Cultivarea irisului în grădină (stânjenel)
Stânjeneii se utilizează în primul rând la ornamentarea spaţiilor verzi, în borduri amplasate de-a lungul aleilor, în jurul masivelor arbustive sau în grupuri pe peluze.
Ca flori tăiate sunt specii de Iris cu tulpina înaltă de 45-100 cm., deşi florile ţin puţin sunt căutate pentru mirosul plăcut, forma florilor asemănătoare orhideelor şi coloritul variat.
Irisul este o plantă perenă (vivace) geofită.
Plantele înfloresc mai mulţi ani la rând, în fiecare an trec printr-o perioadă de repaus.
Plantele perene geofite sunt plante care au în pământ organe specializate în depozitarea substanţelor de rezervă ce poate asigura înmulţirea plantei şi perpetuarea speciei.
Aceste organe pot fi: rizomi sau bulbi în cazul irişilor.
ORIGINE ŞI SPECII
Genul cuprinde aproximativ 150 de specii originale din Europa, Asia, Africa, America de Nord.
Planta prezintă în pământ un rizom cărnos pe care se găsesc muguri din care ies la suprafaţa pământului frunzele ca nişte săbii şi tulpinile florale, sau prezintă în pământ un bulb din care va ieşi o nouă plantă.
Stînjeneii sunt decorativi atât prin flori cât şi prin coloritul şi forma frunzelor.
Florile sunt plăcut mirositoare, asemănătoare orhideelor.
În funcţie de soi coloritul florilor poate fi: alb. roz, galben, indigo, albastru închis, bleu sau panaşate.
Florile apar în vârful tulpinii din luna aprilie până in iulie în funcţie de soi.
Stânjeneii pot avea:
– port înalt de 45-100 cm, în acest caz florile pot fi comercializate ca flori tăiate;
– talie mijlocie 15-45 cm.;
– pitică 10-15 cm.
După felul părţilor subterane speciile de Iris pot fi cu rizomi sau cu bulbi.
SPECIILE DE IRIS CU RIZOMI
IRIS GERMANICA – Irisul de grădină este cea mai întâlnită specie în grădini are talie înaltă de 45-100 cm., are în pământ un rizom viguros, cărnos. Culoarea florilor este violet cu galben strălucitor, înfloreşte în aprilie-mai. Specia are şi o varietate albă.
IRIS FLORENTINA – culoarea florilor este albastră pal cu alb.
IRIS SAMBUCINA – culoarea florilor este galbenă.
IRIS PUMILA – este un stânjenel pitic de 10-15 cm. înălţime, culoarea florilor este albastră de diferite nuanţe sau galbenă. Înfloreşte din aprilie-mai, apreciat pentru borduri sau grupuri pe peluze. Există şi o varietate cu înflorire remontantă ce înfloreşte primăvara şi toamna.
IRIS KAEMPFERI – (Iris japonez) cu port înalt de 100 cm. Pe această specie de Iris au lucrat mult amelioratorii floricultori obţinând varietăţi cu flori diferit colorate, flori involte şi flori panaşate.
Această specie de Iris este cea mai sensibilă la temperaturi scăzute, iubeşte mult apa, are înflorirea mai târzie în lunile iunie – iulie.
Speciile de Iris cu rizomi preferă terenurile umede, mlăştinoase chiar umbrite, excepţie face specia de Iris pumila care preferă solurile aride.
SPECIILE DE IRIS CU BULBI
IRIS XIPHIOIDES – are un bulb mare tunicat, florile acestui gen sunt colorate în purpuriu, lila, sau albastru închis deosebit de frumoase.
IRIS XIPHIUM – o specie originară din Spania cu flori parfumate, divers colorate toate au la baza florilor o pată galbenă.
Speciile de Iris cu bulbi înfloresc în mai – iunie, preferă solurile fertile, revene, expuse la soare.
CERINŢE ECOLOGICE PENTRU CULTIVAREA IRISULUI ÎN GRĂDINĂ
Irişii sunt plante puţin exigente la factorii de mediu, se caracterizează în general prin rezistenţa la frig, excepţie făcând Irisul japonez.
Speciile de Iris care se înmulţesc prin bulbi necesită mulcirea peste iarnă cu frunze sau paie pentru a le feri de îngheţurile puternice.
Irişii cresc pe terenuri umede, mlăştinoase sau uşor calcaroase bine drenate, cerinţele plantelor sunt în funcţie de specie.
Irişii au nevoie în perioada înfloritului de mai multă apă.
CULTIVAREA IRISULUI
Irisul se înmulţeşte prin: seminţe înmulţire care se practică mai rar, în acest caz plantele înfloresc după 3 ani:
rizomi;
bulbi.
ÎNMULŢIRE PRIN RIZOMI – acest fel de înmulţire se face la interval de 5-6 ani. Stânjeneii cu rizomi se înmulţesc prin divizarea rizomilor toamna după îngălbenirea frunzelor sau primăvara devreme înainte de a porni în vegetaţie.
Plantarea fragmentelor de rizomi se face fie în rânduri la distanţe de 35-40 cm şi 15-20 cm pe rând, fie în cuiburi unde se pun 2-7 bucăţi de rizomi apoi se acoperă cu 2-3 cm de pământ.
Fiecare rizom trebuie să aibă muguri pentru a fi buni de plantat, rizomii bolnavi se înlătură la fel şi cei bătrâni fără muguri.
La plantare rădăcinile se vor scurta la 5-6 cm.
ÎNMULŢIREA PRIN BULBI – După ce se uscă frunzele bulbii se scot în fiecare vară şi se replantează toamna în rânduri la 15-20 cm. şi 8-10 cm. pe rând la o adâncime de 10 cm. În regiunile cu ierni aspre cultura se protejează prin mulcire cu paie sau frunze.
LUCRĂRI DE ÎNGRIJIRE
- prăşitul de câte ori este necesar;
- udare dacă este secetă;
- mulcirea peste iarnă;
- îndepărtarea florilor trecute.
COMBATEREA BOLILOR ŞI DĂUNĂTORILOR
BOLILE STÂNJENELULUI:
mozaicul galben – combatere – îndepărtarea plantelor atacate;
pătarea bacteriană – tratamente cu produse cuprice
putregaiul umed – eliminarea plantelor atacate, rotaţia culturii;
rugina – tratamente cu fungicide omologate
DĂUNĂTORII STÂNJENELULUI
puricele stânjenelului – tratamente cu insecticide până la apariţia bobocilor florali;
viespea neagră, viespea cu ferestrău a stânjenelului
Autor: ing. Elena MIHALCA
www.agromonitor.ro/cultivarea-irisului-in-gradina-stanjenel/ 
