¹ ∙ͅ●̤̈̇·̣̇ ̾ ;˛ îi tulbură ‒ încă o dată ‒ liniștea. Își înălță acum bărbia și îl privi, dar tăcu.
Cuvintele nu erau imperative, febrilitatea i se citi-n privire. Dar, în cele din urmă, nu se abținu. “Știi, a cam trecut Crăciunul, nu se mai încadrează nici ‘Spărgătorul de nuci’ în peisaj deci...”
