ganduri

Nu văd nimic. Văd doar negru în faţa ochilor. Nu știu încotro mă îndrept și, mai ales, cu cine.
În loc de neuroni, combinările din capul meu funcționează pe bază de întrebări.
Mi s-a acrit de atâtea întrebări care îmi dau un sentiment de nesiguranţă.
Oare nu ar fi mai simplu dacă aș spune că nu mai vreau asta? Îl vreau pe el ,pentru că îmi aprinde sufletul când vine lângă mine. Mi-e poftă să mă uit în ochii lui şi sete de atingerea lui. Vreau să mă caute, să-mi spună că am un rost pe această lume imensă.
Alegi după instinct sau cu capul? Sari privind pământul sau cerul? Faci ceea ce vrei sau ceea ce este corect, moral? Mai e ea bună, fericirea, dacă vine la pachet cu nefericirea altuia? Care dintre noi să plângă? Onestitatea închide o ușă. Îmi este frică să nu închid ușa greșită, ca apoi să îmi tulbur visele cu regrete.