POETICA

Lucian Strochi:

Monere (o mie şi unu de rânduri): Cânturile 17-22
XVII
într-o noapte cu lună plină
în biblioteca învelită în lumină
de sidef de argint de pulberi de stele
logostele
au început să vorbească
cu limbă crăiască de iască păsărească
cărţile mele
vorbeau între ele
despre vrute nevrute
despre domniţe diafane despre brute
despre cavaleri despre ţărani
despre războaie de o sută de ani
despre graniţe despre cetăţi despre bani
despre eroi despre morminte
vorbeau cu şi fără cuvinte
învelite-n piei de viţel
în carton lipit cu clei de oase
vorbeau cu limbi de oţel
cu limbi de mătase
vorbeau îndeosebi în latină
de aceea vorbele aveau o patină
puţin neobişnuită bizară
vorbeau vorbe mari despre datorie şi ţară
despre credinţă şi despre dreptate
vorbeau despre toate
apoi cărţile tăcură şi ieşiră în piaţă
autorii traşi de sfori traşi de aţă
vorbeau alandala
ala bala portocala
mandala
tucidide
vorbea despre mulţimile incluse sau vide
demostene
despre întâmplări obscene
însuşi dante se certa cu aristotel
pentru premiul nobel
shakespeare
căuta un fir
pentru agatha christie
iar petrarca
parcă venise cu barca
cu calderon de la barca
reclama că se terminase lacrima cristi
contele tolstoi
duhnea ca un mujic a mujdei de usturoi
iar longfellow
îşi dorea cu ardoare un costum nou
hemingway
căuta un gay
(să-l facă personaj fireşte)
balzac
în frac
se-ascundea într-un sac
de haiduci de turci de cazaci
de o mie şi unu de draci
stendhal
era beat într-un asemenea hal
că vroia să se urce pe-un cal
şi să plece la luptă
cu cămaşa ruptă
cu goţii sau cu galii cu tătarii
alături de mata hari
eminescu mihai
rupea frunzele în rai
victor hugo
se-ncăierase cu michelangelo
iar dickens
mormăia fără sens
ceva despre mater dolorosa
şi planul barbarossa
dostoievski feodor
cânta de of şi dor
o doină oşenească
rilke maria
îşi scosese ia
şi era gata gata să nască
acum scriitorii vorbeau culcaţi pe perne
în limbi moderne
industrializate
parfumate
computerizate
dar spre sfârşit stând într-o rână
o dădură şi-n limba română
apoi luna a intrat într-un nor
şi înspre mine
fără ruşine
ca-n vis venea un miros adormitor
totuşi am mai văzut cum ploua cu îngeri trişti
eşti în pagini aurii deci exişti
XVIII
despre creaţie
se crede că e un fel de respiraţie
divină
venită pe raze
în câteva faze
în câteva fraze
de lumină
egală maiestuoasă preaplină
un ritm pur egal cu bătaia inimii o măsură
un fel de arsură ce te ninge pe gură
scriu
şi parcă m-aş afla într-un sicriu
încă viu încă viu
în jurul meu e pustiu
e târziu
şi nisipul din clepsidră
se-ntinde leneş ca o vidră
spre capcana de sticlă străvezie
dune rune să adune
rânduri lipsă
ca-ntr-o altă
înaltă
apocalipsă
scriu şi parcă
sunt într-o barcă
îngropând val după val
la margine de mal
la ora unu fix
am trecut de stix
cu ochi de linx
cu labe de sfinx
sălbatic m-arunc asupra poemului meu
ca un tigru ca un leu
ca un viclean curcubeu
scriu sub cascadă
versuri de upanişadă
zborul rotund de ereţi
saltă din ape negre lopeţi
şi iarăşi mă-ntorc spre creaţie
fabulaţie divinaţie
inspiraţie
stare de graţie
raţie de cuminecătură
arsură
celestă zgură
ce te-atinge pe piept
drept
ce te ninge pe gură
sau poate totul nu e decât un joc
de noroc
nenoroc
de cărţi
împărţite distribuite
(un soi de hărţi
cu legende
sau poate agende
cu numere de mobil
ascunzând coduri de comori
scazi o dată aduni de mai multe ori
din noapte până-n zori)
e poate un act de magie
o mângâiere de tuş pe hârtie
o amprentă de gând
mai râzând mai plângând
o moară de oase caste
femure tibii şi coaste
o armată de tunete
de culori fără sunete
o vibraţie o străfulgerare
şi pretutindeni cântare
cărându-şi păcate
altminteri dibaci ferecate
cu multe chei şi lăcate
oameni despuiaţi goi şi trişti
eşti în pagini aurii deci exişti
(nu mai poţi da înapoi
până la ziua de-apoi
strângeţi durerea cu năduf
ca pe-un burduf
de cimpoi
fii păstor la turma ta de oi
alungă-ţi plictisul
sugrumă-ţi visul
umple abisul
încalecă-ţi paradisul)
într-un perpetuu amurg
gândurile sure-ţi curg
bătrâne dezolat demiurg
cine să te ştie cine să-ţi cunoască
scrierea rotundă cu miros de iască
cine să cunoască cine să îţi pască
litera străbună cu miros de pască
(lumea e nebună sub tine se cască
urci în empireu
jumătate cal jumătate zeu
jumătate muget jumătate curcubeu
jumătate tâlhar jumătate dumnezeu)
mişti rişti
eşti în pagini aurii deci exişti
XIX
cred cu cei ce cred
aşa cum cămila crede în ued
cum capra-şi lasă lapte-n ţâţe
pentru ied
(să-l aţâţe)
tărâţe
pe pământ
făină
fină
în cer
cred în cei ce nu cer
aşa cum cred în epoca de fier
cred în călăreţul de aramă
în ziua de-apoi când fiecare dă seamă
pentru păcate pentru faptele bune
cred în minune
în tăciune în cărbune
cred în curaj şi cred în teamă
în vânător în pescar
în omul cu har
cred cu cei care cred
aşa cum cămila crede în ued
în iisus în iahve în allah în mahomed
în budha în zarathustra în toţi sfinţii
cred în tot ce mi-au lăsat părinţii
(naturali şi preasfinţii)
în martorii lui iehova în baptişti
lutherani franciscani călugări budişti
eşti în pagini aurii deci exişti
cred în măruntaiele de pasăre
în bobul de mazăre
în urs în lup în orice totem
cred în simbol şi cred în semn
în piatră în foc şi în lemn
cred în sfânta treime
cred în cuvânt cred în rime
cred în imagini
în pagini
scrise nescrise
cred în vise
în muzica sferelor
în succesiunea erelor
în rotundul merelor
în puterea sentimentelor
în muzica instrumentelor
în solişti în corişti
eşti în pagini aurii deci exişti
XX
(după această declaraţie patetică
se cuvine o pagină eretică
chiar dacă nu lipsită de etică)
despre ce cred eu despre cuvânt
iată cuvânt:
cuvântul scris e-un soi de lest
pe care-l risipesc într-un deşert şi-o mare
adulmec sap un uragan celest
urcând continuu într-o scufundare
doar umbra mea v-a mai rămas ca rest
pradă-mpărţită după vânătoare
revolta-i a nisipului agrest
şi scrierea-i o blândă despicare
sau poate
(citez dintr-o carte) :
negru schelet de litere (un rest)
înveşmântat în strai străveziu
un soi de vierme celest
sau altceva mai viu
aproape un braţ aproape
o mână plină de degete
un fel de umbră printre ape
şi-un somn ce o să te degere
un soi de zar perfect o bilă
indiferent echilibru
o tâmplă de pupilă
o pată fumegând pe-un tigru
un număr în modul o dată certă
pumnalul gol sau numai teacă
un os divin carne inertă
o sete care se îneacă
rană de timp sughiţ de spaţiu
sacru amor amor pervers
un fel de gură fără saţiu
alunecând în pas de vers
un acrobat dansând pe sârmă
candoarea unui glonţ ivit pe ţeavă
un val verzui castrat de-o cârmă
şi-o carte de nisip agonizând bolnavă
şi încă
clar precum cristalul de stâncă:
cuvântul e chitina unui gând
lumină neagră concentrând
o lacrimă de zeu vânând
din teaca timpului mai bând
şi-n somn comun, adulmecând
XXI
despre moarte
numai viaţa mea mai poate spune câte ceva
capul mi-e greu trupul de mucava
sufletul e sus şi suspină trist
scriu în pagini aurii deci exist
XXII
catarama
pune rama
catacombe
mii de bombe
catalige
ninge frige
catafalcuri
mii de flancuri
(dresuri talcuri)
catastife catastrofe
anti christ şi anti strofe
suflet cu miros de stofe
lapte mirosind a cofe
las poem în mâini străine
de mândrie de ruşine
se doreşte se cuvine
pentru vremea care vine
ăsta-i testamentul meu:
eu
aflat în deplinătatea facultăţilor mele
mintale
las dumitale
nici parale
nici giuvaericale
ci cu limbaă de viaţă şi limbă de moarte
această carte
de-o vei citi-o
de n-o vei citi-o
vei fi la fel de nefericit
şi un blestem solemn
de nu va fi de tine citită
şi iubită
să fie închisă în raclă de lemn
arsă pe rug
să treacă
cu nepăsare posacă seacă
peste cenuşă-i brăzdar de plug
roasă să fie până la chindie
de lacrimă plumburie
sărată
nicicând uscată
şi un ultim gând
de va fi iubită şi citită
rând cu rând
să fie tipărită
cu literă smerită aurită
cu literă de lemn
să-ţi fie pildă şi-ndemn
s-o ştii pe de rost
ca pe ceva ce cu rost a fost
atât am avut a spune
şi mulţumesc domnului dumnezeu
pentru o aşa minune
ce am săvârşit-o chiar eu
în anul 2000, de răpciune
plin de evlavie şi c-un dram de-nţelepciune
scriind cu mâna cu inima şi cu ochii
şi mă iscălesc lumesc Lucian Strochi