CATEVA CONSIDERATII IN VEDEREA ADOLESCENTEI

Ne lasam adesea imbatati de iluzia puterii. Si ne place, si refuzam sa acceptam ca e o iluzie. Credem ca ne putem opri, ca ne putem limita pasiunile in asa fel incat sa nu ne consume, ca ne putem limita iubirile in asa fel incat sa dormim noptile, ca ne putem opri gandurile pentru a fi fericiti.

electrofunklover-1600x1200

Dar nu putem. Pentru ca dorim sa facem arta, sa ne irosim in van pentru a simti ca traim, sa ne dezintegram in fiinta pentru a ne-o confirma. Ne dorim a fi artisti, care traiesc mereu efemer si cu pletele fluturande in vant, privind distrati la cei ce inca nu au reusit sa inchida ochii si sa vada dincolo de lumea care le-a fost impusa.

Ne-am constientizat dualitatea si acum invatam sa o exploatam. Si suntem mereu ca niste copii ce isi primesc prima jucarie, intorcand’o pe toate partile si verificand orice detaliu. Ne place sa studiem, atat timp cat nu o facem pe noi. Ne place sa si traim, atat timp ca ne doare de fiecare data si avem certitudinea caderilor.

Alergam imbati de un amalgam de ura, iubire, sete, neliniste, tinerete, aroganta, de privirea ei atunci cand ii credem vorbele parca scurse de pe buze. Alergam si ne impiedicam, cadem si ne ranim, dar ramanem mereu cu zambetul pe buze. Avem mereu impresia ca am castigat inca ceva, numai pentru ca ea a fost aceea care ne-a ridicat de jos si ne-a scuturat de praf. Ne creem tot mai multe si mai complexe himere in care ne aruncam cu toata fiinta, sperand ca de data aceasta sa ne gasim sfarsitul, sa murim de preaplin.

Si adesea reusim. Atunci suntem plutitori, neintelegatori, visatori, pierduti, irationali, insetati de iubire si pasiune. Atunci tot ce ramane din noi e pasiunea, pe care o daruim cu atat nonsalanta incat dam senzatia ca am putea genera cata ar fi nevoie. Si poate chiar putem.

Suntem noi, cei visatori, cei cu cozi in par si cu pletele in vant, mergand saltat, impletiti unul in altul pe strada. Suntem noi, cei care au curajul sa darame o lume fara a fi cunoscut’o, cei care au renegat realitatea inainte de a o cunoaste. Suntem noi, cei la care strigi atunci cand esti prea enervat de atatea perechi sarutandu-se in mijlocul strazii. Suntem noi, cei care privesc cu aroganta la realitatea ta intemeiata pe experiente mediocre si cuteaza sa o clatine din temelii cu idei despre hedonism si experiente, despre sinucidere si viata.

P.S.: Am inceput sa dorm tot mai putin, iar orele de stat in pat sunt o continua agonie a dorintei. Sunt orbit, inecat, de imaginea Lunei care imi zambeste mereu plina de iubire in timp ce ma saruta cu buzele ei fierbinti. Am ajuns la a nu mai distinge bine realul de imaginar, visul de lume, pe mine de tine. Am ajuns sa stau ore in sir delirand in cel mai placut mod cu putinta… as i lay dying.