El se uita la mine cu niște ochii atât de albaștri și senini, încât mă făceau pe mine să uit cum să
Intr-un final, își găsi puterea în a vorbi cu mine:
Nu ai pe cine să anunți. Știu că totul va fi bine, am încredere în tine. Într-un fel mă bucur că
Nu îmi venea să cred ceea ce auzeam. El era fericit că se afla în așa o stare, iar eu nu aveam ce
Norocul meu era că de undeva din apropiere sirenele salvării se auzeau apropiindu-se din ce în ce
Am acceptat să merg cu ei, nu numai pentru că eram curioasă ce se va întâmpla cu el, dacă va muri
Și cu toate astea, nu-mi spusese cum îl cheamă.
În loc să fii vegheat asupra lui, ajutand paramedicii care îi administrau dozele de morfină și
imediat în sala de operație. In schimb eu...Aveam o stare greu de descris.
Frunzele cădeau necontenite, nepăsătoare, asemeni unei prime ninsori.
Asemeni unei copile m-am așezat cuminte pe bancă, rămânând cu privirea în gol, în timp ce eu
Simțeam cum ceva din mine moare, că va ajunge să hiberneze pe timpul iernii asemeni urșilor, și că
