থৣĦғᴛ؟ℬᵉ̶̶ᵃ̶̶ᵘ̶̶ℛᵉ̶ᵍ̶ᵃ̶ʳ̶ᵈ͠ ༈٫ Ifrit se cățărase pe hublou. Privea seara înaltă, străpunsă de lună.
Se uita fix la ea, ce atârna oglindită în undele oceanului, ca un măr de aur așezat pe o tipsie imensă. Valurile neagre se detașau precis; semănau cu opturile cu mustăți și coada sa bârligată.
