1. Prima zi
Draga jurnalule, eu sunt Sasuke. Se pare ca aceasta este prima zi in care ma ''descarc'' cu ajutorul scrisului.
Te-am primit acum ceva timp de ziua mea, de la o fata de la fosta scoala. Probabil a observat cat de inchis sunt asa ca mi te-a dat in dar. Se spune ca prin scris te descarci de griji, asa ca m-am hotarat sa incerc si eu.
Pentru inceput, as zice sa vorbim despre aceasta zi. Ca de obicei m-am transferat la alta scoala. De ce? La toate scolile la care am fost, nu exista fata care sa nu fie innebunita dupa mine. Nu imi place deloc asta. Tot ce vreau este sa fiu singur. Doar gandurile au voie sa stea cu mine.
Credeam ca noua scoala va fi ca si celelalte, dar m-am inselat. Fetele nu erau innebunite dupa mine, doar doua, dar nu am fost interesat de ele. Fetele de varsta lor sunt mai mult interesate de baieti decat de antrenament. La fostele scoli, baietii erau invidiosi pe mine deoarece nu puteau sa isi faca prietene. Baietii din noua scoala m-au bagat in seama, ba chiar m-am imprietenit cu cativa. Profesorii par in regula si se pare ca nu voi avea motiv de plictiseala. Noii prieteni au inceput sa ma ajute sa nu mai fiu atat de inchis. Nu cred ca am observat vreo fata, pe care sa o simpatisez. Una dintre cele care ma plac este blonda, cu ochi albastrii si un costum violet. Nu pare puternica, poate putin desteapta. Se pare ca nu are amici datorita atitudinii sale. Cealalta are parul bombon, ochii verzi si are un costum visiniu. Pare destul de enervanta asa ca nu are sanse. Ambele sunt cam ''lipicioase'' si asta urasc cel mai mult. Eu am nevoie de spatiu. Cu restul fetelor nu m-am imprietenit, dar intentionez sa o fac cu cele care nu au o anumita pasiune pentru mine.
Baietii sunt foarte de treaba! Ma simt bine in preajma lor. Il cunosc pe Naruto care este destul de bleg dar de treaba. Un alt prieten este Shikamaru, care este un lenes in toata regula, dar in acelas timp foarte bun la jocurile de strategie. Neji este ultimul cu care am facut cunostinta. Seamana putin cu mine. Este singuratic si este putin laudaros deoarece, din cate am inteles, este foarte puternic.
La antrenament, am remarcat cativa copii. Exact cum am presupus, cele doua fete care se tin dupa mine nu sunt deloc puternice. Deasemenea, am remarcat un baiat roscat, din Satul Nisip. Dintre fete, nu este niciuna speciala care sa imi atraga atentia.
Aceasta a fost prima mea zi, care a fost destu de diferita. La revedere, jurnalule! Deja ma simt mai bine pentru ca ti-am marturisit totul!
2.Greul abia incepe...
Draga jurnalule, nu este chiar atat de simplu cum credeam. De curand am inceput andtrenamentul, dar coechipierii mei nu sunt chiar cum ma asteptam.
In aceasta dimineata, am stat putin cu sufletul la gura deoarece ma gandeam la antrenamentul ce urma sa inceapa in curand. Cand am intrat pe poarta scolii, toti elevii erau agitati. Probabil din aceeasi cauza ca si mine, si nu ii condamn. Mereu avem fluturi in stomac cand este vorba de inceputul a ceva nou. Cand sunase clopotelul, cu totii ne-am imbulzit pentru a ajunge cat mai repde in sala. Fiecare copil isi framanta mainile, semn ca emotiile nu dadeau pace. Profesorul intrase cu o lista in mana pe care se aflau viitoarele echipe. Sincer sa fiu, si eu eram putin emotionat. Ma gandeam, daca voi avea un coleg prea ingamfat, prea slab, exagerat de puternic, certaret, mereu pe cont propriu...numai eu stiam ce gandesc.
Cand din gura profesorului au inceput sa iasa sunete, toti elevii au cascat ochii. Erau nerabdatori sa afle cu cine se vor afla in echipa. Cu aceasta ocazie, am aflat toti elevii din scoala. Cand s-a ajuns la echipa numarul sapte, primul nume rostit a fost al meu. Inima mea incepea sa bata cu putere, chiar daca era vorba de un motiv cam banal. Apoi, urmatorul meu coechipier era Naruto, care il cunosteam din ziua precedenta. Ultimul meu coleg era o fata destul de zimpatica, exagerat de timida, pe nume Hinata. Nu in preajma tuturor era rusinoasa, mai mult cand blondul era aproape de ea. Ma bucur ca nu ma simpatizeaza pe mine deoarece ajung doua fete. Dupa ce se anuntasera si celelalte echipe, ne-am intalnit profesorii. Senseiul meu este o femeie tanara, pe nume Kurenai. Este foarte frumoasa, dar este si un foarte bun antrenor din cate am inteles.
Dupa ce am facut cunostinta, ne-am intalnit toti patru Nu am stat de vorba si ne-am apucat de antrenament. Ne-a dat o mica misiune care parea simpla, dar nici in momentul de fata nu am reusit. Tot ce trebuia sa facem era sa scoatem un copac din pamant. Era destul de dificil avand in vedere ca arborii aveau radacinile foarte bine infipte in pamant. Trebuia sa ne adunam cat mai multa chackra in maini, iar apoi sa tragem de copac pana il scoatem cu totul si cu totul din pamant. Totusi, era mult mai usor de spus decat de facut. Naruto se enerva foarte tare la fiecare incercare esuata a lui. Biata Hinata a obosit foarte repede. Se parea ca este foarte fragila. Adevarul este ca nici eu nu ma descurcam mai bine. Mainile ma dureau din ce in ce mai tare. In ceea ce priveste concentrarea chackrei in maini ma descurcam destul de bine, dar cand trebuia sa ridic copacul pierdeam brusc controlul. Dupa multe incercari, cand eram cat p-aci sa ridic arborele, am simtit cum oasele imi pocnesc, iar durerea a crescut considerabl. Cazusem in genunchi, iar ceilalti au venit langa mine. Erau ingrijorati asa ca m-au dus rapid la spital. Doctorii au descoperit ca mi-am fracturat ambele maini asa ca acum le am cu totul si cu totul bandajate.
Chiar si in acest moment, ma chinui sa scriu pe filele tale, dragul meu jurnal caruia ii pot marturisi totul.
3.Ziua in care am devenit genin
Draga jurnalule, astazi a avut loc un eveniment special pentru mine, dar nu acela ca am fost externat foarte repede din spital, ci acela ca am devenit genin. Poate ca pentru altii este o chestie banala, dar pentru mine este un semn ca am evoluat. Deasemenea, am primit si bentita Satului Ascuns intre Frunze.
In prezent, cunosc toti elevii din scoala, majoritatea fiind foarte de treaba. Examenul consta in clone jutsu. Eu m-am descurcat bine, chiar si cu bandajele pe mana. Am aflat ca cele doua fete care ma simpatizeaza se numesc Sakura si Ino. Asa cum am banuit de la inceput, ele au fost singurele care nu au luat examenul. Ele s-au concentrat mai mult pe mine decat pe antrenament. Chiar si in acest moment, se antreneaza in padure pentru a reusi sa imi capteze atentia. Chiar daca oricat ar incerca sa ma impresioneze, le respect ambitia. Asa cum banuiam, cel mai bine s-a descurcat Gaara, baiatul roscat din Sunakagure. Cu chiu cu vai, a reusit si Naruto. Hinata s-a descurcat chiar foarte bine, asta inseamna ca in spatele mastii de fata timida se ascunde o adevarata luptatoare. Chiar daca coechipierii mei nu sunt perfecti, tin la ei de parca i-as cunoaste de ani intregi. Dupa ce am primit toti bentitele caracteristice satului, Sakura si Ino se dadeau la mine, spunand cat de bine imi sta cu ''medalia''. Nu le-am luat in seama, am destul timp pentru asa ceva.
Dupa acest mic eveniment, ne-am intors la antrenament. Kurenai, senseiul nostru, ne-a laudat pentru reusita noastra. Nu am stat mult de vorba ca ne-am intors la pe misiunea care am primit-o ieri. Mie imi era destul de greu cu mainile ranite. Nu am renuntat, deoarece durerea nu mai era atat de mare. Trebuia sa termin ceea ce am inceput. Dupa cateva incercari esuate, am inceput sa ma gandesc la o alta modalitate de a scoate arborele din radacini. M-am hotarat sa imi folosesc picioarele, chiar daca parea imposibil. Zis si facut. M-am asezat in sezut, mi-am pus picioarele de o parte si de alta a trunchiului, mi-am concentrat chakra si am inceput sa trag cu putere. Rezultatul nu a fost foarte bun, dar am reusit sa scot copacul din pamant pe jumatate. Kurenai a vrut sa ma opreasca deoarece era ingrijorata ca imi voi rani grav picioarele. Puteam sa ajung din nou la spital, dar nu pentru o zi, ci mult mai mult. Nu am renuntat, vroiam cu orice pret sa reusesc, dar m-am oprit deoarece simteam durere. Nu vroiam sa se intample ca in cazul mainilor si sa nu ma mai pot antrena.
Acum, dupa ce ti-am povestit aceasta zi, ma pregatesc pentru culcare deoarece maine ma aseapta alta zi de antrenament.
4.Am resuit, dar trebuie sa fac ceva mai greu
Draga jurnalule, azi am reusit sa imi depasesc limitele. In ciuda durerii, am izbutit!
Dupa ce m-am trezit dimineata, am mers imediat la locul de antrenament. Normal, trebuia sa fiu acolo pe la pranz, dar eu venisem cu gandul de a ma antrena. Imediat ce am ajuns m-am apucat de treaba. De data asta, am incercat alt mod. Am facut o gaura destul de adanca in trunchiul arborelui, si mi-am bagat mana acolo. Apoi, mi-am concentrat chakra cat am putut de bine, am ridicat copacul si am reusit! Eram foarte mandru de mine. Nu stiu din ce motiv eram obosit, chiar daca nu am facut decat o incercare. Dupa aproximativ doua ore, au aparut si ceilalti colegi care vedeau cum scoteam copacii din pamant rand pe rand. Nu le venea sa creada. Cand sosi si Kurenai, ramase impietrita. Pe pamant erau copaci care au fost victimele mele. Aceasta a zambit, semn ca era fericita de reusita mea. Sigur ca nu avea cum sa imi dea liber, asa ca mi-a dat o noua misiune. Trebuia sa ridic un bolovan. Prima data mi s-a parut banal deoarece bolovanul nu era infipt in pamant, dar mi-am retras cuvintele. Nici nu il puteam misca, dar sa il ridic?
Am incercat sa il ridic in timp ce ieseam din pamant, dar degeaba. Era mult mai greu. Trebuia sa fie niste vraji la mijloc. Nu reuseam de loc. Oricata chakra as fi folosit, nu reuseam. Kurenai imi spunea ca trebuie sa imi descopar puterea secreta, dar nu am inteles despre ce vorbea. Am eu un demon inchis in mine? Are clanul meu o putere secreta pe care eu nu am aflat-o? Despre ce vorbea senseiul meu? Intrebarile se plimbau in capul meu, cautand un raspuns. Dupa ce Naruto si Hinata au reusit sa isi indeplineasca misiunea, Kurenai le-a dat ceva mai simplu de facut. Tot ce trebuiau sa faca era sa lucreze impreuna pentru a face o noua miscare. Trebuiau sa stea aproape unul de celalat, sa se invarteasca cu multa putere pentru a forma o mica tornada. Era important sa fi concentrat, sa nu ti se distraga atentia de la orice motiv banal si sa eliberezi cat mai multa chakra. Era destul de simplu, insemna ca senseiul imi daduse ceva mai greu pentru un motiv anume, dar care?
Chiar si in acest moment, cand scriu, ma gandesc intr-una la puterea secreta de care mi-a spus Kurenai.
5. Prima mea misiune
Draga jurnalule, astazi am inceput prima mea misiune.
Dis de dimineata, am primit un mesaj de la hokage. Era vorba despre prima mea misiune, unde trebuia sa ducem un pergament in Tinutul Ceaiului. Eram putin speriat. Sunt abia un genin destul de slab, chiar daca sunt un Uchiha. Cum as puteau eu, un ninja de grad inferior, sa duc o misiune la bun sfarsit? Hokage s-a gandit din timp la asta. Era constienta ca trei genini si un sensei nu puteau face asa ceva, dar doua echipe ar fi foat mai eficiente. De aceea, Tsunade ne-a trimis impreuna cu echipa lui Kakashi, formata din Sakura, Ino si Shikamaru. Acest lucru era cam deranjant, cel putin pentru mine. Sakura a fost mai intelegatoare, stiind ca este vorba de o misiune, dar Ino nu a renuntat la visul de a ma cuceri. Blonda asta cred ca ne va trage in jos, dar trebuie sa o suportam macar cateva zile. Cu restul coechipierilor nu am avut probleme, toti erau atenti la orice nu este in regula. Daca cineva ne ia pe neasteptate la inceput, atunci sfarsitul s-ar putea sa nu mia existe.
Dupa cateva ore de mers, am stat sa ne odihnim. Eu m-am asezat la umbra unui copac impreuna cu Shikamaru care dormea pe umarul meu. Din pacate, acesta nu a dormit foarte mult deoarece Ino l-a dat deoparte. Se puse in bratele mele, spunand tot felul de chestii care se presupune ca trebuiau sa ma faca sa o plac. Dupa cateva minute eram deja iritat de prezenta lui Ino. Pur si simplu ma enerva. Am mers in adancul padurii, sperand ca blonda sa nu ma gaseasca. Din pacate, nimic nu o putea opri. In timp ce stateam pe marginea unei prapastii, Ino a sarit pe mine. Eu abea de imi mai mentineam echilibrul, iar ea tot nu se lasa. Cand s-a dat jos de pe mine, am cazut in prapastie. Ino a ramas la suprafata, dar nu facea nimic. Eu ma tineam cu greu de o stanca, iar ea statea si se uita. Peretii de piatra erau alunecosi si umezi, asa ca nu m-am putut tine mult timp. Cand toate degetele mele au alunecat, am cazut pana am atins solul. Era foarte adanc asa ca nu ma puteam catara.
Eu acum stau in prapastie fara nimic la mine, inafara de putina mancare, apa, si tu. Este foarte frig si tremur din toate incheieturile. Acum nu stiu ce face Ino, dar sper ca i-a anuntat pe ceilalti.
6.Singur, inchis intre pereti de piatra
Draga jurnalule, timpul trece greu in aceasta prapastie. Este destul de frig, dar suport. Nu mai vad lumina zilei. Nici cea mai mica raza de soare nu ajunge pana la mine. Sunt singur. In intuneric, unde orice se poate intampla, si mereu trebuie sa imi folosesc cele cinci simturi. Este greu aici jos fara nimeni langa mine. Mie dor de prietenii mei. Oare ei ce fac acum? Incearca sa ma ajute, sau stau degeaba crezand ca nu au nevoie de mine? Doar cerul poate stii, e singurul care ii vede, eu nu pot face asta. Sunt la zeci de metri sub pamant si nu am cum sa comunic cu ei. Totusi, nu pot sta intr-un loc la nesfarsit. Trebuie sa ma deplasez pentru a gasi o iesire. Prapastia trebuie sa se sfarseasca undeva.
In timp ce mergeam, auzeam niste zgomote. Nu le mai auzisem pana acum, deci trebuia sa fiu atent. Nu se stie peste ce creatura puteam da. O singura greseala daca as fi facut in acest intuneric deplin si mi-as fi putut pierde viata. Uneori, foloseam cate o lumanare, dar nu mereu pentru a nu le consuma pe toate. Voi avea nevoie de ele pana voi iesi din acest loc. In timp ce inaintam in prapastia ce parea nesfarsita, acele sunete ciudata au nceput sa se auda din ce in ce mai tare. Dupa parerea mea, ar fi fost niste soareci, dar nu cred ca puteau trai rozatoare intr-un loc ca acesta. Dupa cateva minute de mers, acele sunete se auzeau aproape insuportabil. Putin nervos, am aprins o lumanare. Am ramas nemincat. In timp ce mergeam, am intrat intr-o pestera ce se afla la mare adancime, dar nu asta m-a speriat. Pe peretii acesteia se aflau zeci de lilieci, ce pareau ca nu si-au luat masa de mult. Am incercat sa ma retrag cu pasi mici si usori, pentru a nu-i deranja pe lilieci. Din pacate, norocul nu a fost de partea mea. Calcasem pe o creanga si asta i-a speriat pe lilieci. Toti zburau in toate partile. Eu inca incercam sa ma retrag, pana cand unul s-a asezat pe mine. Si-a pregatit dintii si m-a muscat de gat. Am strigat de durere, iar asta i-a alarmat si mai mult. Am alergat inainte pentru a scapa de ei. Mereu se intampla sa ma lovesc de un perete, sa ma impiedic de o piatra sau sa alunec din cauza umezelii. Intr-un final, cand sunetele nu se mai auzeau, m-am oprit. M-am asezat pentru a ma odihni. Rana de la gat ma durea foarte tare, dar am rezistat. In fata mea, se vedea putina lumina. Probabil ma apropiam de iesire. Am alergat inainte, dar cand imi era lumea mai draga crezand ca insfarsit scapasem, am alunecat intr-o groapa. Din nou intunericul era la putere.
Acum stau si ma odihnesc pentru a imi reface puterile. O data si o data tot trebuie sa ies de aici.
7.Ceva ciudat si magic
Draga jurnalule, de curand am iesit din prapastie. Acum pot vedea cerul si ma pot bucura de lumina soarelui. Pentru moment, am reusit sa scap de Ino pentru ati scrie. Decat sa iti spun chiar acum cine si cum m-a salvat, mai bine iti povestesc totul pe larg.
Eu eram inca in acel loc intunecos si umed, unde nici un firicel de lumina trimis de soare nu putea ajunge la mine. Linistea predomina, doar din cand in cand se mai auzea vocea mea care intreba: de ce mi se intampla mie toate astea? Imi era destul de greu sa stau atat de mult timp acolo, fara nimeni si nimic. Dupa ce am stat destul intr-un loc, am decis sa merg mai departe. Nu puteam sta in acel loc pentru totdeauna, pana si eu am limite. Am mers ceva timp, din cand in cand impiedicanduma de cate o piatra mai mare. Aveam cateva lovituri ce si-au lasat amprenta pe corpul meu, dar supravietuiam. Dupa un timp de mera, am inceput sa simt o energie ciudata, dar foarte slab. Apoi, cu fiecare pas pe care il faceam, simteam ca acea energie ma tragea asemeni unui magnet. In fata mea incepea sa se lumineze incet, incet. Credeam ca voi iesi la suprafata, dar ma inselam. Ajunsesem intr-o camera ciudata. Pe peretii de piatra ai acesteia erau torte, dar de culoare albastra. In mijlocul incaperii era un cerc misterios inconjurat de trei statui. Ceea ce mi se parea interesant era ca pe pereti era semnul caracteristic clanului meu. Era ca si cum as fi ajuns intr-un loc unde au locuit candva stramosii mei. Dupa ce am privit locul, am inceput sa ma plim pentru al cerceta mai cu atentie. Fara sa imi dau seama, ajunsesem in cercul din centrul camerei. Cele trei statui care il inconjurau incepea sa straluceasca puternic, in timp ce o lumina puternica aparea deasupra mea. In scurt timp, nu imi mai simteam picioarele pe pamant. Eram la aproximativ un metru deasupra pamantului. Cateva sageti au iesit din pereti cu tinta spre mine. Rand pe rand, eu ''plecat'' de la locul loc indreptanduse spre mine. Surprinzator a fost ca nu m-au ranit, doar mi-au facut bucati tricoul. Nu imi venea sa cred cat de aproape sa ma nimereasca, dar au trecut ca vrajite. Apoi, a inceput sa mi se contureze un semn ciudat. Nu am simtit nimic si speram ca nu se va intanpla nimic. Apoi, totul a disparut, totul revenind la normal. Eu eram inca uimit de cele intamplate. Oare ce se intamplase? Parca cineva ar fi vrut sa vin in acel loc si sa mi se inatample asta, dar nu voi stii niciodata.
Dupa toate cele intamplare, am mers in continuare sperand ca de data asta voi gasi iesirea. In timp ce ma oprisem pentru a ma odihni, totul a inceput sa se cutremure. O gaura imensa se facu in spatele meu, acolo fiind toti prietenii mei. Eran foarte fericit. Stiam ca nu au sat degeaba cat nu am fost cu ei, ci m-au cautat. Bineinteles ca Ino mi-a sarit in brate, dar nu mai conta. Eram bucuros ca insfarsit ieseam la suprafata. Cand am ajuns, toti ma intrebau cum a fost in prapastie. Eu le-am povestit cat de greu mi-a fost fara ei, dar am evitat sa le spun acel moment magic. Mi-au dat mancare si m-au lasat sa dorm pentru a-mi incarca bateriile. Nu le pasa ca puteau intarzia in locul unde trebuia sa ne terminam misiunea, erau linistiti ca eram bine.
Acum este noapte si scriu ultimele propozitii. Sunt singurul treaz si este cam tarziu asa ca ar trebui sa ma culc. Noapte buna!
asta am copiato dar o sa scriu yo sfarsitul daca e
