Tehnologia de cultura a trandafirilor

TEHNOLOGIA DE CULTURA A TRANDAFIRILOR

"Trandafirii se înmulţesc prin butaşi (în uscat sau în verde), prin altoire şi prin seminţe (speciile sălbatice).

Metoda de înmulţire vegetativă cea mai mult utilizată este altoirea. Este o metodă veche, sigufă, verificată în practică dar nu totdeauna la îndemâna amatorilor.

O altă metodă este butăşirea, de asemeni veche şi mult folosită, dar nu poate fi aplicată la toate soiurile. Sunt foarte multe soiuri însă care se pot înmulţi destul de uşor prin butaşi: trandafirii poliantha, urcătorii, târâtorii, cei de peisaj care deco­rează parcurile, gădinile mari, balcoanele, stâncăriile, terasele de peste tot.

Soiurile acestor grupe se caracterizează prin înflorire abun­dentă şi deseori remontantă, florile sunt mici şi mijlocii, simple . sau uneori chiar învoite, de culori variate, tije scurte dar bine ramificate, plantele sunt rezistente la boli şi ger. Datorită cali­tăţilor lor decorative, precum şi faptului că lucrările de îngrijire sunt mai simple şi mai puţin numeroase ca la soiurile pentru flori tăiate, aceşti trandafiri merită o atenţie deosebită din partea celor ce iubesc trandafirii.

De obicei butăşirea poate fi executată în perioada de repaus vegetativ a plantelor, folosind butaşi lemnificaţi, când vorbim de ..butăşirea în uscat" şi în cursul perioadei de vegetaţie, cu butaşi erbacei sau semilignificaţi când avem de-a face cu „butăşirea în ‘verde". Pentru trandafiri se foloseşte mai ales „butăşirea în verde" cu butaşi semilignificaţi deoarece formarea sistemului radicular se face mai uşor decât la butăşirea în uscat şi nu este nevoie de spaţii încălzite care ridică mult costurile.

înainte de începerea butăşirii este nevoie să amenajăm sau să pregătim spaţiile unde vom efectua înrădăcinarea. Aceasta poate avea loc pe mese, lădiţe din lemn sau plastic şi chiar în ghivece de lut sau plastic. Folosirea ghivecelor este avantajoasă deoa­rece la transplantare sistemul radicular nu este deloc deranjat. Se recomandă dezinfectarea meselor şi a vaselor cu o soluţie de Dithane M-45 în concentraţie de 0,5%.

Substratul de înrădăcinare este de obicei un amestec de perlit şi de turbă în proporţie de 1:1 sau numai perlit (mai ales în condiţii de înmulţire în masă) dar poate fi şi nisip curat de râu în amestec cu turbă (1:1) sau numai nisip. In toate cazurile trebuie asigurat un drenaj bun, ca apa în exces să poată fi eliminată din substrat. In acest scop, la bază se aşterne un strat de nisip grosier şi pietriş în grosime de 2-3 cm, peste care se aşează substratul pregătit din timp, în grosime de 8-10 cm. înainte de plantarea butaşilor substratul se udă bine şi se tasează uşor pentru a permite un contact bun cu butaşii şi să nu rămână goluri de aer în jurul butaşilor.

Butăşireapropriu-zisă se compune din mai multe operaţiuni: alegerea şi tăierea lăstarilor, fasonarea butaşilor, tratarea lor cu stimulenţi de înrădăcinare, şi plantarea butaşilor în substrat. Momentul de recoltare a lăstarilor pentru butaşi este imediat după înflorirea plantelor,în lunile iunie-iulie. Nu trebuie să se întârzie prea mult după înflorit, deoarece lăstarii se lignifică prea mult şi scade procentul de înrădăcinare. Pentru butaşi tre­buie să alegem plante sănătoase şi viguroase, cu lăstari lungi având grosimea de 3-6 mm, în funcţie de soi. Lăstarii se recol­tează de obicei dimineaţa, pentru a nu se ofili, se pun în vase cu apă în locuri răcoroase până în momentul pregătirii lor pentru plantare.

Fasonarea butaşilor constă în fragmentarea lăstarilor în por­ţiuni de 3-4 internoduri, ceea ce înseamnă că.un butaş va avea 4-5 muguri, deci o lungime de 7-12 cm în funcţie de soi (mai scurţi pentru soiurile pitice). Zona cea mai bună a lăstarului pentru butaş este cea mijlocie şi cea din vârf, cea bazală fiind deja prea lignificată.

Tăietura bazală trebuie să fie orizontală şi se face cu 1-2 mm sub mugure, zonă în care se acumulează unele substanţe cu însuşiri rizogene. Tăietura de la partea superioară se face oblic la 3-4 mm deasupra mugurelui, în aşa fel încât partea de sus a tăieturii să fie de partea mugurelui. După tăiere se înlătură 2-3 frunze de la bază rămânând 2 frunze spre zona de vârf. La fiecare frunză se lasă doar perechea de foliole de la bază, pentru a reduce suprafaţa de evaporare a butaşilor. Ghimpii care se găsesc în zona celor 2 internoduri de la bază se înlătură. Butaşii astfel pregătiţi se pot îmbăia într-o soluţie de Dithane M-45 în concentraţie de 0,5% pentru dezinfectare împotriva bolilor criptogamice. După o zvântare uşoară, butaşii se înfig în subs­tratul de înrădăcinare.

Se recomandă tratarea butaşilor cu substanţe de înrădăcinare. Există pe piaţă produsul Radi-Stim care se prezintă sub formă de pudră, în care butaşii umeziţi puţin în prealabil, se scufundă cu baza lor, pe o lungime de cea. 4-5 mm. Pudra care este de prisos se îndepărtează prin scuturarea uşoară a butaşilor.

Plantarea butaşilor – se face în rânduri distanţate la 6-8 cm, iar pe rând se alege o distanţă mai mică (3-4 cm). în acest fel la metru pătrat putem planta 350-550 butaşi. înainte de plantare substratul trebuie bine udat pentru a ţine butaşii în poziţie verticală după plantare şi să se asigure umezeală suficientă. în cazul în care butaşii nu au fost trataţi cu stimulator de înrădăcinare, ei se înfig pur şi simplu în substrat, la o adâncime de cea. 3-4 cm, după care solul se tasează în jurul lor cu degetele pentru a adera mai bine la substrat. Dacă butaşii au fost trataţi cu pudră, atunci ei se plantează astfel: se face un mic locaş cu ajutorul plantatorului (sau cu un beţişor), se introduce butaşul fără ca pudra să cadă de pe el, iar apoi se tasează solul la fel ca mai înainte. După plantare se udă la nevoie şi se face o stropire fină, după care se acoperă cu hârtie sau tifon umezit pentru a-i feri de razele directe ale soarelui.

îngrijirea butaşilor. în primele 2 săptămâni este bine să asigurăm o umiditate ridicată a aerului ce se realizează prin pulverizări fine, făcute de mai multe ori pe zi, astfel ca pe frunze să fie aproape tot timpul o peliculă fină de apă. Substratul se udă moderat în aşa fel ca apa să nu stagneze, deoarece butaşii pot fi atacaţi de putregai. Aerisirea se face moderat şi pe o durată scurtă de 20-30 minute. Formarea rădăcinilor adventive începe la cea. 2 săptămâni de la plantare, iar după o lună ele pot atinge 0,5-1 cm lungime dacă condiţiile asigurate sunt dintre cele optime. Semnul cel mai bun că butaşii s-au înrădăcinat este începerea creşterii lăstarilor din mugurii superiori şi opunerea unei oarecare rezistenţe dacă vrem să-i scoatem din substrat.

După formarea rădăcinilor (3 săptămâni) se pot administra îngrăşăminte minerale complexe sub formă de soluţie 0,2-0,3% (2-3 g/l), apoi concentraţia se poate ridica până la 0,4%. Aceste fertilizări se fac săptămânal până în luna septembrie când lăsăm plantele, deja cu lăstarii scurţi şi frunze să-şi termine perioada de vegetaţie prin încetinirea şi apoi stoparea creşterii. Acesta este momentul (sept.-oct.) când butaşii se transplantează în ghivece având deja un sistem radicular bine format şi sunt capabili să for­meze plante viguroase. Iernarea plantelor se poate face în sere încălzite, mai ales cei din grupa celor pitici care, continuându-şi creşterea în cursul iernii, pot deveni plante ce pot înflori abundent în primăvara următoare. Plantele destinate parcurilor, pot fi puse la iernat, stratificate în şanţuri afară, acoperite cu puţin pământ sau un strat de frunziş gros de 10-12 cm. In primăvara anului viitor plantele pot fi plantate la locul definitiv.

Butăşirea în uscat se foloseşte la unele specii şi soiuri pentni a obţine plante pe rădăcini proprii. Recolte bune de butaşi se obţin de la soiurile urcătoare provenite din R. multiflora şi R. wichuriana. Uneori se recomandă eliminarea tuturor mugurilor din partea inferioară a butaşilor. Butaşii se plantează în teren în martie-aprilie.

în general, plantele obţinute din butaşi sunt mai puţin viguroase, au longevitate mai mică,’dar prezintă avantajul că nu drojonează.

înmulţirea prin altoire

Este procedeul cel mai folosit pentru soiurile de trandafiri. Ca portaltoi se folosesc specii spontane, îndeosebi măceşul (R. canina) şi R. multiflora – pentru trandafirii de ghivece, pentru poliantha şi urcători.

înmulţirea prin seminţe

Pentru asigurarea unei germinaţii satisfăcătoare, seminţele se recoltează astfel: R. canina – în faza de pârgă a fructelor, la R. multiflora – în faza de coacere deplină.

Seminţele extrase din pulpă se stratifică în nisip reavăn. Semănatul se face toamna sau primăvara, în rigole late de 8-10 cm, distanţate la 40 cm (manual) sau 60-70 cm (mecanizat), la o adâncime de 2-3 cm. Pentru a evita pierderile provocate de şoareci, seminţele se prăfuiesc cu miniu de plumb sau alt produs repulsiv sub formă de praf aplicat direct în rigolă. începând din primăvară, se aplică lucrări de îngrijire cum sunt: spargerea crustei, prăşit (după răsărire), plivirea buruienilor, irigarea, com­baterea făinării, ruginii şi afidelor. în toamnă puieţii se scot şi se clasează după grosimea la colet astfel:

– pentru altoirea trandafirilor tufă, categoria 4-6 mm este cea mai bună, cu coletul lung de 2,5 cm şi drept;

– pentru trandafirii cu trunchi se reţin puieţi de 8-12 mm;

– puieţii sub 2-3 cm se înlătură sau se plantează pentru încă un an de cultură.

Obţinerea trandafirilor tufă şi urcători

Puieţii tineri obţinuţi din seminţe se plantează la distanţe de 15-20 cm/70-80 cm, cu coletul la 1 cm deasupra solului, pentru a se putea altoi mai uşor, şi se bilonează. în aceeaşi vară când au răsărit, puieţii se altoiesc la colet, prin metoda ochi dormind. Toamna se rebilonează pentru a-i feri de îngheţ. în anul al II-lea, se aplică următoarele lucrări în ordine succesivă: dezgroparea şi retezarea portal toiului înainte de pornirea în vegetaţie, ciupirea lăstarului altoi la a 3-a frunză când acesta are 15-20 cm şi 5 frunze, ciupirea lăstarilor secundari tot la 3 frunze, înlăturarea tuturor creşterilor de pe portaltoi, retezarea drajonilor.

La trandafirii urcători, când lăstarii ating 40-50 cm, se reco­mandă instalarea de tutori individuali.

Irigarea, tratamentele fitosanitare, întreţinerea solului, asigură o vegetaţie bună, astfel că în toamnă puieţii sunt apţi pentru vânzare. Pentru a grăbi lignificarea se pot pulveriza de 2 ori cu sulfat de cupru, la început 0,3% şi apoi 0,5%. Puieţii se scot şi se stratifică.


Obţinerea trandafirilor cu trunchi

Puieţii tineri se plantează la distanţa de 10 cm pe rând şi 100-120 cm între rânduri. în toamna anului III, plantele se scot şi se fasonează, alegându-se tija: lăstarul cel mai drept şi mai viguros, de pe care se înlătură ramificaţiile. Tijele astfel pregătite se scurtează în funcţie de înălţimea dorită a altoirii: 70, 90, 120 cm pentru trandafirii cu coroană şi 180 cm pentru cei pletoşi; ulte­rior se stratifică. Producerea propriu-zisă a trandafirilor durează 2 ani.

în primăvară, tijele se plantează la 40/120 cm; în timpul vegetaţiei se aleg 5 ramificaţii superioare nou formate, elimi-nându-se toate celelalte creşteri şi drajonii. La altoire, ochii se plasează pe faţa superioară a ramificaţiilor, foarte aproape de trunchi. în anul al 2-lea, primăvara, fiecare ramură altoită se taie la 1 mugure deasupra altoiului (trăgător de sevă). După prima ciupire a lăstarilor altoi, ramurile pe care s-a altoit se retează lângă altoi. în zonele cu ierni reci, tijele recent altoite se apleacă toamna până la nivelul solului şi se protejează prin îngroparea ochilor.

Altoirea la masă,pe rădăcini

Se practică la hibrizii polyanthe, dar şi pentru unele soiuri cu flori mari. în acest scop, se utilizează’ fragmente de rădăcini de portaltoi şi ramuri altoi, recoltate în perioada de repaus şi depozitate la temperatură scăzută, în mediu umed. Altoirea se execută în lunile decembrie-ianuarie, în copulaţie. Fragmentele altoite se îngroapă complet în nisip umed, în seră sau răsadniţă uşor încălzită. în martie-aprilie altoii pornesc în creştere iar în aprilie se plantează în teren. "(gradinaverde.wordpress.com/2009/12/21/tehnologia-de-cultura-a-trandafirilor/)