- Sa il omoram pe Dean si sa preluam conducerea. Tu iti imaginezi ce am putea sa facem?
- Ne ajunge puterea pe care o avem. De ce ai vrea sa conduci toti cretinii?
- Pentru ca vreau! Sa ma simt eu bine.
- Trebuie sa plec.
- Sa pleci ? Unde ai putea sa te duci fix acum? Jur ca daca te duci dupa vreo unul din fraierii aia, o sa va bat cap in cap ca pe papusi.
- Calmeaza-te. O sa merg sa fac cateva cumparaturi.
- Acum? Atat de brusc?
- Foarte bine atunci! tip si ma intorc nervoasa spre el. N-ai decat sa ramai fara tigari, bautura si mai ales fara prezervative. Fara ele, nu te las sa ma atingi nici o fractiune de secunda.
Umerii i-au cazut si s-a relaxat imediat.
- Ai dreptate.. ai grija, te rog, spune total calm si ma saruta pe frunte scurt.
M-am intors cu spatele la el si mi-am dat ochii peste cap, apoi am parasit camera. Am coborat din hotel pana in strada, dupa care mi-am folosit magia
sa pot alerga cat de repede aveam nevoie, in mai putin de doua minute fiind in fata casei lui Dean.
Am urcat treptele de pe terasa usor, insa am ramas in fata usii privind in gol. Ce cautam aici defapt?
- Bine ai revenit micule monstrulet.
M-am intors atat de speriata ca aproape mi-am pierdut echilibrul. Dean era la cativa pasi de mine, cu un zambet relaxat pe chip si cu capul usor inclinat intr-o parte. Cine nu l-ar cunoaste asa cum o fac eu, ar fi zis ca e drogat la maxim.
- Trebuie sa pleci.
- Vrei sa fugim in lume, iubito?
Mi-a scapat un chicot de la vrajeala lui mult prea cunoscuta, apoi am scuturat din cap negativ ca un copil, parul meu scurt inconjurandu-mi chipul.
- Aleron vrea sa te omoare.
Am observat o usoara tresarire pe chipul lui, dar a disparut imediat. Si-a inaltat sprancenele si si-a tuguiat buzele intr-un mod amuzant.
- Il astept.
- Dean, asta e serios. Trebuie sa pleci.
- Sigur ca da. Regele vampirilor va fugi si se va ascunde sub pat pentru ca cineva il ameninta cu moartea. Ai idee cate amenintari de genul am eu pe zi?
Niciuna! Pentru ca nimeni nu indrazneste ca prostul asta al tau.
- E puternic. Extrem de puternic.
- Stiu ce poate marele Smith.
Am oftat cu putere, dupa care mi-am dus mana in par si l-am dat pe spate, evitand ochii lui Dean care probabil deja erau pe gatul meu vanat si plin de rani.
- Chiar stii?
Si atunci am vazut ceva cu totul nou pentru mine. Niciodata in viata mea nu am vazut pe cineva sa isi schimbe atat de brusc expresia fetei, si atat de rau. Nici macar un acor profesionist.
Daca te uitai la el din departare, era ca
si cum cineva tocmai l-a desenat in creion cu zeci de umbre diferite si intunecate pe chip. Avea sprancenele extrem de incruntate, acoperindu-i ochii negri de furie iar zambetul i-a cazut, tranformandu-se in doua buze inclestate.
M-am speriat si am dat un pas inapoi, mana cazandu-mi pe langa corp iar parul acoperindu-mi din nou partile vatamate. Am vazut brusc ochii lui Dean, atat de aproape de mine incat mi-am inghitit de vreo trei ori nodul ce mi s-a pus in gat.
Si-a ridicat mana si mi-a dat parul din nou pe spate, cu o miscare extrem de lenta, privind in gol secunde bune. Si-a dus ambele palme spre stomacul meu si nu aveam idee ce incearca sa faca, pana
cand a tras brusc, camasa mea cazand pe pamant in doua.
- Ce mama naibii? tip si imi duc bratele in jurul corpului meu ca ultima sfanta. Dean? soptesc cand vad ca nu imi raspunde.
Nuanta ochilor i s-au schimbat intr-un verde extrem de aprins, nuanta care cu siguranta nu exista in randul oamenilor. Am simtit cum traseaza o linie pe corpul meu, iar cand am privit am realizat ca mergea cu degetul aratator pe vanataile de pe corpul meu, cauzate de Aleron in ultimul timp.
- Spike!
Am tresarit brusc la tipatul extrem de tare. Am ramas in loc tacuta cateva
secunde, pana cand un tip blond cu parul pana la umeri sa isi faca aparitia. Mi-a aruncat o privire, spre surprinderea mea deloc insistenta, perversa sau intrebatoare, dupa care s-a postat in fata lui Dean, cu mainile incrucisate in fata.
- S-a intamplat ceva?
- Strange baietii. Avem de dat o lectie.
Am facut ochii mari si un pas urias in fata.
- Ce? Nu! Dean, te rog.
- Si ai grija de ea. Nu vreau sa paraseasca casa pana ma intorc.
Vampirul blond m-a ridicat pe sus practic, si am inceput sa ma agit cat de
tare puteam, dar era in zadar.
- Spune-i sa ma puna jos, sau il trantesc si nu va fi placut.
- Incearca.
M-am concentrat de cateva ori spre magia din medalion, dar nu se intampla nimic. Niciun vant, niciun foc sau putere miraculoasa. Niciun .. medalion.
Mi-am dus mana disperata la gat crezand ca e mai sus, mai jos sau incalcit in par, dar degeaba .. apoi o raza de lumina mi-a captivat atentia, cazand exact pe un obiect din mana lui Dean. Tinea lantisarul lejer, lasandu-l sa se balanseze inainte si inapoi.
- Cum ai ..
- Imi pare rau, Diana.
- Nu face asta, te rog.
M-a privit in ochi, nuanta de verde ametindu-ma.
- Du-o in casa.
Am inceput sa tip din toate puterile si sa dau din picioare, exact ca ultima nebuna ce a sosit in spital .. si atunci am auzit o voce ce a asternut linistea parca in toata padurea.
- Da-i drumul in secunda asta.
Aleron statea drept, cu bratele incrucisate si cu ochii mai negri ca niciodata. Nu as putea sa descriu
expresia ce o avea pe chip .. era rau. Rau de tot. Intunericul il acaparase total pentru prima oara. Cel din fata mea nu mai era iubitul meu, era doar monstrul ce s-a ascuns inauntru atat de mult timp.
Am revenit la realitate cand, atat Dean cat si tipul ce ma tinea au zburat in parti opuse sub ochii mei. Aleron a ridicat mana, iar cat ai clipi am ajuns fata in fata cu el trasa ca pe o linie de tren. Imi era frica. Pentru prima oara imi era al naibii de frica si realizam cat de grava e treaba.
- Ti-a facut ceva? intreaba si se uita la corpul meu.
Am dat din cap negativ, incercand sa imi abtin lacrimile din cauza panicii. Ochii i-
au revenit la normal, ramanand fixati pe corpul meu cu o durere de nedescris.
- Eu ti-am facut asta .. ?
Am privit in alta parte, incercand sa nu confirm si sa il fac sa se simta vinovat. Nu era vina lui.
- Iubito, imi pare asa de rau. De ce m-ai lasat? De ce nu mi-ai spus?
- Si ce as fi putut sa fac eu? spun brusc cu vocea tremurata simtind cum lacrimile imi scapa deja. Am promis ca nu renunt la tine.
- Cum te-am ranit?
Mi-au trecut prin fata ochilor toate fazele pe care mi le-a facut, de la
stransorile puternice de la inceput, pana la actele exagerate cand m-a legat de pat sau mi-a soptit ca ma spanzura. Am inchis ochii incercand sa alung imaginile, mai multe lacrimi alunecand.
Dean a reaparut, inconjurat de mai multi baieti si ceva imi spune ca sunt de partea lui. M-am postat in fata brunetului, incercand sa il acopar cat pot uitand total ca sunt in sutien.
- Lasa-l sa plece. Nu a facut nimic.
- Ti-ai pierdut mintile de la lichidul ala blestemat. Uita-te la tine. Ce erai si ce ai devenit.
- Asta nu te priveste pe tine. Nu ai niciun drept asupra mea.
- Ba am! tipa cu putere iar inima imi ingheata pentru o secunda. Esti o muritoare in padurea mea, pe teritoriul meu, intre oamenii mei! Numai eu decid. Mi-a ajuns in trecut triunghiul magic al iubirii, geloziile si dramele de prost gust. Iar tu nu faci altceva decat sa conturezi trecutul.
- Asta nu-i adevarat ..
- Ah,nu? Ai fost in cap dupa Smith junior, i-ai dat cu jet lui Jordan doar ca sa ajungi sa ti-o tragi cu fratele mai mare. Sa scoti ce-i mai rau din el. Sa destrami familia. Porti pana si medalionul ei.
- Asta nu demonstreaza nimic!
- Esti ea. Si jur ca daca curva aia nu ar
trait, as fi jurat ca e vreo magie neagra la mijloc, de schimbare de corpuri!
Am incremenit, fara sa mai aud aproape nimic decat un sunet prelungit in urechile mele. Am ramas cu buzele usor deschise, privind fara sa clipesc spre Dean.
- Sage traieste? soapta tremurata a lui Aleron m-a facut sa ma intorc spre el.
Ochii ii sclipeau in totalitate si ma asteptam sa planga in orice moment, iar reactia lui m-a injunghiat puternic. Era ca si cum cea mai mare dorinta a lui tocmai s-a implinit si nu mai avea scop pe pamant.
A cazut brusc in genunchi si a inceput sa vomite cu putere, ceea ce mi-a dat
panica imediat. Ce se petrecea cu el? Am privit dezgustata spre pamant, unde era o substanta de culoare neagra si vascoasa ce se intindea din ce in ce mai mult.
Sange.
Atat de mult incat mi s-au taiat genunchii si am cazut pe spate, lovindu-mi incheietura.
- Elimina totul. Va reveni la normal.
La auzul vestilor din partea lui Dean m-am mai linistit, si m-am pus inapoi pe picioare exact cand Aleron a terminat sa verse totul din el. Mi-am frecat incheietura si m-am apropiat de el.
- Cum te simti?
- Parca m-am nascut din nou.
- Mi-ai lipsit, spun si incerc sa il imbratisez dar face un pas inapoi rapid.
- Diana .. nu.
Mi-am ridicat sprancenele si mi-am lasat mainile sa cada pe langa corp.
- Nu inteleg..
- Nu te pot privi. Nu pot sa spun cat de rau imi pare ca ti-am facut asta, si nu m-as putea revansa vreodata. Nu o sa te mai ating niciodata.
- P-poftim? intreb socata.
- Unde e Sage? intreaba peste umarul
meu, evitand intrebarea mea.
- Nu te priveste, Smith.
- Unde naiba e Sage?! Si ai face bine sa nu ma minti, Dean, altfel consiliul o sa afle despre tainuirile tale si mai vedem atunci daca ei vor considera asta un comportament de rege!
A urmat un moment de liniste, dupa care i-am auzit vocea conducatorului.
- E in Olimpiada. Am inchis-o acolo.
- Si o s-o eliberezi, ca de nu ..
- Ca de nu, nimic! Daca tu o scoti din Olimpiada, ma predau in fata tribului de varcolaci, spun si imi sterg nervoasa lacrimile cu dosul palmei si inaintez
spre Dean.
- Ce inseamna asta?
- Despre asta era vorba Aleron? Ai aflat ca ea inca exista si brusc am devenit invizibila? O muritoare patetica? Macar puteai sa nu te mai complici cu scuzele tale penibile. Nu e vorba de prostiile astea, tip exasperata si ma ciupesc scurt de vanataile de pe coaste, e vorba ca tu ai format o scuza ca sa poti sa te retragi usor de langa mine.
- Diana, te iubesc.
- Esti un mincinos, continui cu un zambet amar. Nu vreau sa te mai vad niciodata.
- Ai promis ca nu o sa renunti la mine.
- Aici suntem doi care nu isi respecta promisiunile, Smith.
Am expirat lung si am tusit, oprindu-mi si ultimul sir de lacrimi.
- Atunci plec.
M-am apropiat de Dean, intinzand mana dupa medalionul meu incercand sa nu bag in seama ce a spus brunetul mai devreme. Mi-a intins lantisorul si mi-am dus bratele in spatele gatului ca sa-l prind, gandindu-ma intre timp sa raspund.
- M-am saturat sa te opresc.
Aleron a ajuns langa mine, si si-a lipit corpul de al meu, luandu-mi fata in
mana lui uriasa si vorbindu-mi de la cativa centimetri. Atat de aproape ca ii simteam respiratia pe buzele mele.
- Te avertizez. O sa ma vezi peste tot, o sa ma vezi in oricine, dar niciodata nu o sa ma mai gasesti.
Am inghitit in sec incercand sa fiu puternica, desi muream sa acopar si ultima bucatica de distanta dintre buzele noastre. Parca citindu-mi gandurile s-a apropiat, atat de incet ca imi pierdeam mintile dar exact cand am inchis ochii simtind ca varful buzelor lui le gadila pe ale mele .. a disparut.
Am deschis ochii speriata, in fata mea fiind doar padurea. Am privit spre Dean care statea cu o mana in buzunar si se
uita undeva in departare, cu un chip neutru si cu o tigara aprinsa in partea opusa. Nu era nicaieri.
- A plecat, sopteste Dean si se aseaza pe una din treptele casei, un nor gros de fum iesindu-i printre buze.
Am simtit ca ochii ma inteapa iar in pieptul meu se formeaza o gaura imensa, ce o sa-mi aduca multe probleme zilele ce urmeaza, dar am incercat sa evit totul pe moment. Cu pasi marunti m-am apropiat si am luat loc langa Dean,simtind ca lesin, apoi mi-am sprijinit capul pe umarul lui si am privit spre padure.
- Imi dai si mie?
Mi-a intins tigara, apoi m-a mangaiat
bland pe par in timp ce noaptea se lasa usor.
Cap 37
Peisajul de afara imi facea starea si mai buna decat era initial. O nuanta de gri inchis era intinsa peste tot cerul, si statea sa ploua de cateva ore bune. Uneori uit ca sunt in Portland, unul din cele mai ude orase ale planetei. Priveam spre padurea mare si agitata din cauza vantului puternic, cu genunchii la piept pe unul din scaunele din camera mea. Sau .. camera mea improvizata in casa lui Dean.
A trecut aproape o luna de cand Aleron a disparut, si eu simt in continuare ca nu ma pot misca. Nu am avut tupeu sa ma intorc la Mira, desi Lucas a facut cateva vizite pe aici, dar baietii l-au convins ca nu ma aflu in casa, asa ca a renuntat cu gandul ca am fugit cu fratele lui mai
mare.
Nu puteam sa imi scot din minte reactia lui la auzul vestilor despre Sage. A fost ca si cum totul de pe fata pamantului a fost distrus si a aparut ea de nicaieri. Ca si cum nimic nu mai exista sau contat pentru el in momentele alea. Si chiar a durut .. mi-a demonstrat ca nu ma iubeste pana la capat. Daca o facea, nicio minune nu ar fi schimbat asta.
Desi eram in starea asta depresiva din vina lui, il uram. Pentru toate minciunile pe care mi le-a afundat in cap si pentru toate actiunile pe care le-am facut, riscand, doar pentru el. Se spune ca e imposibil sa iubesti si sa urasti o persoana in acelasi timp, dar eu cred ca nimic nu e imposibil.
- Pot sa intru?
Am dat din cap afirmativ fara ca macar sa privesc spre usa, deja recunoscandu-i timbrul vocii lui Dean. Am auzit cum a inchis usa si s-a apropiat de mine, luand loc fata in fata cu mine, pe fotoliu.
M-a privit in liniste cateva minute, insa nu mi-am miscat privirea de pe padurea si mai agitata acum. A inspirat zgomotos, apoi s-a aplecat si si-a sprijinit coatele de genunchi ajungand la cativa centimetri de mine.
- Ce-ai facut astazi?
- Tocmai am vorbit pe Skype cu tatal meu.
- Asa, spune in soapta asteptand o continuare.
- Si atat.
- Ce spui daca mergem la Mall ?
Mi-am inchis ochii pentru cateva secunde, apoi i-am redeschis si l-am privit mijit ca si cum intrebarea lui isi batea joc de mine.
- In regula atunci, ce zici daca mergem intr-un parc de distractii?
I-am mentinut privirea in continuare, sec fara sa schitez nimic, apoi mi-am indreptat-o inapoi spre fereastra.
- Bine, de-ajuns cu alba neagra. Alege tu. Mergem unde vrei tu in lumea asta.
Iti iau ce vrei tu.
Mi-am strans genunchii si mai tare la piept, simtind brusc ca mi se face frig desi in camera era extrem de cald. Mi-am sprijinit obrazul drept de genunchi, parul scurt acoperindu-mi chipul in asa fel incat nu il mai vedeam pe Dean.
- Foarte bine atunci, spune vampirul sef si bate odata din palme ridicandu-se de pe scaun putin nervos. Atunci trecem la planul B.
Usa s-a deschis insa eram prea obosita si dezinteresata de ce mi-a adus. Putea sa fie si un caine care merge pe labele din fata, adevarul era ca nimic nu ma misca, decat daca cadoul incepea cu A si se termina cu Leron..
- Succes jigodie, il aud pe Dean cum vorbeste cu o persoana, apoi iese din camera.
Persoana misterioasa a ramas in loc, cel mai sigur privind spre mine, iar dupa cateva momente si-a facut curaj si a inaintat, ocupand locul lui Dean.
- Buna.
M-am incruntat discret si fara sa ma pot abtine mi-am dezlipit ochii de la peisajul sumbru de afara, privind cine statea langa mine. Spre surprinderea mea, recunoscusem vocea perfect.
Mi-am dus mana brusc spre el, palma mea ajungand bland pe obrazul lui. Am deschis gura de uimire in timp ce degetul meu mare mergea pe o cicatrice
de la tampla lui, fara sa fiu capabila inca sa vorbesc. Desi nu am scos niciun cuvant, mi-a citit intrebarea perfect in ochi, si a zambit slab inainte sa isi aseze mana peste a mea.
- E in regula, nu a fost vina ta. Erai sub efectul ala puternic. Stiu ca e de necontrolat, mai ales cand si iubitul tau pune paie pe foc si se crede invincibil.
Am privit spre podea, parul meu inconjurandu-mi fata putin.
- Nu am vrut sa te supar, iarta-ma, continua si ma apuca de barbie, ridicand-o.
S-a uitat la mine lung si am putut vedea aceiasi caldura din totdeauna in ochii lui acum caprui foarte deschis.
- Diana, trebuie sa iti revii .. Te-ai transformat intr-o umbra.
Mi-am tras mana brusc si m-am intors din nou spre fereastra, abia observand ca a inceput sa ploua marind viteza la fiecare secunda.
- Nu-mi intoarce spatele ca ultimul țânc. Asta e adevarul. Eu nu te-am cunoscut asa. Erai puternica, luptai pentru orice. Si acum din pricina lui, te-ai prabusit? Imi e mie rusine cand ma gandesc ce prietena aveam acum cateva luni.
I-am aruncat o privire plina de nervi, satula deja de discursul lui, in speranta ca se va opri.
- Mai tii minte cand ai aflat de Smith prima oara? intreaba si i-a o bucata de draperie acoperindu-se si lasand doar ochii la iveala. Erai asa curioasa, continua si isi ingroasa vocea ca si cum spunea un basm unui copil mic.
- Sau atunci cand m-ai pus sa te antrenez intr-o saptamana pentru Olimpiada? intreaba si sare in picioare, apoi ma loveste de doua ori jucaus in umar. Si tot cred ca iti sta mai bine cu parul scurt pana la umeri.
- Si sa nu mai zic, esti in casa lui Dean. Regele generatiei noastre, si esti o muritoare. Nu intelegi? Esti unica. Nu a mai existat cineva ca tine in istorie, si nici nu va exista.
Din nou mi-am aruncat privirea asupra
lui, si surprinzator mi-a citit din nou pe chip ce aveam de gand sa spun daca imi gaseam puterile sa pot vorbi din nou.
- Sage? Poate e in istoria fratilor Smith, dar a lui? sopteste si arata spre usa ca si cum Dean ar fi pe partea cealalta. Niciodata! Niciodata o muritoare nu s-a apropiat de el. Tipul te adora efectiv, e in stare de multe nebunii pentru tine..
M-am uitat trista la el, ca si cum mai aveam putin si plangeam, iar el m-a luat de maini si m-a ridicat in picioare. M-am tras incercand sa ma asez la loc, dar m-a tinut in pozitie verticala.
- Ai incredere in mine?
M-am uitat prin el, crezand ca va schimba subiectul si ma va lasa in pace,
dar cand eram mai neatenta, m-am trezit ridicata de la podea, acum pe bratele lui in stil mireasa.
- Deschide balconul.
M-am incruntat spre el, strangandu-mi mai bine bratele in jurul gatului sau.
- Nu fi fraiera, nu invatam sa zburam. Nu azi.
Am zambit involuntar si parca trecuse o vesnicie de cand buzele mele nu s-au mai curbat putin. Am dat absent din mana dreapta iar usile s-au deschis intr-o fractiune de secunda, sunetul ploii invadandu-mi urechile si vantul inconjurandu-ma deja.
A tot inaintat pana am ajuns sub cerul
liber. Inca ma tinea in brate, dar chiar si asa ploaia m-a udat in mai putin de un minut pana la piele. Din cauza vantului si vitezei, nu vedeai la doi metri in fata ta, plus ca noaptea s-a lasat aproape de tot.
- Tin minte cat de mult iubesti ploaia. Tin minte totul despre tine.
Apa curgea siroaie de pe noi. M-a lasat jos in sfarsit, picioarele mele goi simtind imediat apa rece ca gheata acumulata pe balcon. Am privit cum picaturi i se prelingeau din par, pe fata, pe buze si apoi cadeau in gol.
- Nu am venit aici sa te fac sa vorbesti, sau sa te plictisesc .. am venit sa iti tin companie. Pentru ca stiu cat ti-a lipsit in ultima vreme lucrul asta, si pentru ca te
cunosc prea bine incat sa realizez ca iti doresti sa fii aici decat intr-un parc de distractii sau la mall. Pentru ca iubesti lucrurile marunte si neinsemnate, dar mai frumoase decat orice alte luxuri. Esentele tari in sticlute mici. Asa ca tine, incheie cu un zambet si ma apasa usor cu degetul aratator pe nas ca un copil mic.
Am zambit si fara sa imi stapanesc impulsul i-am sarit inapoi in brate, picioarele mele inconjurandu-i talia si sprijinindu-mi capul de umarul lui.
- Multumesc, Jason.
Desi a fost doar o soapta abia auzita din cauza ploii, felul in care m-a strans m-a facut sa imi dau seama ca m-a auzit perfect.
* Mi-am lasat parul ud pe spate si mi-am tras un halat pufos peste pijamalele uscate.
- Ti-e foame? intreaba prietenul meu si el schimbat in haine imprumutate.
Am dat afirmativ din cap, mai avand nevoie de putin timp pana sa ies total din socul provocat de Aleron. O sa revin la normal..
- Ma duc sa iti aduc ceva.
- Merg cu tine.
- Uite cine face progrese, continua Jason amuzat. Haide, ti-ar prinde bine putina miscare.
Am iesit impreuna cu el pe hol si am coborat la bucatarie, insa cu cat ne apropiam, cu atat vocea lui Dean se auzea si mai tare si mai nervoasa. Jason m-a tras dupa perete si m-a cuprins cu bratele puternic sa nu imi simta nimeni mirosul, dupa care mi-am incetinit respiratia incercand sa imi ascund si bataile inimii.
- Cat de cretin poti sa fii? Eu asta ma intreb!
- Da sefu, dar..
- Tu ai vazut in ce stare mi-a adus-o unul din familia Smith? Copilul ala e scrum numai din cauza maimutoiului ala.
- Dar frate-sau mai mic nu are nicio
legatura cu el.
- Tu ma contrazici pe mine? intreaba Dean atat de dur incat mi-am marit ochii. Raspunsul e nu. Spune-le sa-si salveze singuri copilul. Tot se dadeau ei cea mai smechera familie. Atat de smecheri ca unul se transforma in demon, si celalalt e rapit si sechestrat.
- Am inteles, spune unul din baieti hotarat si iese pe usa din spate.
- Auzi, asta imi mai lipsea, continua Dean vorbind cu ultimul tip ramas in bucatarie si pufnind dispretuitor. Sa-i salvez fundul lui Lucky puchi.
Lucas a fost rapit.
Am inghitit in sec si am privit spre
Jason, care si-a dus un deget la buze, in sensul sa fac liniste, apoi m-a tras de mana urcand inapoi in camera.
Cap 38
- Nu stii unde e, nu stii nici cine l-a rapit si nici cat de mare e pericolul.
- Dar stii ca putem afla daca chiar vrem, spun privind la reflexia lui din oglinda in timp ce ma schimbam de pijamale.
- Dean nu va permite asta.
- Dean nu va afla despre asta, Jason.
- Abia ti-ai revenit. Refuz sa te ajut cu asa ceva. Imi pare rau, dar tin prea mult la tine ca sa te sustin intr-o prostie de marimea asta.
M-am oprit pentru cateva secunde, gandidu-ma ca urmeaza o cearta uriasa
dar la fel de usor m-am si calmat.
- Foarte bine. Daca nu vrei sa te bagi, atunci ma descurc si singura.
- Nu te las sa pleci, continua Jason din ce in ce mai ingrijorat si imi prinde incheietura.
- Stii ca pot pleca cand vreau eu si tu nu poti face nimic in privinta asta. Inceteaza cu teatrul si dramele astea din filme.
M-a privit cateva secunde fix, apoi sub privirea mea s-a trantit in genunchi. Am facut ochii mari si mi-am dus mana la gura inabusind un zambet.
- Ce naiba faci?
- Te implor, nu e evident?
- Inceteaza. Arati ca un copil de trei ani.
S-a lasat pe burta si si-a inconjurat bratele de piciorul meu.
- Jason inceteaza, nu e amuzant! spun incercand sa par serioasa dar nu puteam sa imi abtin rasul.
- In regula .. asta se vede extrem de neobisnuit cand intri, se aude vocea lui Dean care tocmai aparuse in camera privindu-ne cu o spranceana ridicata.
- El doar-
- Diana vrea sa il salveze pe Lucas.
Tot ce aveam de gand sa spun s-a oprit imediat si daca pana acum ma distram, acum chiar ma enervasem.
- Nu vreau sa aud nimic. Stii ca sunt in stare sa arunc casa in aer ca sa plec de aici.
- Nu te tine nimeni, spune Dean relaxat.
- Poftim? intreb si eu si Jason la unison.
- Vrei sa-l salvezi pe Smith, esti invitata mea. Dar nu mai ai ce cauta pe proprietatea asta, iar toata relatia noastra se termina aici. Uiti de existenta mea.
Am inghitit in sec si l-am privit in ochi. Vorbea serios iar asta mi-a taiat
jumatate din adrenalina pe care o aveam inainte.
- Sa mergem .. Jason, continui dupa un timp indelungat si ma apropii de usa.
- Sa stii ca daca faci asta, nu te va conduce la Aleron! tipa Dean dupa mine.
- Inceteaza sa pretinzi ca stii tot ce e in mintea mea. Pentru ca, surprinzator sau nu, te inseli.
Am iesit in hol, stiind ca Jason ma va urma imediat. Am iesit din casa si ne-am indreptat spre casa lui Lucas. Alta pista de plecare nu aveam si desi stiam ca va iesi cu scandal, alta alternativa nu aveam.
Am luat o gura mare de aer cand m-am
vazut in fata vilei, si am inchis ochii cateva secunde.
- Sigur vrei sa te bagi in asta?
Am dat afirmativ din cap si cu pasi lenti m-am apropiat de usa, apoi am batut slab. L-am privit pe Jason in timpul asta care mi-a oferit un zambet incurajator. Usa s-a deschis si fara sa realizez mi-am tinut respiratia.
- Buna Mira..
- Chiar nu mai am pic de putere. Te rog frumos sa pleci de pe proprietatea mea.
- Sunt aici sa te ajut.
- Tu nu poti ajuta pe nimeni. Tot ce faci este sa distrugi. Ai atat de mult intuneric
in tine incat distrugi fara sa atingi.
Am privit in pamant rusinata, frecandu-mi palmele fara sa stiu cum sa continui convorbirea.
- Va rog, vrem doar sa stim cine l-a luat pe fiul dumneavoastra, atat, intervine Jason.
- Eu nu mai am niciun fiu.
Parul mi s-a ridicat la replica Mirei, si am simtit cum ma enervez fara niciun motiv.
- Ba ai. Ai doi chiar. Unul se va intoarce, asa cum face mereu, iar celelalt are nevoie de ajutor. Daca tu ti-ai pierdut speranta, altii inca o au. Ajuta-l pe Lucas si spune-ne cine l-a luat.
- Hibrizii.
- Ce? Credeam ca astea sunt mituri. Varcolacii imbinati cu vampirii chiar exista?
- Nu copile. Hibrizii sunt vampirii pe jumatate animale.
Expresia mi s-a schimbat brusc, ramanand neutra. Am privit cand la Jason cand la ea asteptand o explicatie si incercand sa nu rad la definitia pe care am primit-o mai devreme.
- M-ati pierdut ..
- Sunt creaturi care arata ca oamenii dar au elemente de animale. Sunt cele mai rele creaturi ale padurii. Aleron a
fost la ei in cautarea lui Sage, si asta i-a enervat dar cum el a disparut, ne-au atacat familia. Lucas ne-a aparat pe noi, dar s-a lasat prada.
- Unde ii pot gasi?
- Tu macar ai ascultat un sfert de ce am zis eu aici?
- Nu imi pasa. In joc e Lucas si nu am sa las niste corcituri sau cum le numesti tu sa ii faca rau.
- Te arunci la sinucidere.
- Unde. Ii. Gasesc? repet printre dinti.
- Stii centrul padurii? Poiana uriasa unde s-a deschis portalul spre Olimpiada?
Am dat din cap afirmativ.
- Imagineaza-ti cine sta acolo si s-a ocupat de asta.
Piesele s-au pus imediat cap la cap si am realizat ca Dean se stie destul de bine cu creturile astea. De asta i-au si cerut lui ajutorul. Trebuia sa ne intoarcem la el.
Ne-am folosit de super viteza ca in cateva minute sa ajungem acolo. Din pacate nu am apucat sa ajungem nici pana in usa deoarece doi din baietii lui Dean ne-au oprit.
*Dean*
Am invartit paharul cu bautura a suta
oara pe masa, privind asupra padurii. Copilul ala nu e in toate mintile dar trebuie sa invete sa isi asume propriile actiuni. M-am saturat sa ii salvez fundul de muritoare de fiecare data si totul numai din cauza familiei Smith. Totul se intampla numai din vina lor, iar ea e prea orbita ca sa observe asta. Nu pot sa inteleg ce iubeste la ei.
- Sefu, puiul de om se bate cu baietii in fata casei. Spune ca nu pleaca pana nu vorbeste cu tine.
Am zambit sarcastic si am strans atat de tare paharul ca s-a facut tandari in palma mea. M-am ridicat nervos, daramand scaunul pe care stateam adineaori. Am iesit pe terasa casei, unde Diana imi arunca toti angajatii dintr-o parte in alta in timp ce Jason se uita la
ea neutru, ca o marioneta.
- Cred ca ajunge circul asta.
Toata actiunea s-a oprit cand vocea mea s-a facut auzita, privirile cazand asupra mea.
- In sfarsit te-ai arata, lasule!
Tipatul ei a incercuit totul in jur si m-a facut sa strang din dinti.
- Calmeaza-te, ca nu te trezesti cu fraierii din familia Smith.
- Cum poti sa fii atat de egoist? Cum? De ce nu ai ajuta daca ai stii ca poti sa o faci?
- Pentru ca dai ceea ce primesti. Asta e
regula in viata. Ei ce au facut pentru mine?
- Sunt sigura ca ar face daca ar fi ceva de facut, nu s-ar ascunde ca lasii. Degeaba ai putere daca ti-o arati doar tie zi de zi. Degeaba daca nu lasi pe altii sa afirme asta.
- Atunci e degeaba. Asa sunt eu, scuze.
Am vazut cum un intuneric s-a asezat pe fata ei si mai avea extrem de putin pana sa explodeze.
- Degeaba te-ai schimbat fata de mine, Dean. In realitate ai ramas acelasi monstru fara inima. Iar prin asta o sa ai de pierdut.
- Oh da? Cum ar fi ce?
- Pe mine.
Am vazut cum mi-a intors spatele si a plecat. M-am gandit daca sa o opresc, stiam ce va face, stiam unde se va duce si ca e posibil sa o pierd .. dar demnitatea era mult prea mare ca sa o pierd in fata unei muritoare de rand. Nu imi puteam risca reputatia, asa ca doar am ramas in loc pana am pierdut-o din raza mea vizuala.
*Diana*
- Si acum? intreaba Jason.
- Daca vrei du-te si te ascunde sub pat. Eu ma duc dupa Lucas.
- Te rog .. e prea periculos. O sa te
omoare inainte sa apuci sa intrebi ceva.
- Jason. L-am pierdut pe unul, nu pot permite sa se intample din nou. Nu cand pot face ceva in privinta asta.
- Asta e si ideea. Nu poti face nimic! Acum chiar te supraapreciezi. Medalionul ala nu te face nici invincibila si nici nemuritoare. Tot o copila esti, iar asta e o nebunie.
- O nebunie a fost si cand am trecut prin portalul ala blestemat, si totusi am castigat Olimpiada.
- Aia a fost cu totul alta poveste.
- Si acum poate fi alta poveste. Eu merg dupa Lucas si aici am incheiat discutia. Daca vrei sa ma urmezi bine,
daca nu o sa fac asta si fara tine.
I-am auzit oftatul lung dupa care m-a ajuns din urma.
Am ajuns in poiana exact cand cerul incepea sa se inchida la culoare. Noaptea se apropia si asta imi dadea fiori, dar nimic nu ma putea face sa ma razgandesc.
Am privit in jur dupa o miscare, un sunet sau un indiciu dar nu era nimic. Pustiu.
Am simtit o durere pe partea stanga si imaginea mi s-a intunecat cateva secunde. Mi-am scuturat capul sa imi revin si atunci am realizat ca Jason tocmai a sarit cu tot cu mine la pamant. M-am uitat in jur si prima oara nu vazusem nimic, apoi am observat
ramanand cu gura cascata fara sa realizez.
La cativa metri buni de noi era o tipa cu un par blond, aproape alb si lung pana la jumatatea spatelui. Arata minunat la corp dar detaliile ce iti atrageau atentia erau urechile si coada pe care le avea. Nu arata ca un costum ieftin de Halloween sau ca o tipa de la o petrecere mascata. Efectiv urechile de leopard ii ieseau prin parul usor ondulat, iar coada isi facea loc prin pantalonii de piele putin mai sus de fese.
Am privit-o fara sa mai pot scoate vreun cuvant, iar cand a inceput sa alerge spre noi din nou am realizat ca mainile ei nu erau deloc omenesti. Avea o combinatie ce lasau la iveala o pereche de gheare ce iti dadeau fiori.
- Ai grija! striga Jason si ne fereste din nou. Ce e in neregula cu tine?
- Nu pot sa cred .. e jumatate leopard, spun cu vocea gatuita.
- Ai vreun plan, inafara sa ajungem masa ei principala pe ziua de azi?
A sarit din nou asupra noastra dar mi-am intins mana si in mai putin de o secunda am ridicat-o de la sol, privind-o in aer. S-a zbatut un timp dupa care a scos un sunet ce semana cu un raget.
- Asta nu suna bine..
Jason abia isi incheiase propozitia cand am vazut in departare un baiat. Arata extrem de normal, daca nu puneai la
socoteala perechea de aripi negre si faptul ca zbura.
- La naiba..
Am dat un pas inapoi dar m-am lovit de cineva. Mi-am inghitit nodul din gat si am sarit ca arsa. L-am privit pe Jason cand am vazut ca tocmai ma ciocnisem de .. probabil cea mai ciudata chestie din rasa lor. Sub ochii mei statea un corp uman, dar de la umeri in sus era un cap de iepure, exact ca in videoclipurile extravagante sau ca in filmele de groaza.
Baiatul care era mai devreme in zbor mi-a prins mainile la spate, in timp ce Iepurila il imobilizase pe Jason. Ne impingeau intr-o directie anume, ceea ce insemna ca intrasem in rahat urat de tot.
- Alte planuri? intreaba prietenul meu.
Am inceput sa rad fara sa ma pot abtine, ceea ce l-a facut sa se incrunte.
- Ce dracu gasesti atat de amuzant in momentele astea?
- Tocmai am fost luati ostatici de un iepure si omul cioara.
- Nu esti in toate mintile. O sa murim. Trezeste-te odata din basmele tale.
- Priveste partea buna. O sa ajungem la Lucas.
Am privit spre tipul din spatele meu dar tot ce am primit inapoi a fost o privire mai rece ca gheata. Si-a scuturat
aripirile usor, gest care m-a facut sa tresar, apoi ne-am continuat drumul.
Comentarii album • 0
Acest album nu are incă nici un comentariu.
Trimite mesaj
Către: strawberrychannel
Mesaj:
strawberrychannel
Trimite mesajÎnapoiNu poți trimite un mesaj fără conținut!Nu este permisă folosirea de cod HTML in mesaje.Mesajul nu a fost trimis din motive de securitate. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.roMesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.roMesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Ati trimis prea multe mesaje in ultimul timp.A apărut o eroare în timpul trimiterii mesajului. Vă rog încercați din nou.Mesajul a fost trimis.