povestea bakugan 14

P.O.V Dan

Runo pleca în câteva ore și eu încă nu știam ce să fac. Când am auzit că trebuie sa mergem intr-o misiune , am crezut ca Runo ar fii mers cu siguranta , așa că am de gând sa petrec ceva timp împreună.

Dar nu e nici o șansă pentru asta.

"Dacă poți suporta ca ea să plece, ar trebui să încerci doar pentru a face șederea ei aici mai placuta cat timp mai are", a spus Drago.

"Aș vrea, dar nu ."

"Ceea ce vorbești?" Drago suna un pic sarcastic.

"Nu știu cum să, și nu știu dacă o pot face ." Mă simțeam foarte neajutorat.

"De ce n-o însoțesti pe excursie înapoi,cu Kato? " Drago sugerat.

"Hei, tu ești destul de vesel după toate...." M-am simțit fericit imediat.

"Fără supărare, Daniel."

•••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••

* Runo lui POV *

Am tras bagajul meu pe avion privat a lui Marucho . Am fost foarte recunoscătoare fata de Kato . Cel puțin eu nu am avut de pierdut energie pentru o excursie de la aeroport acasă.

Am luat mana de pe bagaje si miam sters sudoarea de pe fruntea mea.

"Hei, Runo ..." Am auzit vocea lui. Mi-am întors spatele și l-am văzut.

"Care-i treaba?" L-am întrebat cu un zambet penibil.

"Pot să te însoțesc înapoi ...?" Dan întreba încet.

Am clipit pentru un pic, apoi clătină din cap. "Voi fi bine Dar ai putea să-mi faci o favoare ...".

Ochii lui Dan imediat se lărgită și urechile atente. "Sigur, ce este?"

L-Am luat pe Aerogan "Aerogan vrea să meargă in misiune, și eu sunt sigura că va putea folosi câteva mâini mai mult, nu?"

Dan dadu din umerii. "Erm, da ..."

Am clipit de cateva ori din nou, și l-am dat pe Aerogan lui Dan.

"Mă bazez pe tine să ai grijă de el pentru mine, Dan."

"Dar Doamna Runo -"

"Nu există un dar, Aerogan. Fă-mă mândru, bine?" Am zambit la Bakugan.

Aerogan se uita la mine pentru un moment, apoi la Dan, și a dat din cap la mine din nou.

"Voi, Stapana Runo!"

Am dat din cap capu fericita, și m-am îndreptat spre interiorul avionului.

"Stai, Runo!"

M-am întors în spate, înclinand capul meu într-o parte.

"Hh-o călătorie în condiții de siguranță !" Dan exclama.

Am clipit din nou, apoi chicoti. "Sigur, la revedere."

Da, la revedere.

•••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••

* Dan POV *

Am privit cum a decolat avionul.

Ce eșec .

M-am bătut peste cap.

"Nu te doare, Maestre Dan?" Aerogan întrebat, nedumerit.

Mi-am scuturat capul meu. "Nu, nu la toate."

Desigur, aceasta nu a durut mai mult de inima mea .

•••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••

* Runo lui POV *

M-am uitat pe fereastra cum avionul începu sa decoleze. Dan ,de sus se facu mai mic și mai mic.

"Am făcut ceea ce trebuia," am soptit cu un zâmbet. M-am așezat pe canapea și a luat sticla de ceai de lamaie cu gheață.

"Credeți că e bine, doamna?" Tigrerra sa întors spre mine.

Mi-am luat o înghițitură de ceai de lamaie cu gheață. "Am făcut bine, Tigrerra Și a fost o decizie înțeleaptă.".

Tigrerra a păstrat tăcerea.

"La revedere, Dan," am soptit în șoaptă din nou.

•••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••

* Dan POV *

Cum avionul s-a indepartat mai departe, in inima am simțit gol, . Am oftat și a mers înapoi în casă.

"Oamenii ..." Drago mormăi.

"Ai spus ceva, Drago?" Aerogan întrebat curios.

"Nu, nu am spus," a răspuns cu răceală Drago.

M-am întors în camera mea și m-am pus pe patul meu, îngropându-mi fata mea in perna mea.

"Sunt un prost", m-am certat, mormăind în pernă.

Nu știam cât de mult amstat culcat pe perna mea, dar eu știam că am adormit. În seara, am fost trezit de Marucho , agitat.

"Dan Dan! E urgent!" Marucho il zguduit un pin.

"Cinci minute Marucho," am împins fata mea pe perna.

"Runo!" Marucho strigat în urechea mea. "Ceva sa întâmplat cu ea!".

"Ce sa întâmplat?" L-Am luat de umerii pe Marucho și l-am scuturatl.

"A plecat", a spus Marucho încet.

"Cum?" L-am întrebat încet.

"Ea a dispărut pur și simplu .Când Kato a aterizat în Japonia el nu a putut-o găsi oriunde în avion.. Ea nu era în casa . Ea nu era nicăieri. Bagajele ei era încă în ca in avion, și Tigrerra lipsea . E ca și cum ea a disparut pentr totodeauna .. "

•••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••