Chipuri dragi - bunicii de ieri si de azi

"Bunătatea se aşază definitiv pe fruntea bunicilor scrişi şi ne-scrişi."
"Bunicii din cărţi" - Irina PETRAŞ

Era o zi ca oricare alta insa ceva se zbuciuma-n vazduh. Mama, aplecata peste masa din bucatarie, framanta aluatul pentru a-l pune la dospit. Cu parul prins intr-o basma alba, cu mijlocul incins in infloratul sort de bucatarie fredona un cantec pe care-l mai auzisem... tot la ea. Sa tot fi avut vre-o 11, 12 ani. Nu-mi era sa ies la joaca, prin fata blocului erau vre-o doi baieti de care ma feream. Erau rai si increzuti. Glasul mamei strabatu incet prin gandurile mele..."hai Dunarea mea... toamna cand plecau cocorii...". Mama, o veritabila enciclopedie muzicala. Cu ochii departe si cu nasul lipit de geamul ferestrei m-am lasat dus spre ganduri hai hui. Pana cand... o silueta cunoscuta se apropia de scara noastra, intr-un mers leganat pe care-l stiam. Mamaia!!!! Am strigat fara sa realizez de am speriat-o si pe mama. Mamaita meaaaa!!!!! Si-am sarit repede de pe scaun rupand usa sa-i ies in intampinare mamaitei mele. Ooo Doamnee, cata bucurie aveam intotdeauna cand ii atingeam mainile finee si obrajii pufosi. Mai sa daram biata femeie. Nu va imaginati cum venea mamaia la noi, intotdeauna. Cu cate doua sacose in fiecare mana, cu nelipsitul buchet cu flori din gradina ei si cu un mare, sincer si cald zambet ce ii lumina si aerul din jurul ei. Mamaita mea... acum mi-s cogeamitea omul si tot mai plang de dorul ei...

Sărut mâna mămăiță.
Nu am mai vorbit demult.
zâmbetu-ți și-a ta mânuță
dragi mi-au fost și...
nu le uit.

Mai ieri, parcă te vedeam
aplecată prin grădina,
mâinile-ți mereu prin glod
îți munceau, fără hodină.

Rai era în fața casei,
Rai era în ochii tăi.
Te-am iubit, de Rai fărâmă,
ce-ai trăit doar pentru noi.

Eugen Emeric Chvala