Capitolul 39 Mă fac mai confortabilă pe scaunul barului. Sunt aici de o oră. Cu mama. Am început să mă destind în preajma ei. Așa că am ajuns să îi zic toată drama pe care am avut-o recent. Muzica e prea zgomotoasă pentru a ne auzi și altcineva. Încă încerc să mă obișnuiesc cu mirosul de alcool și omenii total beți de aici.
Mama îmi ascultă toată povestea mea și mai dă din cap din când în când. Îi zic de faptul că am sentimente pentru Luke, dar e deja logodit. Însă ne sărutăm de câte ori avem ocazia. Îi zic că el e atras de mine, dar doar atât. Îi zic de Amanda și familia lui insuportabilă.
- Asta e cea mai complicată poveste de dragoste pe care am auzit-o.
Spune ea la sfârșit. Oftez. Nici măcar nu e o poveste de dragoste. Pentru el sunt numai o plăcere. Nu cineva cu care s-ar căsătorii. Precum Amanda.
- Logodnica lui ne-a văzut sărutându-ne. De atunci se ține ca scaiul de el. Abia prind momente singură cu Luke.
- Dacă iubita lui e geloasă probabil are și motive. Probabil i se pare că Luke ar părăsi-o pentru tine. Ceea ce îți aduce un punct ție. Poate toate reacțiile ei de gelozie le va cauza și despărțirea.
Nu m-am gândit la asta. Luke urăște crizele de gelozie ale Amandei. Și nu numai ale ei. Urăște gelozia în general. Mereu mă ceartă când încet să fiu geloasă. Eu și Amanda avem motive de ce să fim geloase una pe alta. Doar că ea o arată. Eu nu.
- Nu cred că e numai Amanda de vină. E ilegal să fim împreună.
- Luke nu e un sfânt, scumpo. Avea de gând să te folosească ca pe o jucărie umană. Un om nu își schimbă obiceiurile așa repede.
Sunt nouă ani diferență între noi. Sunt doar o simplă adolescentă. De ce m-ar vrea pe mine? De ce s-ar risca pentru mine? Doar pentru că îmi dorește corpul nu înseamnă că mă dorește și pe mine.
- Cea mai mare problemă e că nu mă poate vedea ca pe o parteneră. Abia acceptă faptul că mă dorește sexual. Mă iubește. Dar nu așa cum vreau eu să o facă. Și nu știu ce să fac.
- De unde știi că nu te iubește? Obișnuința pe care ați format-o va aduce într-un punct și acest sentiment. E imposibil să nu se întâmple. Mai ales când între voi există atracție sexuală.
Dar atracția și iubirea nu e același lucru. E adevărat, din cauza obișnuinței am ajuns să îl iubesc. E singurul bărbat în care am încredere. Pentru care aș face orice și aș ierta orice. Nu îmi văd viața fără el. Luke e singura persoană de care m-aș putea îndrăgosti vreodată în așa fel. E oarbă pe care i-o port. Nu contează de câte ori îmi frânge inima. Tot de partea lui voi fi.
- E mai complicat de atât.
- Ești prea stresată de chestia asta. Relaxează-te.
Spune zâmbind. Aruncă privirea prin bar și cheamă pe cineva lângă noi. După uniformă îmi dau seama că lucrează aici.
- Văd că ai companie în seara asta. Cine e fata drăguță de lângă tine?
Barmanul i se adresează detașat mamei. Par că se cunosc. Mă întreb de câte ori a venit aici mama de se cunoaște și cu angajații.
- Ia-ți ochii, Mike. E fiica mea. În plus, deja e promisă unuia mult mai relevant ca tine. Așa că nici șanse nu ai.
Mike îmi aruncă o privire indecentă. Își lasă ochii în jos, spre corpul meu. Simt nevoia să mă acopăr, dar rezist instinctului. Nu vreau să par intimidată.
- Arată de parcă i-ar sta mai bine cu doi.
Remarcă el amuzat. Mă încrunt spre el, dar nu pare să înțeleagă aluzia de a mă lăsa în pace. Mama pufăie și îl împinge mai departe de noi.
- Adune ceva de băut și mai vedem.
Spune ea în urma lui. Îmi iau privirea de la el și mă întorc spre mama.
- Ce bădăran!
Exclam iritată. Mama surâde.
- Ignoră-l. Vrea doar să se dea în spectacol.
Pufăi. Nu îi vreau spectacolul. În scurt timp vine înapoi cu două pahare. Așază unul în dreptul mamei și unul în dreptul meu. Mama scoate câteva bancnote, dar Mike le refuză.
- Acestea sunt din partea mea. O urare de bun venit pentru blonda drăguță cu care ai venit.
Îmi face cu ochiul. Sunt pregătită să îi spun că nu am nevoie de băutură gratis, dar mama îi face deja cu mâna. Ia paharul în mână și mă privește.
- Nu bei?
- Dacă m-ar vedea Luke, m-ar omorî.
Nu am voie să beau alcool. Evident. Abia am voie să ies din casă. Nici aici nu am voie să fiu. Dacă ar afla probabil că m-ar închide în casă pentru totdeauna. Mama își întoarce capul în toate direcțiile de parcă ar căuta pe cineva. Într-un final se uită la mine confuză.
- E pe aici? Răspunde ironică.
- Nu ar ieși bine dacă ar afla.
- Cât timp nu te vede nu are de unde sa stie ca ai băut. Imi face cu ochiul.
- Nu vreau să îl mint.
- Nu îl minți. Doar ascunzi adevărul. Haide, Izabella! E doar un pahar.
Insistă ea. Oftez. E doar puțin alcool. Ce poate fi atât de rău? Iau paharul de pe masă și îl dau pe gât într-o singură înghițitură. Gâtul îmi arde imediat. Tușesc. Îmi dau lacrimile de la chestia asta.
- Asta-i fata mea!
Mama rade și dă tot paharul pe gât. Nu are nicio reacție. Fac ochii mari, iar asta o amuză din nou.
- Acum, hai sa-ți dau niște sfaturi de la mama la fiica, ala cum mi-a dat și maică-mea. Spune-i că îl iubești. Nu îți pierde timpul cu el. Nu te place, treci la altul. Ești frumoasă. Ai găsi imediat pe cineva care te-ar dorii.
Nu vreau pe cineva care să mă vrea pentru felul cum arăt. Vreau să mă iubească pentru ceea ce sunt. Pentru mine. Luke e singurul care mi-a arătat iubire. Nu vreau pe altcineva.
- Acum daca e sa ma întrebi pe mine nu pe maica-mea zic sa faci altfel. Daca ti-l doresti atât de tare cucereste-l. Arata-i că tu eşti cea cu care el vrea sa îşi petreacă viitorul, nu cu Ada aia. Nu trebuie sa ii spui prin cuvinte ca-l, iubeşti, trebuie sa o faci prin fapte subtile. Să-şi dea singur seama. Tratează toata chestia asta ca pe un joc, iar tu, scumpa mea fata, il vei castiga. Ah da, sa nu uiti sa foloseşti prezervativ. Nu îţi doreşti o surpriză la anii ăştia, crede-ma.
- Mamă!
Strig la ea pentru a-i atrage atenția. Nu îmi place să vorbesc despre chestii atât de intime. Mai ales cu ea. Obrajii mi se încălzesc și îmi astup fața în palme.
- Ce? Se va ajunge la sex până la urmă.
- Nu despre asta vreau să vorbesc. Mormăi.
- Acum, lăsând gluma la o parte, chiar nu ai de ce să îți faci griji. Luke te iubește. Am văzut cum se uită la tine. Doar că nu poate accepta asta. Acordă-i puțin timp. Va veni singur la tine.
- Chiar crezi asta?
Îmi ridic fața din palme și o privesc. Dă din cap aprobator.
- Nu cred, sunt sigura. Apropo sa ma inviţi la nunta ta. Îmi face cu ochiul iar eu chicotesc.
Restul serii nu știu cum trece. Vorbim despre tot felul de lucruri mărunte. Nici nu mai țin minte ce scot pe gură. Probabil e efectul alcoolul ce mi-a intrat în sânge. De fiecare dată când terminam unul, îmi mai aducea altul. Mă uit la ceasul de pe peretele din apropiere. Nu văd bine prima oară când mă uit la ea, așa că îmi frec ochii.
- E unu ceasul. Luke o să mă omoare!
Suspin speriată. Telefonul mi-a murit acum câteva ore. Nu mă văd prea bine când ajung acasă. Nu îmi pot imagina reacția lui Luke. Niciodată nu am ajuns târziu acasă.
- Ar trebui să pleci, scumpo.
Dau din cap aprobator și mă ridic de pe scaun. Pământul se clatină cu mine și amețesc puțin.
- Pa mamă!
- Să ne mai vedem. Iza!
Strigă ea înapoi când eu deja merg spre ieșire. Când deschid ușa barului aerul rece mă lovește din plin. Îmi împreunez mâinile la piept și le frec între ele pentru a produce căldură. Fac un pas în față și îmi pierd echilibrul. Cred că paharele alea m-au amețit puțin. Nu știu cum am să ajung acasă. Nici nu știu unde locuiesc.
După câteva minute de mers ajung în fața unei case ce parcă seamănă cu a mea. Deschid ușa încet. Vreau să ajung într-un pat și să dorm. Nu îmi pasă dacă nu e patul meu sau casa mea.
Când ajung în casă îmi dau seama că nu am greșit casa. Luke stă în fața privindu-mă serios. Mult prea serios. Atât de serios încât mă bufnește râsul.
- Bună!
Îl salut în timp ce încerc să mă descalț. E prea greu să o fac din picioare, așa că mă așez pe jos.
- Unde naibii ai fost până la ora asta? Mă întreabă aspru.
- Pe afară.
Îmi apuc încălțămintea și o trag din piciorul meu. Aproape că mă dărâm cu tot cu ea.
- Îți bați cumva joc de mine?
Acum e lângă mine. Cum a avut timp să se miște atât de repede când pământul se învârte? Mă apucă de o mână și mă pune din nou pe picioarele mele.
- Mă descurcam și singură.
- Ai băut cumva?
- Ce eu? Niciodată nu aș face asta.
Se încruntă. E chiar amuzant când e nervos.
- Cât ai băut?
- Unul sau două pahare.
Dau din umeri, iar el se uită sceptic la mine. Îi zâmbesc inocent.
- Sigur? Nu pari ca ai băut doar atât la cum te clatini.
- Poate au fost unu și doi la un loc.
- Ai băut doisprezece pahare?
Aproape strigă de uimire. Chicotesc și încerc să plec de lângă el.
- Poate, cine mai ține evidența?
- Cu cine ai stat?
Vine din urma mea și mă apucă de braț. Atingerea lui îmi face stomacul să se strângă.
- Ce curios ai devenit dintr-o dată.
Remarc. Îmi pun mâinile pe umerii lui, încercând să stau dreaptă. El nu pare să guste din gluma ea.
- Izabella, nu ai idee cât de tare mă enervezi acum! Vom avea o discuție despre asta mâine,. Când ești trează. Acum haide în camera ta.
Mă târăște după el pe scări. Îmi pun picioarele în pământ pentru a-l oprii. Dar nu are efect.
- Sunt trează. Vezi, am ochii deschiși. Putem vorbi.
Mă ignoră. Îl trag de braț.
- Hei, vorbesc cu tine! Nu mă ignora.
Îmi smucesc mâna din strânsoarea sa. Nu îmi place când se preface că nu exist.
- Vorbim mâine despre tot. Haide acum în camera ta.
Mă uit la el iritată. Merg înaintea lui, deși mă dezechilibrez la fiecare pas. Mă țin de capătul scărilor și fac câte un pas în față. Mă descurc să merg pe podea mișcătoare.
Ajung în patul meu și mă întind în el. Îmi las capul să cadă pe perna moale și îmi închid ochii. Simt cum ceva pufos se pune peste mine. E pătura. Mă încolăcesc mai bine în ea pentru a îmi oferii căldură. Aud niște pași cum se îndepărtează și mă ridic în șezut.
- De ce nu dormi cu mine? Dacă mă simt rău?
Vorbesc când văd că Luke vrea să plece din cameră.
- Dacă te simți rău îți asumi.
- Mda...zi mai bine că vrei să dormi cu Amanda.
- Ce tot spui acolo?
- De când a apărut Amanda aici nu mai e la fel. Sunt sigura că totul era mult mai ușor fără ea.
- Stiu ca o urasti dar ea nu e un personaj negativ.
- Nu înțelegi! Tu trebuia să fii al meu, nu al ei. Mereu strică ea tot! Nu are dreptul să facă asta!
- Iza, ce ar fi sa vorbim când nu ești beată?
Vrea să plece, dar vocea mea îl oprește din nou.
- Bine! Poate îl voi suna pe tipul drăguț cu care m-am întâlnit pentru a-mi ține companie.
Se întoarce spre mine. Încerc să nu râd. Știu că îl voi face gelos așa.
- Ce tip?
- Nu ai sa afli niciodată dacă pleci de aici.
Se așază în pat, lângă mine. Mă ghemuiesc lângă el. Mâna lui îmi înconjoară talia și mă trage mai aproape. Fluturi zboară prin tot stomacul meu.
- Acum spune-mi.
- Nu știu cine e, dar sărută bine. Ba chiar știe să facă multe cu limba aia.
Mă întorc spre el pentru a-i vedea reacția. E fix cum mi-am imaginat că arată. Râd. Îmi place când e gelos.
- Glumesc! Eu sunt numai a ta. Îți amintești?
Mă pun peste el. Toată tensiunea îi dispare, iar privirea i se îmblânzește. Mă aplec, sărutându-l.
- Nu glumi așa cu mine, Iza. Nu e amuzant.
- Serios? Mie mi se pare foarte amuzant.
Îmi bag mâinile sub tricoul lui. Pielea lui e caldă în comparație cu a mea. Trasez linii pe abdomenul său.
- Nu te gândi că vom face ceva în seara asta. Ești beată.
Mă apucă de talie și mă rotește. Acum el e deasupra mea. Îl înconjor cu picioarele mele.
- Dar sunt și foarte excitată.
Aproape că îl văd zâmbind. O mână îi ajunge între picioarele mele. Intră sub lenjeria mea intimă și atinge delicat locul acela. Îmi las capul pe spate.
- Așa e. Dar eu nu ating fete bete.
Își îndepărtează mână. Se dă jos de pe mine. Rămân cu privirea spre tavan. Tocmai m-a lăsat cu ochii în soare?
- Nu face asta, Luke.
Mă întorc spre el. Palma lui îmi mângâie fața, apoi îmi sărută fruntea.
- Noapte bună, Iza.
Mă bosumflu. Mă dau bătută. Îmi las ochii să mi se închidă în timp ce atingerea lui Luke mă adoarme.
Capitolul 40 Mă trezesc cu o durere îngrozitoare de cap. Îmi pun o palmă pe frunte, dar nu am febră. De ce mă doare atât de tare capul? Mă întorc pe cealaltă parte și dau de Luke care încă doarme. Îmi bag capul în perna din cauza durerii de cap. Niciodată nu m-a durut atât de tare capul. E ca și cum capul meu mai are puțin și explodează.
- Ce ai pățit?
Aud o voce răgușită.
- Mă doare capul! Mă văicăresc eu.
- Mai știi când am pornit discuția despre de ce nu e bun alcoolul? Ei bine, ai aflat de ce.
Îmi ridic capul din pernă. Am băut alcool? Îmi iau câteva secunde pentru a îmi reaminti ce am făcut aseară. Îmi arunc înapoi capul în pernă când îmi amintesc ce prostii am spus. Sunt prea ușor de influențat. Dar nici nu mă gândisem că se va ajunge să fiu beată. Îl aud pe Luke chicotind, iar asta mă enervează.
- Îți aduc o pastila și după vreau să vorbim.
Simt cum părăsește patul și cum merge pe podeaua camerei. Ușa face un zgomot micuț când o deschide. Clipesc cu greu în pernă, apoi îmi las ochii închiși. Îmi pun pătura peste cap, încercând să dispar. Alcoolul nu e de mine.
- Ia pastila asta și îți va trece durerea de cap.
După câteva minute ajunge din nou în cameră. Mă ridic repede din pat și apuc pastila din mâna lui. Sper să-și facă efectul repede.
- Acum vreau să știu unde ai fost ieri și ce ai făcut.
Oftez și mă așez înapoi pe salteaua moale.
- Am fost cu mama într-un bar.
Nu are rost să mint. De unde aș putea veni beată? Expresia uimită pe care o are îmi dă de înțeles că nu s-ar fi așteptat la asta. Nu știu ce parte îl surprinde mai tare. Că am fost într-un bar sau că eram cu mama?
- Ce căutai tu acolo și mai ales cu mama ta?
Vorbește derutat. Dau din umeri și îmi feresc privirea de a lui.
- Am vrut să vorbesc cu cineva, iar ea s-a dovedit singura disponibilă.
- Ce ai putea vorbi cu mama ta? Dacă aveai nevoie să vorbești cu cineva puteai să o faci cu mine.
I-aș reproșa că nu, nu aș putea vorbi cu el. Dar nu e vina lui. Nu știe că problema mea e că m-am îndrăgostit de el. Și chiar dacă a trecut atât de mult timp de când mi-am recunoscut asta, tot nu-mi vine să cred că am astfel de sentimente față de el.
- Nu pot vorbi cu tine despre tot.
- De ce nu? Se revoltă.
Știu că nu îi convine situația. Poate crede că nu am suficientă încredere în el. Și într-un fel chiar așa e. Nu am destulă încredere în el că nu o să-mi frângă inima. E prea riscant să-mi pun încrederea într-o singură speranță.
- Nu pot. Crede-mă, nici tu nu vrei să știi.
Îndrăznesc să mă uit la el și îl văd încruntat. Are de ce să se supere pe mine. Și eu aș face la fel dacă el mi-ar ascunde sentimentele lui față de mine.
- După atâția ani în care am încercat să-ți dovedesc că poți avea încredere în mine, tu tot nu ai. Ce trebuie să fac pentru a-ți câștiga încrederea?
- Am încredere în tine, Luke!
- Atunci despre ce e vorba?
- Dacă îți spun nimic nu va mai fi la fel. M-ai privi altfel.
Vocea îmi tremură, iar nodul din gât apare numaidecât. Inspir și expir adânc pentru a alunga sentimentul de a vrea să plâng. Nu pot vorbi cu el despre faptul că îl iubesc. E un subiect mult prea fragil.
- Nu voi putea niciodată să te privesc altfel.
- Nu pot. Înțelege-mă măcar o dată!
Situația mă depășește. Nu îi pot spune că am sentimente pentru el, dar nu pot nici să-l mint. Nu voi ajunge nicăieri dacă îl tot mint. Luke oftează zgomotos și se plimbă prin cameră. Îl urmăresc cu privirea și amețesc mai tare decât deja sunt.
- Nu are sens, Izabella! Am fost lângă tine timp de cinci ani și nu ești în stare să-mi spui naibii ce e cu tine? Și vreau să te înțeleg, chiar îmi doresc asta. Dar nu pot când îmi ascunzi atâtea chestii. Mă dau bătut! Dacă nu ai de gând să îmi spui ce ai, atunci nici nu o să-mi mai pese! Ești pe cont propriu de acum.
Vorbește răspicat. Nu știu cum să reacționez. Inima îmi saltă din piept, iar respiratul devine din ce în ce mai dificil. Nu realizez pe deplin ce vrea să spună.
Mă...părăsește?
Înghit în sec și îmi las capul în jos. Cuvintele mi se învârt în cap și la tot ce mă pot gândi sunt miile de moduri în care mă părăsește. Îmi strâng ochii cu putere. Nu vreau să las lacrimile să iasă la iveală. Îmi strâng pumnii în așternuturi pentru a nu scoate vreun suspin. Tocmai l-am pierdut. Și nici măcar nu i-am spus că îl iubesc. L-am pierdut oricum.
- Spune ceva!
Țipă, iar eu scap un suspin. Ce să spun? Ce ar trebui să fac? Nu-mi pot spune sentimentele, nu pot face nimic! Sunt pierdută.
Ușa camerei se trântește și îmi ridic capul imediat. A plecat. Pur și simplu a plecat. M-a lăsat baltă. Obrajii mi se umezesc instant. Cad la marginea patului și mă ghemuiesc. Îmi îmbrățișez genunchii și îmi pun capul pe ei. Corpul îmi tremură, iar suspinele se aud un după altul. Acum nu mai am pe nimeni. Sunt din nou singură.
Pe cont propriu...
Am fost o cauză pierdută de când am făcut contact cu realitatea. Doar că niciodată nu am vrut să-mi recunosc cu adevărat asta. Când eram mică obișnuiam să mă ascund după vise și speranțe. Nu voiam să înfrunt nimic. Preferam să cred că părinții mei mă iubeau și tot ce făceau era pentru binele meu. Nu voiam să-mi deschid ochii și să văd cum stau de fapt lucrurile. Când aceștia m-au vândut lui Luke, aveam adevărul crunt în față, dar totuși mă prefăceam că nu există. După atâția ani în care am fost dusă la tot felul de psihologi nu am vrut să realizez că problema nu e la cei din jur. Problema e la mine. Luke a vrut să mă ajute să mă găsesc pe mine în toate ruinele din sufletul meu, iar eu i-am refuzat ajutorul. Pentru că era mai ușor să mă ascund după aluzii decât să înfrunt realitatea.
Și uite-mă aici, ascunzându-mă după speranțe, așa cum făceam când eram mică. Uite-mă cum mă pierd din nou, după ce nici măcar nu m-am găsit. Uite-mă cum mă ofilesc după ce prima și ultima persoană din viața mea care m-a iubit, m-a părăsit. A făcut asta pentru mi-am permis să mă îndrăgostesc de el, deși știam că nu e bine. Nu e vina lui. El a făcut tot ce a putut. E vina mea. Nu l-am lăsat să mă cunoască cu adevărat de teamă că va pleca. Dar acum nu îi pot da pur și simplu drumul. Am nevoie de el.
•••
Au trecut cinci zile de când nu am mai ieșit din camera mea. Singurele dăți în care ieșeam dintre acești pereți erau când mă duceam până la baie. Dar ieșeam doar când știam că toată lumea e plecată. Ei pleacă de multe ori de acasă. Și mă bucur de asta. Mai venea uneori Matilda la ușa mea pentru a îmi mai aduce mâncare, dar o refuzam de fiecare dată. Dar Luke nu și-a apariția a ușa mea. El chiar m-a abandonat.
În aceste cinci zile am avut timp să mă gândesc la tot felul de scenarii. M-am gândit la orice. Când am dat vina pe mine, când am dat vina pe el. Nu știu care e mai vinovat. Știu că l-am mințit de atât de multe ori, dar el nici nu s-a chinuit să vină la ușa mea și să mă întrebe dacă sunt bine.
Deschid ușa și îmi croiesc drum spre baie. Ceilalți au plecat demult de acasă. Mă gândesc cât timp are de gând să mă țină Luke în casa lui. Nu mă va ține aici toată viața. Cred că ar trebui să mă gândesc ce ar trebui să după ce Luke va anula contractul de adopție. Sigur acum regretă că a dat atâția bani pe mine.
Îmi pieptăn părul apoi mi-l prind într-o coadă. E atât de enervant când stă desprins. Nu îndrăznesc să mă uit în oglindă. Nu m-am uitat în reflexia de trei zile. Iar eu eram obsedată de asta. Iubeam să îmi critic defectele. Iar acum știu că arăt groaznic. Nu vreau să mă demoralizez mai tare.
Închid ușa și mă pregătesc să intru înapoi în camera mea unde să stau pentru mult și bine. Dar un gând mă oprește. Oricum nu mai vine azi acasă nimeni. E revelionul. Mereu am iubit ziua asta. Îmi plăcea să privesc cum artificiile se răspândesc pe cer în culori frumoase când eram mică. Era singura zi din an când ieșeam în oraș cu adevărat. Luke mă ducea în fiecare zi la festivalul pregătit ce era în centrul orașului. Dar acum Luke nu mai e.
Deschid cu grijă ușa camerei lui Luke, iar mirosul ce se răspândește prin aer îmi amintește de el. Și de Amanda. Mă strâmb și ignor asta. Mă duc spre dressingul lui și apuc un hanorac. Îl aduc la pieptul meu și îi inspir mirosul. Deși mi-aș dori să spun că în aceste zile mi-a mai trecut de el, nu e așa. Îmi e dor să îi văd fața. Îmi e dor de el. Începusem să cred în ceea ce îmi spunea Amanda. Că eu vreau doar atenție. Dar fiecare părticică din corpul meu dezaprobă asta. Au trecut câteva zile, dar dorul pe care îl simt e insuportabil. Nu știu dacă el simte același dor. O parte din mine speră la un răspuns pozitiv. Iar cealaltă știe că mă mint singură.
Las hanoracul la locul lui și mă pregătesc să ies resemnată. Ar trebui să uit tot. Să uit tot ce mă făcea Luke să simt. Pentru că nu voi mai simți asta mult timp. Nu mai are rost să lupt pentru el. Deși mi-aș dori să am ocazia să-i spun ceea ce simt pentru el. Nu că ar schimba ceva, dar măcar voi fi împăcată. Când vreau să apuc clanța ușii, aceasta se deschide. Rămân blocată și nu știu cum ar trebui să mă teleportez la mine în cameră.
- Ce cauți la mine în cameră?
Totul său indiferent îmi face inima să se rupă. Îmi ridic capul și îmi fac curaj să îl privesc. Mare greșeală. Arată iritat. E iritat de prezența mea.
- Unde sunt restul?
- Nu e treaba ta. Poți să pleci acum?
Îmi vorbește rece, de parcă nu am fi avut un trecut împreună. De parcă sunt o necunoscută cu care s-a trezit în casă.
- Nu vreau să plec. Șoptesc.
- De ce vrei să rămâi? Ți se pare că doar simpla ta prezență mă va face să îți mai dau o șansă? Am nevoie de mult decât atât.
Mă ocolește și intră în cameră. Rămân cu fața la ușă. Încerc să-mi controlez respirația pentru a nu o lua-o la goană. Ar fi trebuit ca simpla mea prezență să îl facă să se răzgândească. Pentru că, de fiecare dată, simpla lui prezență m-a făcut să îl iert. Doar pentru a putea fi împreună.
- Ai de gând să mă părăsești?
Întreb fără vlagă. Îmi închid ochii din cauză că încep să mă înțepe.
- Deja am făcut-o. Mormăie.
Mă întorc fața spre el. Doare mai tare când o spune el. Îmi pun mâna în locul unde e inima mea și stâng ușor de materialul îmbrăcămintei mele.
- Ai promis că nu ai să mă părăsești niciodată.
Vorbesc mai mult pentru mine. Mă dau cu un pas în spate când îi întâlnesc privirea rece. Niciodată nu m-a privit așa. Niciodată nu m-a făcut să simt golul din pieptul meu. Niciodată nu m-a făcut să mă simt ca un nimic. Își ia privirea de pe mine și caută un hanorac pe care îl îmbracă din câteva mișcări. Mai scoate unul pe care așază frumos. Mă privește din nou și își ridică o sprânceană.
- De ce încă ești aici?
- De ce ești atât de indiferent cu mine?
Nu îmi recunosc vocea. Sună atât de...slabă.
- Îți arăt că în viață nu le poți avea pe toate.
Dar eu nu am nimic!
Vrea să treacă pe lângă mine, dar îi blochez calea. Nu vrea să îmi mai vreo șansă. Nu vrea să mai audă de mine. Nu mă mai iubește. L-am pierdut cu totul și știu că nu pot face nimic pentru a-l câștiga înapoi. El are o viață frumoasă. De ce și-ar încurca-o cu una ca mine? Trebuia să îmi dau seama că asta nu va ține mult. Nu trebuia să mă atașez de el. Dar acum e prea târziu pentru a da înapoi.
- Am înțeles. Tot ce eram noi atunci, acum nu mai suntem. Dar totul a început pentru că eu nu am vrut să-mi recunosc sentimentele. Și adevărul e că nu sunt pregătită să le spun. Dar cred că ai dreptul să știi.
Vorbesc și observ că îi captez atenția.
- Vorbește.
Mă îndeamnă, iar eu inspir adânc. Îmi închid ochii și îmi caut curajul.
- Îmi spui, sau doar vrei să-mi pierzi timpul?
- Îmi e greu! Nu e atât de ușor. Vreau să îți spun asta doar pentru că știu că deja te-am pierdut, dar îmi e dificil.
- Atunci lasă-mă să plec!
Îmi pun mâinile pe față. Nu știu cum să o spun. Nu știu de ce mă tem. Nu mai am cum să înrăutățesc situația. Dar să îi recunosc lui asta e ca și cum mi-aș recunoaște pe deplin că îl iubesc. Nu ar mai fi cale de întoarcere.
Mă apucă de umeri și mă dă la o parte din fața ușii. Iese din cameră. Nu! Nu pot lăsa asta așa! Nu pot rămâne cu întrebarea "ce s-ar fi întâmpla dacă îi spuneam"! Ies din cameră după el și vorbesc din nou.
- Bine! Vrei să știi motivul pentru care îmi ascundeam sentimentele? Vrei să știi de ce mă acționam așa de la o vreme? Chiar vrei știi?
Aproape strig. El se oprește și se întoarce cu fața spre mine. Mă privește curios. Capul mi se învârte și simt cum corpul începe să îmi tremure. Dacă nu am să vorbesc acum, el nu mă va mai asculta niciodată.
- Pentru că sunt îndrăgostită de tine! Spun într-un final, iar el nu schiteaza nimic.
Capitolul 41 Luke
Clipesc de câteva ori și îmi deschis gura pentru a spune ceva. Dar niciun cuvânt nu îmi iese pe gură. Toate mi se blochează în gât. Înghit în sec. Asta e rău. Rău, rău. Mă privește tăcută, așteptând o reacție din partea mea. Dar nu știu cum ar trebui să reacționez. Știam eu că nu e bine. Știu că nu va ieși nimic bun a o atinge. Nu trebuia să o cred când a spus că face toate aste pentru că e atrasă de mine. Desigur că a dezvoltat sentimente! Sunt prima experiență a ei.
- Știu că fac o greșeală pentru că simt asta, dar e vorba despre sentimente. Nu pot decide ce să simt! Și mai știu că nu contează ce simt. Se vede clar că nu vrei să auzi de mine. Doar nu voiam să rămân cu regrete. Te iubesc, Luke! Și o fac în cel mai serios mod.
Continuă ea, probabil din cauza tăcerii mele. Vorbește greu, iar vocea îi tremură. Expir și fac un pas spre ea. E numai din vina mea. Totul se întâmplă numai din vina mea. Am fost nu idiot să cred că, după toate astea, totul va rămâne neschimbat.
- De cât timp ești îndrăgostită de mine? Știi măcar sigur asta sau doar e o presupunere?
Abia îmi găsesc cuvintele. Nu a fost niciodată îndrăgostită. Poate doar încurcă sentimentele. Poate e doar puțin pierdută.
- Tu crezi că eu vreau asta? De ce mi-aș dori să sufăr? Și am crezut că nu e adevărat la început. Dar acum știu ce simt.
Toate acele întrebări despre iubire pe care le-a tot pus acum câteva luni. Nu era doar curioasă. Era vorba de mine. Voia să știe dacă avea sentimente pentru mine. Mă simt teribil! Nu pot să cred că am putut lasă asta să se întâmple.
Situația e mult prea complicată. E vorba de ea. De sentimentele ei. Ce ar trebui să îi spun pentru a o face să se simtă bine? Nu îi pot trânti realitatea în față. Cred că deja a făcut-o singură. Dar nici cu minciuni și speranțe false nu fac nimic.
- Izabella, am fost indiferent cu tine pentru că numai așa puteam afla ce ai. Nu aș renunța niciodată la tine. Nici acum nu o voi face. Înțeleg că nu îți alegi sentimentele și ar fi crud din partea mea să dau vina pe tine. Dar nu pot nimic pentru a te simți mai bine.
- Îți bați joc de mine?
Răspunsul ei vine robotic. Îmi înclin capul confuz. Își pune palmele pe față și izbucnește într-un râs isteric. De parcă am spus cea mai mare glumă.
- În aceste cinci zile am crezut că nu mai am pe nimeni. M-am pregătit emoțional pentru asta. Am stat în camera mea și am întors situația pe toate părțile în toate perspectivele. Ți-am spus ce simt pentru tine. Pentru ce? Ca tu apoi să îmi spui că ai jucat teatru? Ți se pare că durerea pe care am simțit-o a fost meritată?
Își aruncă mâinile în aer. Mi-am făcut griji pentru ea în aceste zile. Nu voia nici să mănânce. Dar nu puteam să o las să își înfrunte probleme de una singură. Mai ales o problemă ca aceasta. E deja destul de grav că nu mi-a spus de la început.
- Îmi pare rău pentru că te-am făcut să te simți părăsită. Dar-
- Dar ce? Acum că ți-am recunoscut că te iubesc ce se va întâmpla? Ce se va schimba? Nimic! Am să rămân doar cu inima frântă. Nu voiam să îți spun asta pentru aveam mii de motive. Ce ai să faci acum? O să te prefaci că nu s-a întâmplat nimic? Era dreptul meu de a-ți spune ce simt când mă simțeam pregătită. Poate nu aș fi spus-o niciodată, dar era dreptul meu. Iar tu practic m-ai forțat să îți spun. Pentru că am crezut că te-am pierdut!
Mă întrerupe revoltată. Mai fac un pas spre ea. Când ajung la câțiva centimetri depărtare de ea îi apuc mâinile și le strâng ușor. Nu se ferește de atingerea mea. Am atins-o de atâtea ori. Am sărutat-o de atâtea ori. Fără să am habar ce simte ea pentru mine.
-Va fi bine, Iza. Îți promit.
Șoptesc, iar ea își ridică privirea. Ochii ni se întâlnesc. Nu pare de parcă cuvintele mele o ajută cu ceva. Nici pe mine nu mă ajută.
- Nu fă promisiuni de care nu poți să te ții.
Îmi împreunez o mână cu a ei. Nu știu dacă va fi bine vreodată. Mă voi căsătorii cu Amanda în ceva timp. Nu poate fi bine pentru ea. Dar poate, cu timpul, va trece. Chiar va fi bine. Primele iubiri se uită mereu. Nu poate fi ceva de lungă durată.
- Vine cu mine.
O trag după mine spre ieșirea din casă. Merge cu pași mărunți și nesiguri.
Trebuia să fiu în jumătate de oră în centrul orașului cu toată familia mea. Dar nu credeam că seara îmi va fi dată peste cap când am plecat să iau câteva hanorace de acasă. Și nici nu îmi pasă că ceilalți s-ar fi întrebat unde sunt. Acum Izabella e familia mea. Iar ea are nevoie de mine. O iubesc, chiar dacă nu o fac în felul în care ea o face.
- Unde mergem?
Întreabă după câteva minute de mers. Am ales să merg pe jos, deși cu mașina ar fi fost un drum mai scurt. Am nevoie să-mi limpezesc gândurile.
- Vei vedea.
Se oprește dintr-o dată, forțându-mă și pe mine să fac la fel. Mă uit la ea nedumerit, încercând să aflu ce gândește.
- Nu mai merg niciun pas dacă nu spui unde mergem.
Spune hotărât, deși în privire îi pot citi teamă. Pare speriată de ceva.
- Ești în regulă?
- Ți se pare că sunt în regulă? Nu mai știu ce să cred! Îmi e frică să nu mă părăsești. Și chiar dacă ai spus că nu o vei face, nu te pot crede. Nu după ce ți-am spus.
Inspir mai mult aer în piept și mă apropii de ea. Îi iau în fața în palme și îi mângâi obrajii. Clipește leneș și își lasă capul în palmele mele. Îi sărut fruntea, apoi îmi duc privirea spre ochii ei.
- Te iubesc, Izabella. Voi fi mereu de partea ta. Vom rezolva totul până la urmă. Dar nimic nu poate schimba faptul că te vreau lângă mine. Înțelegi?
Aștept un răspuns de la ea, însă nu pare de parca ar vrea să vorbească. În schimb mă înconjoară cu brațele ei, într-o îmbrățișare. Îmi prinde mână întra a sa și mă îndeamnă să continui să merg. ÎI ofer un zâmbet și îmi deplasez picioarele, cu Izabella în urma mea.
Nu știu dacă voi putea face față situației în care suntem puși. Niciodată nu m-am gândit că se va ajunge aici. Pentru atunci era un copil. Iar eu am am luat în calcul toate lucrurile posibile în afară de faptul că Izabella crește. În mintea mea prostească credeam că Izabella va fi ca la unsprezece ani mereu. Nu mi-o puteam imagina altfel. Dar acum nu mai are unsprezece ani, nu mai e la fel. Și nu știu ce să fac în privința asta.
După alte câteva minute ajungem la locul unde îmi doream. Iza se uită puțin sceptic la clădirea din fața ei. Probabil se întreabă ce facem aici. Mergeam destul de des aici când abia venisem în oraș. Mi se părea cel mai bun loc de a privi stele micuțe și lucitoare. Stăteam cu orele cu ochii pe cer gândindu-mă. Gândesc într-un mod excesiv. Dar o fac de atât de mult timp încât mi se pare normal.
- Ce căutăm aici?
Întreabă ea confuză. O îndemn să intre clădire. Mă urmează tăcută. O văd cum se uită detaliat în jurul său. Nu e mare chestie de văzut. E o clădire părăsită, ce nu e închisă în niciun fel. Ajungem pe acoperișul clădirii. Mă pun în șezut pe cimentul rece. Izabella îmi urmează gestul și se pune lângă mine. Își lasă capul pe umărul meu și își închide ochii. Îmi duc privirea spre cer și expir aerul ce îmi stătea de prea mult în plămâni.
- Am stricat totul.
Îi aud vocea Izabellei. Nu îi răspund, așteptând să îmi explice de ce spune asta.
- Mereu eu trebuie să stric totul. Totul era bine între noi. De ce a trebuit să complic totul?
- Nu e vina ta.
E a mea. Am fost orb. Acum, când mă uit în urmă, mi se pare evident că ea are sentimente pentru mine. Dar am preferat să ignor. Fiecare detaliu. Nu l-am băgat în seamă. Regret. Ne-am afundat într-o groapă prea adâncă pentru a mai ieși.
- De ce o iubești pe Amanda și nu pe mine?
Întreabă după câteva secunde pline de liniște. Îmi las capul în jos, încercând să meditez un răspuns potrivit.
- Vă iubesc pe amândouă doar că în feluri diferite.
- Vreau să mă iubesti aşa cum o iubesti şi pe ea. Îmi spune în şoaptă şi dacă nu ar fi fost lângă urechea mea nu cred că o auzeam.
- Ce ar fi să nu vorbim despre asta acum?
- Nu tu voiai să știi asta? Să știi ce simt?
- Am crezut că te pot ajuta.
Mormăi. Îmi pun mâna peste a ei. Știu că nu are nevoie de cuvinte. Pe Izabella nu o păcălești cu niște simple cuvinte. Niciodată nu a crezut în ele. Pentru că oamenii mint. Mult. Dar mereu acțiunilor lor îi dă de gol. Iar singurul meu mod prin care i-aș putea demonstra că nu e singură e prin fapte.
- Îmi place aici.
Spune ea dintr-o dată. Îmi întorc capul spre ea.
- Era unul dintre locurile mele preferate.
- Mă bucur că m-ai adus aici.
Buzele i se arcuiesc puțin, formând un mic zâmbet. Unul sincer. Unul pe care îl văd rar. Dar de fiecare dată când îl văd mă farmecă. E unul dintre cele mai frumoase zâmbete pe care l-am văzut.
Îi dau unele șuvițe la o parte. Chiar și după cele întâmplate nu o pot privi altfel. Zilele în care am ignorat-o au fost insuportabile. De multe ori voiam să las baltă totul și mă duc la ea pentru a-mi cere scuze. Știu că nici pentru ea nu a fost ușor. Avem nevoie unul de altul. Fiecare a avut un rol important în viața celuilalt.
Ies din gândurile mele când buzele ei se ating de ale mele. Tresar, dar nu mă retrag. Cu o mică reținere la început, îi simt din nou buzele peste ale mele. Mă las pe spate, sprijinit în mâini, iar ea mă urmează, acum fiind peste mine. Formăm un sărut simplu. Niciunul dintre noi nu se grăbește în nimic.
Sunt complet cu capul. Mă iubește. Mă sărută pentru că are sentimente pentru mine. O voi răni în felul acesta. Nu pot să o privesc și să știu că eu sunt cel care îi provoacă durere. Dar e inevitabil. Se va ajunge la acest punct.
Viata mea e complet data peste cap de către o puștoaică de șaisprezece ani. Cum a ajuns ea să aibă control asupra mea? Toate aceste lucruri se întâmplă atât de repede. Nu pot ține pasul.
Îmi dă permisiunea de a intra în gura ei, iar eu o fac numaidecât. Își mișcă buzele peste ale mele încet. Îmi las ochii să se închidă și să savurez momentul. Gustul ei e atât de dulce și de neuitat. O mușc ușor de buza de jos înainte să despart sărutul, iar ea geme nemulțumită. Se mai întinde puțin peste mine pentru a ajunge la buzele mele. Surâd și adâncesc sărutul. Știu motivele pentru care ea vrea asta, dar de ce eu vreau asta?
Un sunet îmi desconcentrează atenția. Îmi întorc capul și văd cum artificiile se răspândesc pe cer în culori stridente. E anul nou. Am și uitat în ce zi suntem. Izabella pare uimită de artificii. Mereu i-a plăcut să privească cum cerul devine colorat. Îmi așez o mână în părul ei, jucându-mă cu acesta.
- Te iubesc, Luke.
Se întoarce cu fața spre mine. Ochii îi sclipesc, iar culoarea lor e mai verde ca niciodată.
- Și eu te iubesc, iubito.
Își lasă capul pe pieptul meu și privește în continuare artificiile.
- Poate cer prea mult, dar vreau să-mi dai o șansă. Să ne dai o șansă.
Vocea ei se aude din nou. Îmi las capul în jos, privind-o.
- Știi că asta nu ar duce nicăieri.
- Vreau doar să mă bucur cât mai am timp.
O relație cu ea nu ar avea un viitor. Am o logodnică, Iza e minoră. Dar m-aș risca pentru ca ea să fie fericită. În ultimul timp am făcut-o mai mult să plângă decât să râdă. Și nu pot concepe asta. Poate a venit momentul să fac ceva fără să mă gândesc.
Capitolul 42 Izabella
Luke a acceptat să fim împreună. Desigur, a pus și condiții în legătură cu relația noastră. Dar suntem împreună. Eu sunt iubita lui, iar el e iubitul meu. Doar că el e și logodnicul Amandei. E dureros să îi văd împreună. Mi-a spus din start că el nu se va despărți de ea. Însă tot e dificil să fiu iubita lui în privat și sa fiu fiica lui în public.
Încep să cred că l-am împins în relația asta. Că el nu își dorește asta, dar o face de dragul meu. Nu vreau să se simtă obligat. Îmi doresc să mă vrea așa cum eu îl vreau pe el. Ceea ce avem noi nu se simte real. Am crezut că o relație cu el m-ar face fericită. Dar nu e așa. Nu titlul acesta îmi aduce fericirea. Vreau ca el să mă iubească.
El și Amanda au schimbat data nunții. O fac la sfârșitul lunii acesteia. Luke mi-a dat o șansă, dar e una deja pierdută. Chiar dacă ar simți ceva pentru mine, nu ar fi destul ca să fie cu mine pentru totdeauna. Nu mă iubește îndeajuns.
- Ești bine, Iza?
Luke mă scoate din gândurile mele. Filmul pe care l-am pus stă să se termine, dar nu am fost deloc atentă. Iubesc să îmi petrec timpul cu el. Chiar și-a făcut și timp pentru mine în ultima săptămână. E minunat când suntem numai noi doi. Dar când ieșim în văzul lumii totul se spulberă.
- De ce îmi tot dai speranțe dacă nu mă iubești?
Mă întorc spre el. Nu e corect. Față de niciunul. Eu nu pot trăi doar cu jumătăți. Nu vreau să trăiesc doar cu jumătăți. Dacă nu are de gând să-mi ofere totul atunci nu are rost să mai încerc.
- Nu asta ți-ai dorit? Speranțe?
- Nu! Vreau să mă iubești!
Pufăie. Mă încrunt. E deranjat de răspunsul meu. Nu are niciun drept ca el să fie ce supărtat acum.
- Oricâte fac pentru tine și tot nu ești mulțumită! Tu nu vezi unde ne-ai adus?
Expir. Mă privește nervos. Îmi strâng pumnii pe lângă corp și încerc să-mi calmez bătăile inimii.
- Unde ne-am adus?
- Încerc să te înțeleg, Izabella. Îmi dau silința. Cum naiba te-ai putut îndrăgosti de mine? Totul era simplu între noi până ca tu să prinzi sentimente. Am douăzeci și cinci de ani! Nu e normal să am o relație cu tine. Nu e normal să te ating. Dar o fac. Vreau ca tu să fii fericită!
- Ei bine, nu sunt fericită! Cum aș putea fi când tu și Amanda vă căsătoriți?
- Știai că voi face nunta cu ea când m-ai întrebat dacă vreau să fim împreună. Și, cum ai spus tu, faptul că mă iubești nu va putea schimba nimic. De ce ai mai vrut asta atunci?
- Pentru că te iubesc!
- Atunci nu ma mai iubi!
- Cum? Cum ar trebui să fac asta? Pentru că, crede-mă, am încercat! Dar mereu m-am întors de unde am plecat. Așa că, te rog, spune-mi ce să fac pentru a nu mai simți ce simt acum și o voi face.
Răspunsul din partea lui nu mai vine. Desigur că nu mă poate ajuta în privința asta. Aici sunt pe cont propriu. Oftează. Se mai relaxează. Furia din privire i se duce. Mă apucă de obraji și plasează un sărut pe frunte. Rămân nemișcată. Dintre toate lucrurile pe care mă așteptam să le facă asta nu a fost printre ele.
- Nu vreau să dau vina pe tine, iubito. E dificil și pentru mine. Te rog, dă-mi timp să mă gândesc.
I-am dat timp. Nu mai am de unde să-i mai dau. În mai puțin de o lună se va căsătorii, iar lucrurile vor deveni și mai dificile.
- Nu mai avem timp, Luke. Trebuie să decizi. Eu sau Amanda.
Își lasă privirea în jos. Nu îmi va răspunde. Nu are rost să mai încerc. Poate e mai bine așa. Dacă m-ar alege pe mine din cauza presiunii, nimic nu va merge. Va ajunge să regrete.
- Discutăm despre asta altă dată.
Spun într-un final. Mă lipesc de corpul său, strângându-l în brațe. Îmi ridică capul la nivelul său și mă sărută. Îmi închid ochii și îi fac loc în gura mea. Să ne sărutăm e o idee mult mai bună decât să ne certăm. Mâna lui îmi mângâie coapsa și simt cum o zona intimă îmi pulsează de dorință. Corpul mi se aprinde la fiecare atingere dăruită.
- Iubito?
Murmură el peste buzele mele.
- Da? Răspund încet.
- Du-te și închide ușa.
Îmi dă drumul. Mă ridic din pat și încui ușa. Nu e nimic nou că eu și Luke ne petrecem mult timp împreună. Nu ar fi fost necesar să închid ușa doar pentru câteva săruturi. Oare are de gând să facă mai mult? Experiența mea sexuală e la pământ. Sunt chiar entuziasmată să încerc ceva nou.
- Dezbrăcă-te!
Vocea lui se aude ca o șoaptă și încerc să îmi dau seama dacă am auzit bine. Am mai fost dezbrăcată în fața lui, însă niciodată nu mi-a cerut să fac asta. Mă privește intens, așteptând să scap de hainele mele. Obrajii mi se încălzesc. Fără vreo altă ezitare mă dezbrac. Rămân în lenjeria mea intimă asortată. Mă apropii de el cu pași mici. Zâmbește ușor în timp ce ochii lui sunt pe corpul meu.
- De unde ai tu astea?
Arată spre lenjeria mea intimă. Bucățile de material acoperă numai părțile importante. Mă simt atractivă în el. Îmi scoate în evidență formele. Dau din umeri ca răspuns la întrebarea lui, deși sunt sigură că de la Matilda am acest set.
- Îți place?
Întreb în timp ce fac o piruetă. Nu pot lăuda cu forme prea proeminente. Mereu am urât felul în care arăt. Dar, sub privirea lui Luke, mă simt frumoasă. Felul în care ochii îi coboară și buzele i se arcuiesc îmi dă încredere în mine.
- Absolut. Dar mai bine mi-ar plăcea să te văd fără el.
Chicotesc. Mă trage spre el, iar spatele meu face contact cu salteaua. Se urcă peste mine și mă sărută cast. Îmi trage chiloții jos până ajung fără ei. Îl privesc tăcută în timp ce îmi aruncă și sutienul. Sunt complet goală sub el, iar asta mă excită mai mult decât ar trebui.
Palma sa se așază între coapsele mele. Fiori mă cuprind și icnesc. Inspir lacom aer în plămâni. Așteaptă pentru aprobarea mea. Îmi îndepărtez picioarele, invitându-l. Își strecoară un deget în feminitatea mea. Icnesc din cauza gestului lui brusc și îmi strâng picioarele involuntar. Cea de-a doua mână a lui se oprește pe piciorul drept și mi-l îndepărtează de celălalt. Începe să se miște, iar un sentiment ciudat de plăcere mă cuprinde. Presiunea de acolo devine mai mare. Am mai făcut asta. Dar tot se simte de parcă ar fi prima dată. Gem înfundat înainte să-i simt buzele peste ale mele.
- Șhhh...
Îmi șoptește peste buzele mele, iar eu îmi înghit toate sunetele pe care mă face să le scot.
Continuă să se miște în mine, mărind viteza din ce în ce mai mult. Îmi ridic șoldurile pentru mai mult. Gura sa îmi răsfață sânii. Îi șoptesc numele din nou și din nou. Plăcerea pe care mi-o oferă e de nedescris. Își mai bagă un deget și îmi distanțează mai tare picioarele. Le bagă și le scoate, le mișcă în interiorul meu. Uit cum să respir normal când mă atinge. Buzele lui se lipesc de abdomenul meu și lasă dâre fierbinți pe pielea mea.
Degetele sale se mișcă adânc și repede în interiorul meu. Respirația sa se lovește de buzele mele și îl trag într-un sărut. Ne devorăm unul pe altul. Suntem amândoi plini de dorință pe care nu o putem dezlănțui. Sunt prea mult bariere pentru asta.
Îi dau tricoul peste cap. Las mâinile mele să alunece de pe abdomenul său și îi apuc cureaua pantalonilor. O desfac stângace. Geme în gura mea. Îmi apucă mâinile cu palma sa liberă și mi le ține deasupra capului. Mișcările lui devin mai rapide, săruturile mai intense. Aud bătăile inimi și nu știu dacă sunt ale mele sau ale lui. Un val de plăcere mă lovește și țip. Luke se oprește și mă privește. Tot corpul meu se relaxează în timp ce fiori încă mă trec. Sunt înfierbântată. Orgasmul acesta nu m-a făcut decât să vreau mai mult.
- Te simți bine, iubito?
Îmi ridic ochii spre el. Pieptul i se ridică și coboară repede, iar obrajii îi sunt roșii. În privirea lui încă pot vedea dorință. Zâmbesc.
- O mai putem face odată?
Surâde. Degetele lui se plimbă pe pieptul meu, iar corpul meu nu întârzie să îi răspundă fiecărei mișcări.
- Crezi că poți face față?
Dau din cap aprobator. Îl vreau aproape din nou. Astea sunt singurele momente în care îl pot vedea vulnerabil. Singurele momente în care nu se mai ascunde.
- Ai vrea să încercăm ceva nou?
- Parcă spuneai că nu sunt pregătită pentru ceva nou.
- Oh, dar pari atât de pregătită, iubito.
Se dă jos de pe mine. Sunt confuză până să îl văd cu capul între picioarele mele. Mi le apucă și le pune peste umerii lui. Inspir. Mii de senzații mă trec numai văzându-l.
- Relaxează-te, iubito. Îți va plăcea.
Îl ascult. Respirația sa se lovește de zona mea intimă, iar picioarele îmi tremură. Știu ce are de gând să-mi facă. Nu aș fi crezut că aș putea experimenta așa ceva vreodată.
Limba lui e înăuntrul meu. Mă încordez imediat la contactul cu gura sa. Respirația mi se oprește în gât. Începe să explore locul, ligându-mi fiecare părticică. Gem, cuprinsă de plăcere. Deja mă simt aproape să-mi dau drumul. Îi apuc părul între degetele mele și îi trag capul mai aproape de feminitatea mea. Chicotește. Vibrația produsă mă înnebunește. Ridică privirea spre mine și tot corpul meu tremură. Sărută locul, apoi linge. Mă privește în tot acest timp. Simt că mor încet sub el.
Un alt orgasm mă acaparează. Își ridică capul la nivel cu al meu. Își linge buzele. În mod normal m-aș rușina, dar acum sunt prea excitată pentru asta. Mă ridic puțin și îl sărut. Brațele sale îmi înconjoară corpul și mă lipește de el. Își lasă capul pe pieptul meu dezgolit. Inima îmi bate nebunește și sunt sigură că simte asta.
- Mă înnebunești, Izabella.
Șoptește el. Îmi plimb degetele pe spatele lui ușor. Și el mă înnebunește pe mine. Nimeni altcineva nu va ca el. Nu știu dacă el simte asta, dar eu știu că aici e locul meu. Lângă el e unde am nevoie să fiu.
Comentarii album • 0
Acest album nu are incă nici un comentariu.
Trimite mesaj
Către: strawberrychannel
Mesaj:
strawberrychannel
Trimite mesajÎnapoiNu poți trimite un mesaj fără conținut!Nu este permisă folosirea de cod HTML in mesaje.Mesajul nu a fost trimis din motive de securitate. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.roMesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.roMesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Ati trimis prea multe mesaje in ultimul timp.A apărut o eroare în timpul trimiterii mesajului. Vă rog încercați din nou.Mesajul a fost trimis.