Dacă îl atacă arătarea aia pe Darius, aruncăm tot ce avem în ea, îl tragem pe Darius înăuntru şi plecăm ca din puşcă.Însă Darius nu a părut deloc tulburat şi şi-a înălţat calm privirea spre creatură.
— Te referi la preoteasa vampir cu semilună roşie, Stevie Rae?
— Sssigur că da! a sâsâit prelung creatura.
— Nu este cu mine. Nu am decât novici cu semiluni albastre aici. Iar preoteasa care este cu ei arenevoie urgentă de ajutor, după cum am mai spus.Darius continua să privească liniştit în sus la creatura care părea desprinsă dintr-un coşmar.
— Întreb pentru ultima oară, putem să trecem?
— Treceţi, desssigur, a sâsâit arătarea. Nu s-a dat jos de pe maşină, ci s-a aplecat pe spate, aşa încât Darius de-abia a putut să deschidă portiera de pe partea şoferului.
— Vino aici, imediat.Darius i-a făcut semn Afroditei să se mute pe scaun şi a întins mâna ca să i-o poată prinde.
— Stai pe aproape, l-am auzit cum îi şoptea şi am văzut-o pe Afrodita încuviinţând iute din
cap.Stătea lipită de Darius şi s-au îndreptat amândoi spre portiera din dreptul meu. Darius s-a aplecat şine-a privit. Sunteţi gata? a întrebat liniştit, dar întrebarea lui conţinea mult mai multe înţelesuri decâtacele două cuvinte.
— Da, au răspuns într-un glas Damien şi gemenele.
— Sunt gata, am spus şi eu.
— Repet, staţi pe-aproape, a şoptit.Darius şi Damien au reuşit să mă mute, nu fără durere, în braţele războinicului. Toate pisicile dinmaşină i-au privit în tăcere pe Imitatorii de Corbi, s-au strecurat afară şi apoi au părut să se topeascăîn întunericul geros. Când am văzut că niciuna dintre creaturi nu a tăbărât pe Nala mea, am răsuflatuşurată. Te rog, ai grijă de pisici, m-am rugat în tăcere lui Nyx. Mai mult i-am simţit decât i-am văzut pe Afrodita, pe Damien şi pe gemene înconjurându-ne pe Darius şi pe mine, iar apoi, lipiţi unii dealţii, ne-am îndepărtat de Hummer şi am pornit-o prin curtea şcolii.
Imitatorii de Corbi, printre care şi Rephaim, şi-au luat zborul spre cer, în timp ce Ariston ne-acondus pe drumul scurt până la prima clădire din campus, cea în care se găseau apartamentele profilor şi infirmeria.
Pe când Darius pătrundea prin intrarea arcuită din lemn, care întotdeauna mă trimitea cu gândul la poarta unei cetăţi, şi se afunda în clădirea familiară, mă gândeam că abia acum două luni ajunsesemaici şi fusesem dusă în stare de inconştienţă la infirmerie, unde îmi revenisem, fără să am nici cea maivagă idee despre viitorul care mă aştepta. Ce ciudat că acum eram aproape în aceeaşi situaţie.
Am privit chipurile prietenilor mei. Cu toţii păreau calmi şi încrezători. Dacă nu i-aş fi cunoscutaşa de bine, nu aş fi remarcat frica în buzele crispate ale Afroditei şi nu mi-aş fi dat seama că Damienîşi strânsese mâinile în pumn pentru a le ascunde tremurul. Gemenele mergeau în dreapta mea, atât deaproape una de alta, încât umărul lui Shaunee se atingea de cel al lui Erin, care, la rândul lui, seatingea de cel al lui Darius, de parcă, simţindu-se astfel unii pe alţii, ar fi căpătat curaj.
Darius a cotit pe un hol familiar şi, pentru că mă ducea în braţe, am simţit că s-a crispatinstantaneu şi am ştiut, înainte să-mi spună, că o văzuse. Mi-am ridicat istovită capul greoi de peumărul lui, la timp ca s-o văd pe Neferet stând în faţa uşii de la infirmerie. Era frumoasă, purta orochie lungă, strânsă pe corp, dintr-un material negru cu scânteieri, care, la fiecare mişcare, trăda niştenuanţe de purpuriu-închis. Părul ei castaniu-închis îi cădea în bucle bogate şi strălucitoare până latalie, iar ochii verzi ca muşchiul de copac îi sclipeau de emoţie.
— Aşadar, s-a întors fiica rătăcitoare? a întrebat cu un glas melodios şi uşor amuzat.Mi-am luat imediat ochii de la ea şi am şoptit disperată:
— Elementele! Numai o clipă mi-a fost teamă că nu mă auziseră sau nu mă înţeleseseră, pentru că aproape imediatam simţit atingerea uşoară a unui vânticel cald şi am adulmecat mirosul unei ploi răcoroase de primăvară. Deşi Neferet nu-i putea citi gândurile Afroditei, am şoptit:
— Spirite, am nevoie de tine, după care am simţit în străfundurile mele un freamăt, atunci când elementul mi-a dat ascultare. Înainte să mă răzgândesc şi să ţin numai pentru mine, ca o egoistă,spiritul dătător de vigoare, i-am poruncit: Du-te la Afrodita, şi am auzit-o inspirând adânc atunci cândelementul a copleşit-o. Sigură că prietenii mei erau pe cât de protejaţi se putea, mi-am îndreptatatenţia spre Marea noastră Preoteasă necurată. Am dat să spun ce ironie că amintise de un episod dinBiblie, când, pe hol, la câţiva metri distanţă de locul în care stătea Neferet, s-a deschis o uşă şi a ieşitel.