MICI PLACERI

Atentie : Urmeaza cateva zeci de caractere risipite in deliru-mi literar!

Nu am mai scris de mult, iar acum se pare ca o fac plin de sentiment, lipsit deci de ordine in gandire sau idei, ca sa nu mai povestesc de simtaminte.

6a00d83451c3ab69e200e54fec4a9a8833-640wi

Sunt fericit, beat de fericire, plutind undeva departe intre cer si pamant, intre om si dumnezeu, intre societate si pustnicie, intre morala si negarea ei ca masura coercitiva. Conditia-mi, care de acum pare a fi imuabila pentru suflet, si imanenta pentru fiinta ca tot, de monstru in plin elan creator, incepe sa se refracte la exterior, pasand betia mea eterna si altora, devenind astfel dintr-un vampir social un bisnitar de stari. Bine, rau, sau doar proces cognitiv? Nu am raspunsul, si sincer, nici nu cred ca am nevoie de el.

Si acum, partea total lipsita de sens, dar plina de fond ce sta sa crape forma sub greutatea sa.

Zambetul acela conspirator si protector, al unei domnisoare care se multumeste mereu sa ma aiba doar in voluptatea privirii si al oratoriei adesea orgasmice, privirea jucausa si mereu critica intr-un mod atat de tandru al blondinei ce nu inceteaza a-mi cauta sinele, adesea ascuns sub straturi adanci de machiaj, ochii plini ai carliontatei ce nu inceteaza a ma determina sa ma sorb din lume ,si pe ea odata cu mine, lasand’o mereu sa intregeasca acel cadru idilic in care moartea de mi-ar surveni ar fi atat de voluptoasa si orgasmanta incat Cioran m-ar invidia pentru curajul sau nebunia de a ma oferi ei imediat ce m-am umplut de sine, murind astfel fara a irosi din freamatul carnii in ecourile mintii mele bolnave, discutiile ciclice, dar atat de utile pentru mine, in care am impresia ca mereu reusesc sa ating fondul celorlati, si cateodata chiar sa suflu usor peste el, facandu-l sa tremure, la fel cum fac si cu pielea gatului tau zvelt… si da, si tu, care ma omori de fiecare data, lasand in loc de personalitatea ce ma vreau a fi un simplu dar aleatoriu eu, eu care mereu te soarbe prin orice simt, eu ce nu se lasa coplesit de tine, decat in masura in care il poti omori, niciodata desfiinta. Sunt ochii tai, parul tau, mirosul tau, zambetul tau, si nu in ultimul rand tu, caci esti prea complicata pentru ca eu sa te inteleg.

Mici placeri prea lipsite de trivialitate pentru a nu fi vinovate, macar in masura in care lama pictorului da ultimele retusuri panzei pe care nu o data si-a varsat lacrimile, durerile, lipsurile, sustragerile din viata prin creatia care e o salvare din ghearele mortii, panza ce inca nu m-ai lasat sa o patez de albastrul sangelui meu, si nici de rosul lacrimilor mele.

“I would stop time to stay with you
I would stop time so we don’t move
I would stop time
I would stop time
I would stop time to keep you”

Sau poate nu as face’o, pentru ca irosirea si inutilitatea sunt jocul meu, iar atunci cand sunt facute pentru suferinta si fecunditate, devin placerea aceea de care nu odata am fost acuzat ca e perversa.

Dar hedonismul poetic e atat de dulce, incat amarul sau nu face decat sa-l transforme in filosofie a hedonismului, si elogiu al eudemonologiei.