be free

Fiinţa umană fiinţează într-un cadru artificial. Acest cadru artificial este societatea. Ca fiinţe, suntem individualităţi excepţionale, suficienţi nouă înşine. Nu avem nevoie de ceilalţi pentru a putea să supravieţuim, pentru a putea să ne satisfacem nevoile primare. În această privinţă, suntem aidoma oricărui animal. Absenţa celorlalţi nu ne poate distruge, prin urmare, cei din jurul nostru nu sunt indispensabili, privind evident prin perspectiva restrânsă a nevoilor primordiale.

Omul însă se ridică deasupra condiţiei primare de animal prin intermediul raţiunii. Suntem fiinţe capabile să creăm frumosul. Suntem fiinţe care îşi pun probleme în legătură cu existenţa lor, în legătură cu mecanismele interioare ale acestei lumi în care fiinţăm. Odată cu libertatea şi cu progresul vine şi o mai mare responsabilitate. Omul este capabil să conştientize faptul că fiinţează, însă, pe lângă avantaje, asta presupune şi mai multă responsabilitate... Astfel ajungem la problema libertăţii... Suntem noi liberi, putem noi să ne debarasăm de condiţiile inerente existenţei noastre? Suntem noi împiedicaţi de societatea din jurul nostru să trăim după propriile principii? Iată întrebări ce merită cumpănite atent...

A fi liber înseamnă a avea în orice moment certitudinea că tu şi doar tu poţi alege pe ce drum să o apuci. Este evident că nu putem pune problema libertăţii în stadiile de început ale vieţii omului, întrucât acesta, prin natura sa intrinsecă, animală, este în acele momente total dependent de factorii exteriori. Însă după aceea, când omul ajunge să fie capabil să se descurce singur pe plan fizic, libertatea apare într-o oarecare măsură. Este oare omul matur liber la modul absolut?

A fi liber la modul absolut înseamnă a putea să abuzezi de libertate! Orice regulă înseamnă constrângere, automat lipsa libertăţii. Am putea deci să spunem la o primă vedere că în societatea noastră libertatea nu există în forma ei pură. Şi totuşi, omitem ceva... Viaţa include şi moartea. Moartea în sine poate fi o soluţie pentru a îţi manifesta răzvrătirea. Sartre spunea că nimeni nu te poate obliga să trăieşti. Într-adevăr, eşti liber în orice moment să te sinucizi, astfel evadând din mijlocul problemelor. Nu vreau să analizez aici justeţea morală a gestului sinucigaş, mă limitez la a scoate în evidenţă o posibilă soluţie pentru o persoană disperată. Nu poţi spune că ai făcut tot ceea ce este posibil pentru a scăpa dacă eşti încă în viaţă. Timpul care constrânge nu este un argument, pentru că tu nu poţi fi obligat să urmezi un drum pe care îl consideri greşit. Nimeni nu te împinge să mergi la război, când poţi dezerta sau te poţi sinucide! A, dacă, de frica repercusiunilor, ai ales să asculţi ordinele, este numai vina ta! Nu poţi învinui contextul în care s-a desfăşurat existenţa ta pentru ratare. Singurul vinovat eşti tu, pentru că nu ai fost capabil să găseşti soluţia optimă. Libertatea există, pentru că tu eşti făuritorul universului tău. Fiinţa ta este unică, şi doar tu poţi să o controlezi. Nimeni nu îţi poate impune gânduri, nimeni nu te poate obliga să faci ceva atâta timp cât tu nu ai nimic de pierdut. Viaţa este doar un fir în nisipul timpului şi dacă tu eşti capabil să accepţi efemeritatea ei, te poţi ridica deasupra conceptelor unei lumi ce caută în van nemurirea.

Iată aşadar că libertatea există în fiecare gest al nostru. Pentru că nu putem fi constrânşi, putem doar să acceptăm constrângerea. Fiecare este liber să trăiască sau să moară, însă nimeni nu trebuie să plaseze responsabilitatea deciziei în spatele lumii din jurul său. Eşti liber să alegi...