Poveste cu lalele

Se implinesc in curand 30 de ani de cand mamaia mea a plecat... zambind. Nu stiu sa o fi vazut vreodata fara zambet pe chipul dansei. Poate ca o fi vre-o "boala" a mamaielor, zambetul asta... ce stiu eu(!?!)
A avut grija, Dumnezeu s-o odihneasca, sa ne bucure mereu inima cand mergeam la dansa acasa. Nu era palmuta de pamant din a sa gradina, din curte sau din fata portii ei, nemuncita. Daca in curte erau legume, fructe, zarzavaturi... dincolo erau doar flori, de toate felurile, culorile, mereu si mereu flori. Pana si in chipul si privirea dansei gaseai flori.
Si-a dorit de cand o stiu sa aibe lalele negre. Asa naiva si asezata cum era, ne-a uimit cand am aflat ca scormonise lumea intreaga sa faca rost de lalele negre. De unde si cum aflase toate acele adrese, n-am habar.
Cu un an inainte de a sa plecare a primit un mic pachetel. intamplarea face ca eram acolo. sedeam la masa de sub bolta de trandafiri si imi spunea multe despre (ce credeti?)... da, despre flori.
Asa ne-a gasit postarita, mamaia povestind si eu... cu gura cascata si ochii mari cat cepele, ascultand.
I-a inmanat pachetelul in care era un bulb si o hartiuta pe care scria "O lalea neagra pentru o inima luminoasa. Cu respect, Gradina Botanica Cluj"
Nu pot uita clipa....
Atunci am vazut prima data un om plangand de dragul unei flori si am inteles spusele dansei pe cand eram eu de-o schioapa.
Dumnezeu a randuit insa ca in primavara urmatoare, mamaia mea sa mearga spre alte gradini.
In drum spre odihna vesnica, cand a oprit cortegiul in fata casei dansei, am vazut (de sus din masina) laleaua inflorita. Laleaua neagra inflorise.
Era pentru prima data cand vedeam o lalea neagra!
Am coborat si am rupt cu grija laleaua si am pus-o in mainile mamaiei mele.
La intoarcere am vrut sa iau bulbul sa il pun in gradinita mea din fata blocului dar... nu mai era.
Locul era ca-n palma, nici urma de lalea.. era de parca acolo nu fusese niciodata plantat ceva.
Am cautat explicatii... mult timp. Acum nu mai caut.
Stiu unde e laleaua!