta decat alta!Poate nu acum..nu astazi,nu mâine..înca nu ma va lua nimeni în seama acum..Dar peste ani,când familia asta o sa se strânga ca furnicile aici la moartea lui tata și o sa îi vrea averea,voi avea grija ca luarea averii sa va fie tuturor ultima grija!
-...poate ca e
adevarat.Ai fost atat de singura,in ciuda faptului ca era atat de multa lume de sange bun langa tine,Kayra..spune el râzând scurt.Asta înseamna viata!Daca esti demna sa o treci la fiecare abatere,atunci cand va veni timpul,o sa stralucesti in cel mai inalt varf cu toti sclavii care ieri iti erau stapani..însa vremea trece greu,durerea nu se suporta asa usor,iubirea mea..
Începu a-mi mângâia tandru obrazul drept,curătând sângele încă umed ce nu se uscase.Înghițisem în sec,închizând brusc ochii,lăsându-l să se lăfăie cu fața pe obrazii mei.Lacrimile îmi spălau fața,ajungând până și e fața sa lacrimi amestecate cu picături de sânge care încă îmi curgea din ambele nări.Mă simțeam mizerabilă;fără speranță,într-adevăr jalnică,cu răni imense,cu vânătăi monstruoase,cu dureri insuportabile.
-Iartă-mă,Kayra..Iartă-mă!
Vocea îi tremura ca a unui copil speriat,iar lacrimile amplifica tragedia.Alesese să-mi sărute rănile cu patos,lăsându-se mânjit de sânge și vinovăție.
-Îmi e scârba de tine..lasa-mă!spun fără vlagă,încercând să îl imping pentru a suta mia oara,dar sfârșesc căzuta în brațele sale lungi,părăsita de putere și dorința de a lupta;eram,cum s-ar zice,moartă.
-Am innebunit,sunt nebun!Îți cer scuze,chiar de n-au nici o valoare!Creierul meu..spune și face o mică pauză în vorbire,privind fix un loc în față,în timp ce îmi strângea corpul din ce in ce mai tare,cu o putere sufocanta.Sunt constient ca nu mai functioneaza normal..Nu se mai invarte nimic bine
acolo.Am innebunit,recunosc.Totul e mort in
mine.Ma simt fara vreun scop acum,vreau să îl ard pe cel pe care îl iubești..Vreau așa tare să îl omor!Doamne,Kayra,și nu o spun pentru că am nervi,o spun atât de serios!urlă plângând,tremurând fiecare sunet scos.Vreau să-l bat,să-l jupoi,să-i rup oasele,să-i ard părul,să...repet actiunile astea cu oricine te vrea în modul în care eu te vreau!
Și-l priveam..de parcă îl legana diavolul acum.Privirea lui nu mai era normala,ca pe vremuri,era cumplită.Devenise obsedat,iar ceea ce ma îngrijora tare era faptul ca știam că nu mă iubea atât de tare incât să obsedeze pentru mine.
-Îl iubesc..șoptesc în urechea lui,prinzându-mi mâinile de umerii lui.Îți dai seama că am ajuns să caut afecțiune într-un străin,pe care îl cunosc de câteva ori?Da..pentru ca tu ai plecat.Tu nu ti-ai luat in serios rolul de care ai tot tras ca un animal cu dintii,insa el macar mi-a intins o mana,fara a obseda fara motiv.Îl iubesc,Lasko!Și nu ai cum să-mi schimbi sentimentele,părerile sau impresiile.Ești un nenorocit nestatornic,infumurat,delasator,obsedat și...primul căruia o să-i rup inima in doua!urlu.Si nu,Lasko,nu o spun pentru ca am nervi!O sa-ti scot inima si o s-o rup,apoi te pun s-o inghiti.Poate iti schimbi convingerile...
Șovăie în a mai spune ceva,iar după câteva secunde mormântale,îmi simt spatele ramificat în secțiuni comune de durere.Deschid gura,dar nu am vlaga să țip;era cumplit,infricosator..Era o seringa in spatele meu,infinsa pana la refuz.La a doua pipăire mâna mi se blocase pe spate,la fel ca si corpul.Rămân înțepenită,pupilele mi se dilată când el începe sa plânga.Ce mi-a dat?!
Mă scapă pe parchet și se apleca apoi să-mi sărute fruntea,în timp ce eu mă forțez să-mi țin ochii deschisi,însă lacrimile îngreunau totul și mai tare.Pulsul mi s-a accelerat brusc..si m-am simtit moarta pentru un moment.Un moment în care m-am pierdut în ochii lui mari și negri,de parcă eram îngițită și apoi mângâiată.
-O să dormi câteva ore fără întrerupere,nu ti-am facut nimic rau.șoptește și-mi mângâie fața zâmbind cald.În afara a tot ceea ce ți-am făcut...Să mă ierți..să mă ierți,Kayra..Nici nu știi cum e să te crezi stăpân asupra cui iubești la nebunie,însă să nu fii nimic altceva decât un sclav nenorocit...
