Fata babii si fata mosului

ra odată un moşneag ş-o babă, şi moşneagul avea o fată şi babaiar o fată. Fata babei era slută, leneşă, ţîfnoasă şi rea la inimă; dar,pentru că era fata mamei, se alinta cum s-alintă cioara-n laţ, lăsîndtot greul pe fata moşneagului. Fata moşneagului însă era frumoasă,harnică, ascultătoare şi bună la inimă. Dumnezeu o împodobise cu
toate darurile cele bune şi frumoase. Dar această fată bună era horop-sită şi de sora cea de scoarţă şi de mama cea vitregă. Noroc de laDumnezeu că era o fată robace si răbdătoare, căci altfel ar fi fost vai ş-amar de pielea ei.Fata moşneagului la deal, fata moşneagului la vale; ea după găteje
prin pădure, ea cu tăbuieţul în spate la moară, ea în sfîrşit în toatepărţile după treabă. Cît era ziulica de mare, nu-şi mai strîngea picioarele; dintr-o parte venea şi-n alta se ducea. Ş-apoi baba şi cu odorulde fiică-sa tot cîrtitoare şi nemulţămitoare erau. Pentru babă, fatamoşneagului era piatră de moară în casă; iar fata ei, busuioc de pusla icoane.Cînd se duceau amîndouă fetele în sat la şezătoare sara, fata moş-neagului nu se încurca, ci torcea cîte un ciur plin de fuse, iar fata babei îndruga şi ea cu mare ce cîte-un fus; ş-apoi cînd veneauamîndouă fetele acasă noaptea tîrziu, fata babei sărea iute pestepîrleaz şi zicea fetei moşneagului să-i deie ciurul cu fusele, ca să-iţie pînă va sări şi ea. Atunci fata babei,vicleană cum era, lua ciurul şifuga în casă la babă şi la moşneag, spunînd că ea a tors acele fuse.În zadar fata moşneagului spunea în urmă că acela este lucrul mînilor sale, căci îndată o apucau de obraz baba şi cu fiică-sa şi trebuia numai-decît să rămîie pe-a lor. Cînd venea duminica şi sărbătorile, fata babei era împopoţată şi netezită pe cap, de parc-o linseseră viţeii.Nu era joc, nu era clacă în sat, la care să nu se ducă fata babei, iar fata moşneagului era oprită cu asprime de la toate aceste. Ş-apoicînd venea moşneagul de pe unde era dus, gura babei umbla cumumblă meliţa: că fata lui nu ascultă, că-i uşernică, că-i leneşă, că-isoi rău... că-i laie, că-i bălaie, şi... că s-o alunge de la casă, s-o trimeatăla slujbă, unde ştie, că nu-i de chip s-o mai ţie, pentru că poate să înnărăvească şi pe fata ei.Moşneagul fiind un gură-cască, sau cum îţi vrea să-i ziceţi, se uita în coarnele ei şi ce-i spunea ea, sfînt era. Din inimă bietul moşneagpoate c-ar fi mai zis cîte ceva, dar acum apucase a cînta găina la casa







n-au mai fost pe lumea asta, şi-apoi s-au făcut balaurii nevăzuţi culadă cu tot.Iar moşneagul a rămas liniştit din partea babei, şi avea nenumărate bogăţii. El a măritat pe fiică-sa după un om bun şi harnic. Cucoşiicîntau acum pe stîlpii porţilor, în prag şi în toate părţile; iar găinile
29



nu mai cîntau cucoşeşte la casa moşneagului, să mai facă a rău, c-apoiatunci nici zile multe nu mai aveau. Numai atîta că moşneagul arămas pleşuv şi spetit, de mult ce-l netezise baba pe cap şi de cercat în spatele lui cu cociorva, dacă-i copt mălaiul.
31