Totul Se Plateste

Ea, era afara si cerceta grabita fiecare geam de la primul etaj. Era greu de observat o persoana din locul in care se afla ea, dar nu era nimic. Stia exact dupa ce sa se uite pentru al il gasi, chiar nu era problema asta pentru ea.
Acolo!
A urcat scarile in graba, aproape ca a daramat o persoana si cand a ajuns la etajul unu s-a calmat, si-a aranjtat parul si a inceput sa mearga incet, de parca n-avea nici o grija pe lume. A mers si a mers.. L-a vazut; a vrut sa alerge spre el, sa-i sara de gat si sa nu-i mai dea drumul.
S-a abtinut.
L-a privit precaut si s-a apropiat de el zambind ca de obicei. El era acolo, imbracat in tricoul lui negru care ii venea asa de bine. Cu freza ciufulita de parca deabea atunci s-a dat jos din pat, cu ghiozdanul pe un umar si cu zambetul ala tipic. I-a spus ca ii sta parul ciudat. "Imi place! Esti adorabil." Vroia de fapt sa spuna.
S-a abtinut.
A mai zambit inca o data inchizand ochii din politete. S-a apropiat de el si l-a luat in brate de dupa gat. A inchis din nou ochii, era in lumea ei.
-

El, pentru un moment a vrut sa se retraga. Nu stia ce se intampla. Dar mainile ei calde de dupa gatul lui, Dumnezeule! Ii lipsisera atat de mult. A luat-o si el in brate. Ii cuprinse mijlocul cu usurinta, era asa micuta.
Parfumul ei ii invada acum narile, nimic altceva. Doar ea. Mirosea a nuca de cocos. Dulce.. Vroia sa-i spuna ca o iubeste, ca ii e dor, ca nu mai poate.
S-a abtinut.
A inchis si el ochii, ne stiind ca si ea facea la fel. Erau doar ei doi, nimic altceva, nimeni sa-i deranjeze. Si o strangea tot mai tare de mijloc, o tragea tot mai aproape. Vroia sa poata spuna atunci ca e a lui. Ca e numai a lui si el era al ei. Dar nu putea. Si o vedea tanjind si nu o avea si era totusi fericit. De ce?!
-

Ea ii simtea mainile cum o strangeau tot mai tare, asa cum o facea inainte, ca atunci cand obisnuia sa o sarute. Dar acum nu mai putea face asta si poate ca oricine ar fi privit din afara, ar fi crezut ca imbratisarea aceasta e doar una simpla, amicala. Ce stiu ei de fapt? Nimic.
-Mi-e dor. I-a soptit la ureche. Nestiind cum naiba i-au scapat cuvintele alea pe care le-a tinut ascunse atata timp. Nu, nu, nu! Doar n-a facut asta?!
Ah.. a auzit-o, nu?
El n-a inteles la inceput, a crezut ca i s-a parut. Dar nu, cuvintele acelea au fost spuse; pluteau acum in aer. Ar fi vrut sa-i spuna ca si lui, ar fi vrut sa isi treaca iar mana prin parul ei si sa o sarute acolo, in vazul tuturor. Dar n-a facut-o. De ce?
Fara raspuns. Iar.
De ce nu putea sa o sarute, nici el nu stia.
Si ramane doar intrebarea: de ce?