Maitreiy

o carte super despre dragostea dintre o indianca si un britanic :X:X

Eroina romanului, Maitreyi Devi, fiica unui mare filozof indian, Surendranath Dasgupta, trăiește o dragoste mistică, s-ar putea spune, cu autorul cărții.
Acțiunea are loc în Calcutta anilor 1930, Eliade (Allan) locuind în casa lor, ca „ucenic” al acestui savant. Deși la început el nu simte decât repulsie pentru Maitreyi, se îndrăgostește iremediabil de aceasta. Fata îi impărtășește sentimentele dar nu îi mărturisește dragostea, aceasta reflectându-se în faptele sale.
Romanul introduce cititorul în lumea fascinantă a Indiei, a obiceiurilor și a tradițiilor orientale. Dasgupta refuză căsătoria lor, alungându-l pe Eliade, care, îndurerat, se refugiază în Himalaya pentru o vreme ca pustnic, în timp ce Maitreyi este supusă pedepselor crudului ei tată, după care măritată forțat.
În 1972, la întâlnirea dintre Maitreyi Devi (devenită o cunoscută poetă indiană) și reputatul sanscritolog român Sergiu Al. George, aceasta află de romanul în care — pretinde ea — i-a fost stricată reputația și practic a fost dezvelită în fața întregii lumi. Neagă vehement întâlnirile dintre Eliade și ea, noaptea pe care acesta o prezintă în romanul său, și îl condamnă pe acesta că a fugit în fața tatălui său. Maitreyi Devi scrie și ea la rândul său un roman răspuns, intitulat Dragostea nu moare, în care își prezintă trăirile. Acest roman însă este de fapt scris pentru a îndrepta „o reputație șifonată”, pentru a șterge impresiile lumii după parcurgerea romanului lui Eliade, despre care spune că ce a simțit el nu era dragoste.
Mai târziu, sora acesteia (motivul pentru care Dasgupta a aflat de cei doi) îl condamnă pe Eliade și spune că era doar un pierde-vară.
Maitreyi vine în România la invitația Uniunii Scriitorilor și vizitează pe mama și sora lui Eliade. Îl vizitează pe Eliade la Chicago, unde trăia orb, și își exprimă repulsia față de cartea scrisă de el. Maitreyi moare în 1990.
Romanul românesc trebuie citit împreună cu cel scris de eroină. Însă It does not die - titlul în engleză - nu poate fi comparat cu cel al lui Eliade[necesită citare], care conține un mesaj profund, real. Acest mesaj este unul bazat pe jurnalul autorului, o poveste cutremurătoare care dă cititorului lacrimi, în timp ce cel al indiencei este doar o mărturie care nu poate fi luată în întregime ca reală, pentru că este scrisă sub impulsul unor amintiri și al furiei prezentării ei în fața lumii întregi.
Eliade a rămas marcat pentru toată viața de Maitreyi, numindu-se până la moarte indian.


CITATE DIN MAITREIY

E foarte greu să ai ceva cu adevărat, să-l capeţi sau să-l cucereşti. Mai mult ne închipuim că posedăm, decât posedăm.

O observam şi mă lăsam prins de privirile ei, de acea voinţă fluidă, care nu are nimic de-a face cu ochii, deşi porneşte prin ei.


Nu mai era sete trupească aceea, ci sete de mine tot; ar fi vrut sa treacă în mine toată, aşa cum trecuse sufletul ei.


Am iubit întâi un pom, din acela pe care noi îl numim "şapte frunze".


Maitreyi e neînchipuit de senzuală, deşi pură ca o sfântă. De fapt, acesta e miracolul femeii indiene: o fecioară care ajunge amanta perfectă în cea dintâi noapte.

Nimic nu durează în suflet. Până şi cea mai verificată încredere poate fi anulată de un sigur gest.


Cum te-aş putea eu pierde pe tine, când tu eşti soarele meu, când razele tale mă încălzesc pe acest drum de ţară? Cum să uit eu soarele?


Azi, pe când îi povesteam destrăbălările fetelor din Europa, ea m-a întrebat dacă sunt pur, şi numai gândul că s-ar putea să nu fiu a înspăimântat-o într-atât, încât a început să plângă.


Nu ştiu cât a durat privirea aceea, dar ea nu se asemăna cu nici o privire întâlnită până atunci, şi după ce a încetat examenul şi Maitreyi a fugit iar lângă fereastră, ne-am sfiit amândoi să ne mai privim, într-atât fusese de clandestină şi de caldă comuniunea noastră.


Iar fetele lor sunt sfinte, nu târfe ca ale noastre. Să mă căsătoresc cu o albă?


O fericire calmă şi în acelaşi timp şi violentă, în faţa căreia sufletul nu opunea nici o rezistenţă; o beatitudine a simţurilor care depăşea senzualitatea, ca şi cum ar fi participat la ea o fericire cerească, la o stare de Har. La început starea se susţinea numai din priviri. Apoi am început sa ne atingem mâinile, fără a ne despărţi totuşi, ochii. Strângeri barbare, mângâieri de devot.


Numai acolo mai putea regăsi fiorul acelor priviri fixe, hipnotice, nesăţioase, descoperite în cea dintâia zi a noastră.


Parcă fusesem rupt în zece bucăţi, căci îmi simţeam trupul numai o rană, sufletul risipit, nu mai aveam nici voinţă, nici putere să mă dezmeticesc o clipă


Când eşti bătrân, iubeşti mai mult şi suferi mai puţin.


Dumnezeu îşi exprimă dorinţele prin prejudecăţi.


Plimbările acelea mi-au rămas acum mai proaspete şi ucigător de dulci în amintire.


ASPECTE CRITICE


Romanul „Maitreyi” este o experienta morala si un roman care a sporit seria miturilor umanitatii . Protagonistii sunt misterioasa indianca Maitreyi si continentalul Allan , care o cunoaste in perioada studiilor din India . Mitul fecioarei bengaleze se constituie treptat si dramatic , incepand cu primele capitole unde notatiile din jurnal sunt lapidare si reci si sunt completate cu amintirile eroului .
Pe Allan , Maitreyi nu-l atrage initial , gasind-o chiar urata „cu ochii ei prea mari si prea negrii , cu buzele carnoase si rasfrante , cu sanii puternici , de fecioara bengaleza crescuta prea plin , ca un fruct trecut in copt” . Devine apoi curios pentru ca „nu izbuteam sa inteleg ce taine ascunde faptura aceasta” . O urmareste tot mai atent , mai ales dupa ce va locui in casa inginerului Narendra Sen , protectorul si tatal fetei .
Astfel , ea este pentru el tot mai fermecatoare , datorita cunostintelor vaste pe care le are , dar uneori ii este antipatica deoarece elita Calcuttei o considera chiar geniala .
Primul tip de iubire care apare intre cei doi este cea ludica , in timp ce Allan o invata pe Maitreyi franceza , acesta invata de la ea bengaleza . Ei isi schimbau autografe pe carti si reviste , isi vizitau reciproc camerele , isi spuneau istorisiri , radeau si plangeau , vorbeau despre casatoria indiana .
Trairile lui Allan sunt din ce in ce mai incandescente , asa cum este cea cunoscuta de erou intr-o seara pe veranda , intr-un ceremonial al atingerii picioarelor goale . Jocul acesta , cunoscut numai indienilor , este insusit de europeanul Allan cu beatitudinea simturilor . El devine astfel fericitul partener al Maitreyiei .
In copila indiana coexista nevinovatia virginala si rafinamentul trairii patimase , copila de 16 ani de o inocenta primitiva , ce traieste fericirea pomului ei numit „7 frunze” ( iubirea panteista ) , dar si eruditia , care tine conferinte profund apreciate de un auditoriu select .
Fata ii povesteste lui Allan despre iubirea si veneratia ei pentru Roby Thakur ( si aici este vorba de iubirea filiala ) de la care primise acea manta aparatoare de pacate si protectoarea destinului ei . Odata cu aceasta destainuire , Maitreyi ii da si o cutie cu insemnarile amintirilor si o suvita din parul ei . Iubirea ca initiere este dovedita de darul pe care ea il face iubitului ei , prezentul fetei fiind purificat prin ruptura cu trecutul .
Eroul este tot mai dezorientat , se hotaraste s-o ceara in casatorie , convins ca familia abia asteapta acest moment insa cand ii marturiseste Maitreyiei acest lucru , ea il roaga disperata „lor sa nu le spui . . . n-au sa primeasca niciodata sa fiu sotia ta” , „trebuia sa te iubesc tot timpul , de la inceput , ca un frate” . Acest posibil recurs ii revitalizeaza sentimentele . Allan hotaraste sa treaca la hinduism .
„La Lacuri” Maitreyi oficiaza mirifica lor logodna , dupa un ceremonial sacru , ireal de frumos , o adevarata „nunta in cer” . Chabu divulga insa parintilor scena vazuta in padure , iubirea celor doi trecand de acum intr-o alta etapa , ca suferinta si izbavire deoarece parintii Maitreyiei se opun categoric acestei casatorii si il roaga pe Allan sa le paraseasca casa . Acesta se retrage in Himalaya pentru a se „vindeca” printr-o singuratate depina , din octombrie pana in februarie aude si simte insa un singur suflet , cel al Maitreyiei , care ii telefoneaza si ii scrie . Ea sufera pedepse tiranice de la tatal ei pentru ca incalcase legile traditionale . In numele iubirii ei pentru Allan incearca sa forteze destinul prin toate mijloacele . Daruindu-se vazatorului de fructe spera sa fie izgonita de tatal ei pentru a-l urma pe Allan .
Nefericita Maitreyi , amestec de mister al eternei feminitati , este totodata purtatoarea enigmei unei Otilii asiatice dar si a dramelor eroinelor care au devenit si au ramas un mit prin marea lor dragoste , cunoscute sub denumirea de cupluri celebre ca Tristan si Izolda sau Romeo si Julieta .

Si in acest roman se dovedeste ca singura modalitate de a recupera conditia arhetipala a omului , starea de perfectiune si de atemporalitate este IUBIREA .

Si in acest roman se dovedeste ca singura modalitate de a recupera conditia arhetipala a omului , starea de perfectiune si de atemporalitate este IUBIREA .