BRASOV - Junii din Scheii

Sarbatoare locala de Duminica Tomii, prima dupa Paste, a Junilor din Scheii Brasovului
În fiecare an, în Șcheii Brașovului, în prima duminică de după Paștile Răsăritene — a Tomii — atât brașovenii cât și turiștii asistă la un spectacol cu elemente de mit, rit, ceremonial și magie. Este vorba despre defilarea junilor și manifestarea obiceiurilor pe care aceștia le-au moștenit din timpuri străvechi. „Junii trebuie priviți ca un rest de epocă păgână, o străveche serbare de primăvară, care serbează reînvierea naturii, învingerea soarelui asupra asprimii și gerului iernii, începutul vieții noi... iar serbarea trebuie considerată ca un cult religios precreștin, confirmată și de împrejurarea că ea se petrece tot timpul pe dealuri, fiind un obicei cunoscut încă de la daci” (Julius Teutsch, cronicar sas).
Obiceiul Junilor
În dimineața sărbătorii junii trec pe la vătaf, armaș mare și armaș mic (serje), după care în jurul orei 10 se îndreaptă spre Piața Prundului (azi Unirii) din fața Bisericii Sfântul Nicolae, unde se adună în jurul troiței lui Ilie Birt și cântă Hristos a înviat din morți,apoi fiecare grup se indreapta spre intrarea geografica a fiecaruia grup in Piata Uniri unde sunt asteptati toate grupurile de junii pentru a se incolona și a porni călare spre Cetatea Brașovului.
Urmează încolonarea grupurilor după o ordine bine stabilită și devenită tradițională: mai întâi Junii Tineri, urmați de Junii Bătrâni, Curcani, Dorobanți, Brașovecheni, Roșiori și Albiori. Coloana este deschisă de fanfară. Fiecare grup are în frunte vătaful[3], urmat de stegar, încadrat de cei doi armași[4]. Vătaful poartă lenta roșie pe piept, iar armașii mare și mic, albastră și galbenă, formând astfel tricolorul, ca pe vremea când aceasta era interzis. Plecând din Prund, Junii fac un popas la Troița Căpitanului Ilie Birt, unde cântă „Hristos a înviat!”, fiecare grup în parte, apoi coboară pe strada Mureșenilor până la Bulevardul Revoluției, după care urcă, ocolind pe strada Nicolae Bălcescu, trec de „Poarta Șchei”, în sus pe strada Căpitan Ilie, strada Pe Tocile spre „Capul Satului” pe strada Podul Crețului și de aici la Pietrele lui Solomon[5].
Pe tot parcursul călătoriei, junii sunt întâmpinați de locuitorii Brașovului cu urale și aplauze, cărora junii le răspund prin a-i invita să-i însoțească „la Pietri” ca să petreacă în natura alături de ei[5].
Odată ajunși la Pietrele lui Solomon, într-un splendid amfiteatru natural, junii se răspândesc pe cele două platouri la locurile amenajate din moși strămoși, la mesele lor, care altădată erau niște ridicături de pământ (eminente romane), dar azi s-au așezat peste ele mese de lemn și metal. Petrecerea începe prin ieșirea la horă și aruncarea buzduganului, pe melodia cunoscută ca „Hora junilor”. Urmează și alte jocuri: sârbă, brâul, breaza, bătuta ș.a., fiind invitate la joc și fetele[5]. O data cu ora stabilita pentru inchierea manifertari grupurile de juni de incoloneaza in orindea stabiliata si stiuta si se indreapta spre Piata Uniri unde fiecare grup canta pentru ultima data Hristos A Inviat si apoi grupurile de juni se despart luand astfel sfarsit defilarea calare a junilor
Documentele atestă că în anul 1931 existau șapte organizații ale junilor, cea mai veche fiind cea a Junilor Tineri. Ultimul grup înființat este cel din 1924 grupul Junilor Brașovecheni, format numai din bărbați căsătoriți[5].
Obiceiul junilor este considerat drept unul din ritualurile de inițiere în rândul feciorilor, el fiind inclus în ciclul „cetelor”. Înțelesul termenului de „june” în Transilvania este cel de "tânăr fecior neînsurat"[6].
Legat de acest ritual este si un obicei (de care bătrânii își mai amintesc încă) care se încadrează în cultul soarelui, de care pomenea si cronicarul german, ca simbol de nemurire pentru strămoșii daco-geți. În ziua de Rusalii, bărbații, femeile, copiii și tot ce era transportabil la curte plecau de cu seara spre muntele Postăvarul, după ce, în prealabil, vătaful sau alți bărbați de inițiativă, băteau din poartă în poartă, folosindu-se de ciocanul, în formă de șarpe, prezent la fiecare poartă. Pe munte așteptau până dimineața, pentru ca la apariția soarelui, sa arunce cu ce aveau la îndemână spre soare, ca nu cumva "vârcolacii" să răpească soarele. Era cultul soarelui de la daci, conservat simbolic în poarta maramureșană și în efigia stemei moldovenești. Se știe că geții credeau că astrul dătător de viață era mâncat de balauri, iar acest cult al soarelui era celebrat mai cu seamă primăvara, încât este explicabilă prezența acestuia în obiceiul Junilor. Dacă acest cult al soarelui nu se mai practică azi, în schimb îngroparea vătafului, însoțit de un joc burlesc, "cățeaua", în care apare și un popă mascat, își are sensuri care sunt cu greu înțelese azi.[7]