Recoltarea semintelor speciilor forestiere

Pentru obţinerea seminţelor speciilor forestiere se recoltează de cele mai multe ori fructele (conurile – în cazul răşinoaselor) în care acestea sunt încorporate, rareori recoltându-se direct seminţele.

Recoltarea se face numai după ce seminţele devin apte pentru germinaţie, respectiv după maturaţia acestora. O sămânţă ajunsă la maturaţie are embrionul complet dezvoltat precum şi substanţe de rezervă suficiente (în cotiledoane sau în endosperm) pentru germinare şi hrănirea plantulei până la declanşarea fotosintezei.
Seminţele speciilor forestiere ajung la maturaţie după o perioadă de timp de la înflorire ce diferă în funcţie de specie (de la câteva săptămâni la plop, salcie şi ulm până la peste un an şi jumătate la unele specii precum pinii, cerul sau stejarul roşu etc.). La multe dintre speciile forestiere importante din ţara noastră (molid, brad, stejar, gorun etc.) maturaţia seminţelor are loc în anul înfloririi, la circa şase luni de la declanşarea acesteia.
La aceeaşi specie, maturaţia seminţelor poate avea loc în perioade diferite, fiind influenţată de condiţiile meteorologice, altitudine, expozitie sau însuşirile solului. Astfel, maturaţia seminţelor aceleiaşi specii are loc mai devreme în anii mai călduroşi şi secetoşi comparativ cu cei caracterizaţi de o vreme rece şi umedă, la altitudini mai joase comparativ cu cele mai înalte, precum şi pe expoziţiile însorite sau soluri cu textură mai uşoară.
Pe lângă maturaţia seminţelor, un alt fenomen important care determină perioada de recoltare este coacerea fructelor. Un fruct este copt atunci când dobândeşte anumite caracteristici morfologice (mărime, formă, culoare etc.) şi se poate desprinde de planta mamă în mod natural, legătura fiziologică cu aceasta întrerupându-se.
Ca şi în cazul maturaţiei seminţelor şi perioada de coacere a fructelor variază de la specie la specie, iar în cazul aceleiaşi specii diferă în funcţie de mersul vremii şi condiţiile staţionale (în special altitudine, expoziţie şi sol). Astfel, la plop, salcie şi ulm coacerea are loc în perioada mai-iunie, la cireş şi vişin în iunie-iulie, la duglas, pin strob, tei, arţar în august-septembrie, în septembrie-octombrie la brad, tisă, stejar, salcâm, frasin, paltin, jugastru; în octombrie-noiembrie la molid, pin silvestru, pin negru, larice, carpen, glădiţă, soforă etc.
Diseminarea naturală este procesul prin care fructele cad sau seminţele sunt eliberate şi împrăştiate. Acest proces are un rol important în stabilirea perioadei de recoltare.
Între maturaţia seminţelor, coacerea fructelor şi diseminare există anumite relaţii, care variază în funcţie de specie şi care determină stabilirea perioadei de recoltare.
Astfel, în ceea ce priveşte raportul maturaţie-coacere, speciile forestiere se clasifică în următoarele trei categorii:

1. Specii la care maturaţia seminţelor are loc înainte de coacerea fructelor (tei, frasin, unele acerinee, etc.). Seminţele acestor specii se pot culege înainte de coacerea fructelor, urmând să fie semănate în aşa-numita stare de pârgă. La majoritatea speciilor din această categorie seminţele speciilor semănate după coacerea completă a fructelor, răsar abia în primăvara celui de-al doilea an. Pentru a răsări în primăvara imediat următoare recoltării, fructele coapte trebuie stratificate în vederea depăşirii stării de repaus profund (inhibiţie primară) în care au intrat în urma coacerii fructului.

2. Specii la care maturaţia seminţelor se realizează în aceeaşi perioadă cu coacerea fructelor (molid, pin silvestru, plop, salcie, salcâm etc.). Seminţele acestor specii se recoltează în faza de coacere deplină, fiind capabile să germineze imediat ce sunt puse în condiţii optime de germinare.

3. Specii la care maturaţia seminţelor are loc după o perioadă de timp relativ scurtă de la coacerea fructelor (brad, fag, stejar, gorun, arţar etc.). Pentru a germina, seminţele acestor specii nu necesită tratamente pre-germinative, maturarea lor având loc fie în timpul păstrării, fie în sol în cazul semănăturii de toamnă.
În ceea ce priveşte raportul coacere-diseminare, la unele specii diseminarea are loc la câteva zile după coacere, iar la altele după o perioadă mai îndelungată, ce poate varia de la câteva luni la peste un an.
Astfel, la salcie, plop, brad etc. diseminarea are loc imediat după coacere, recoltarea fiind recomandată înainte de diseminare datorită dificultăţii adunării seminţelor (în general de dimensiuni mici) de la suprafaţa solului. Pe de altă parte, la speciile cu seminţe mai mari şi mai grele (stejar, fag, castan etc.) se aşteaptă diseminarea masivă pentru a putea recolta cu uşurinţă seminţele de pe suprafaţa solului.
La speciile la care fructele cu seminţe se menţin în coroană o perioadă mai îndelungată după coacere (molid, pin, larice, salcâm, glădiţă etc.) perioada de recoltare este mai lungă, ajungând la unele specii până la câteva luni.
Există şi specii forestiere care manifestă anumite particularităţi ale raportului coacere-diseminare. Astfel, la tei, frasin, arţar, carpen etc., seminţele diseminează în etape (toamna şi primăvara anului următor coacerii) deşi coacerea acestora are loc în acelaşi timp. De asemenea, există specii cu înflorire continuă, ale căror fructe se coc eşalonat într-o perioadă de timp relativ îndelungată, pe acelaşi exemplar găsindu-se atât fructe necoapte cât şi coapte (de exemplu cruşinul).
În funcţie de perioada în care are loc maturaţia seminţelor, coacerea fructelor şi specificul procesului de diseminare precum şi de particularităţile fructelor şi seminţelor fiecărei specii, s-au stabilit perioadele de recoltare pentru speciile forestiere din ţara noastră. La stabilirea acestora s-au avut în vedere şi condiţiile meteorologice specifice perioadelor respective, care pot îngreuna în unele situaţii procesul de recoltare.

Sursa: gradinacubonsai.wordpress.com/2014/06/06/recoltarea-semintelor/