Diana capitolul 6

Capitolul 6
"Daca nu ti-a fost clar, noi doi am terminat."
Am privit mesajul de la Louis a zecea oara, cu lacrimi in ochi. Stateam la umbra unui copac, cu genunchii stransi la piept si cu o doza de Coca-Cola, incercand sa ma calmez de aproape o ora de cand am plecat de la scoala. Dar degeaba.
E vampir. Unul adevarat. Sau imi pierd mintile. Cum sa existe asa ceva? E o nebunie .. si totusi am atat de multe dovezi. Mi-e teama. Vreau ca tata sa se intoarca si sa revin la viata mea normala. Si totusi nu pot. Am promis ca o sa fac orice pentru fericirea lui.
Un sunet de masina s-a auzit la cativa metri de mine, iar eu mi-am strans pleoapele cat de tare am putut, rugandu-ma sa nu fie cine cred. Mi-am ridicat usor privirea, iar geamurile Range Rover-ului negru au coborat, lasand la iveala acel par blond ca razele soarelui.
- Urca.
- Dispari.
Replica mea s-a auzit ragusita si extrem de inceata, dar stiam ca Lucas ma poate auzi.
- Nu ma face sa repet.
- Lasa-ma in pace! repet si arunc cu doza de racoritoare incercand sa il chitesc pe el, dar degeaba.
- Diana, ai cinci secunde sa urci naibii in masina, sau vin eu la tine!
- Poti sa te apuci de numarat.
Lucas a deschis portiera si am facut ochii mari cand am vazut ca sta sub soare. La naiba. M-am ridicat intr-o fractiune de secunda si am inceput sa alerg cat ma tineau picioarele. Simteam cum calcaiele imi iau foc de la viteza, si puteam sa vad cum lumea ma privea ca pe o ticnita abia scapata de la nebuni.
Asa cum ma asteptam, m-a prins imediat din urma. M-a oprit de brat iar la viteza pe care o aveam, aproape ca m-am dus de asfalt.
- Nu ma atinge! am tipat cat m-a tinut gura.
Cat ai clipi, m-am trezit cu fata in pieptul lui Lucas. Parfumul lui mi-a invadat fiecare simt si am simtit cum ma pierd cate putin. Prima oara am crezut ca ma imbratiseaza cand defapt voia doar sa ma faca sa tac.
- Nu mai tipa .. se holbeaza lumea.
- Ajutor!
- Avem un concurs la actorie .. nu va speriati, spune blondul zambind fals spre trecatori. Doamne, cati ani ai? continua nervos, privindu-ma.
- Poftim, ia-l pe tot ! soptesc si imi dau capul pe o parte, in asa fel incat gatul meu sa fie la iveala.
M-am trezit cu o palma peste frunte, care m-a readus in pozitia initiala. M-am frecat usor in locul unde se simtea o usoara usturime, apoi m-am incruntat.
- Ce a fost asta?
- Esti proasta, Diana.
- Sigur, dar nu cred ca te intrec. Arogantule! Te urasc. Vreau sa nu ma mai atingi, sa nu-mi mai vorbesti, sa nu ma mai privesti.
- Ai terminat?
- Lucas tu ..
Pielea lui parca era facuta din milioane de bucati de diamante. Stralucea ca toate cristalele din lume .. era pur si simplu ireal si nu puteai sa iti mai iei privirea de la el.
- Stralucesti .. reusesc sa scancesc intr-un sfarsit.
A facut ochii uriasi, ca si cum erau doua oceane imense. S-a intors spre dreapta, privindu-se intr-o masina. Avea reflectie .. nu mai intelegeam nimic. Am simtit cand m-a prins de incheietura, si m-am trezit in masina. In urmatoarea secunda a blocat usile si a ridicat geamurile fumurii.
- Cum ai facut ..
Centura mi s-a tras singura, ceea ce m-a speriat teribil. A apasat acceleratia la podea si a plecat. Pe drum niciunul din noi nu spunea nimic, muzica de la radio auzindu-se pe fundal. M-am uitat de cateva ori cu coada ochiului, dar expresia lui era de nedescifrat.
In sfarsit vila uriasa s-a conturat usor, usor in fata noastra. Am coborat, fara sa-l astept pe Lucas care parca masina. Am fugit in camera mea si am incuiat-o, dar la putin timp s-au auzit batai in usa.
- Deschide, vreau sa vorbim.
- Nici eu!
Am dat cate un pas inapoi, pana am ajuns pe balcon. Am inchis usile, si le-am incuiat si pe alea. Am stat asa cateva minute, crezand ca pot sa ies, dar cand am pus mana pe cheie, usa de la camera s-a deschis si l-am vazut pe Lucas nervos.
- Asculta aici razgaiato! O sa iesi de acolo in secunda urmatoare! Stii ca pot sa intru la fel de usor.
Am dat din cap negativ, suvitele de par zburand ca la un copil mic. S-a auzit incuietoarea, si usile balconului s-au deschis lent, fara sa le atinga nimeni. Respiratia mea era accelerata la maxim si eram extrem de speriata. Am mai facut un pas inapoi, dar am simtit cum piciorul mi-a alunecat si am cazut peste balustrada.
Am tipat scurt, apoi am inchis ochii, sangele inghetandu-mi in vene. In acel timp extrem de scurt, in cadere, am simtit doua maini care m-au inconjurat. Am observat ca nu simteam nicio durere, asa ca mi-am departat pleoapele speriata. Eram in spatele casei, pe iarba. Am privit sus, unde imi vedeam balconul la o inaltime destul de mare. Inca in soc de la ce mi se intamplase acum cateva secunde, am inceput sa plang in hohote, tremurand din toate incheieturile.
Lucas s-a facut ca ploua un timp, apoi a expirat zgomotos la pachet cu un marait, dupa care s-a apropiat de mine si .. m-a imbratisat. Atat de strans incat m-am calmat imediat, ramanand doar cu cateva suspine.
- Asta se intampla cand esti incapatanata. Te-ai speriat?
- Ce intrebare stupida, Smith !
- E in regula .. esti bine.
- Am crezut ca o sa mor , soptesc tremurat.
- Nu mori atata timp cat ma cunosti pe mine!
M-am incruntat usor la replica lui. Probabil pentru ca a realizat ce a spus, a tacut si am ramas acolo minute bune in liniste pana m-am calmat. Seara s-a lasat destul de repede, iar parintii lui Lucas s-au intors acasa. Am luat cina, fara sa aduc vorba de cele intamplate sau despre detaliile pe care le-am aflat. M-am retras in camera mea, si mi-am pus un film dar pe la jumatatea lui, am auzit o bataie usoara in usa.
- Intra.
S-a deschis lent, iar capul blond a lui Lucas s-a strecurat printre.
- Voiam doar sa-ti spun noapte buna.
Am zambit timid, privindu-l in ochi.
- Noapte buna.
Mi-a raspuns la zambet, apoi a inchis usa si a plecat. La scurt timp, am adormit si eu.
Peste noapte s-a starnit o furtuna uriasa. Puteam sa aud stropii uriasi ce se loveau de asfaltul balconului si tunetele ce imi dadeau fiori. M-am intors cu spatele la fereastra, deoarece fulgerul lumina atat de des incat ma deranja.

Am auzit un sunet, apoi am vazut o umbra pe perete. M-am incruntat usor, strangandu-mi genunchii la piept de frica. " E doar imaginatia mea. Nu fii copil, e doar o furtuna." imi sopteam in minte. Am inchis ochii, dar s-a auzit din nou, de data asta putin mai tare, ca o soapta. Inima imi batea nebuneste, si mi-am strans din nou pleoapele, incercand din rasputeri sa ignor.
- Diana ..
In regula, asta e numele meu! M-am ridicat usor, si am privit spre fereastra, dar nu era nimic. Ce fraiera sunt .. Am ramas cu privirea in gol, si in momentul in care fulgerul a luminat totul pentru cateva secunde, tot corpul mi s-a blocat.
Pe balcon era o silueta inalta. Un baiat. Am putut sa ii vad zambetul dracesc de pe fata si parul ciufulit din care i se scurgea siroaie de apa. Am facut ochii mari si in urmatoarea secunda, am tipat cat m-au tinut plamanii.
Intr-o secunda Lucas a intrat la mine in camera si a aprins lumina.
- Ce s-a intamplat?
- E cineva .. e afara. E aici. Un baiat. Ma urmareste! Stie cum ma cheama.
- Mai usor.
- E pe balcon, l-am vazut.
Blondul a deschis usile, frigul patrunzand repede in camera. A privit cateva secunde in toate directiile, si in lungul padurii, apoi a intrat usor umed din cauza furtunii.
- Nu e nimic acolo. Poate ai visat ..
- M-a strigat. Era acolo, jur.
- Incearca sa dormi Diana. Maine avem scoala.
- Ramai. Te implor.
- Stii, tatal tau ne-a spus ca esti sensibila, agitata si sa nu uitam sa-ti facem injectia, cel mai important. Dar nu ne-a avertizat ca te temi de intuneric.
- Dar eu ..
Lucas s-a trantit in pat, intorcandu-se cu spatele la mine. Lumina s-a stins brusc, asa ca m-am ghemuit rapid sub patura, lipindu-ma de el. Am auzit un marait usor, dar nu m-am departat, adormind in caldura lui.