Istoria costumelor naţionale e un element important pentru înţelegerea culturii şi caracterului unui popor, iar coreenii nu fac excepţie. Nu vă imaginaţi însă că locuitorii din Seul defilează în port popular, dimpotrivă: într-o scurtă plimbare prin oraş puteţi zări jeanşi şi tricouri, tenişi şi cizme chic, costume cu aer ultra-modern sau taioare elegante. Sărbătorile tradiţionale readuc însă pe străzi hanbok-urile, straiele moştenite încă din vremea în care cele Trei Regate, Goguryeo, Silla şi Baekje dominau Peninsula Coreeana (57
i.Hr.-668
d.Hr).
O abreviere a termenului Han-gukboksik (“îmbrăcăminte coreeana”, în traducere liberă), hanbok-ul de azi se caracterizează prin linii simple şi lipsa oricăror buzunare. Modelul de damă include o jachetă-bolero (“jeogori”) şi o fustă petrecută (“chima”), iar cel bărbătesc are o jachetă scurtă şi o pereche de pantaloni largi, strânşi deasupra gleznelor (“baji”). Pe sub hanbok doamnele pot purta o cămaşă (“sokjeogori”), o pereche de pantalonasi (“gojaeng-i”) şi o jupă (“sokchima”), în timp ce domnii se pot proteja de frig cu o vestă (“magoja”).
Jachetele jeogori sunt legate cu două panglici care formează „otgoreum”-ul, piesa ornamentală ce cade vertical peste chima şi unul din criteriile după care se apreciază frumuseţea şi calitatea unui hanbok (celelalte două criterii sunt curbura mânecilor şi git-ul, gulerul jachetei, învelit de obicei într-o bandă albă de material numită dongjeong). Ţinutele sunt completate cu o haină lungă (“durumagi”), o pereche de şosete groase (“beoseon”) şi pantofi de mătase brodaţi cu motive florale (“kkotsin”). În lipsa buzunarelor, atât costumul de damă cât şi cel bărbătesc se pot purta cu diverse gentuţe (“jumeoni”), de formă rotundă sau triunghiulară, închise cu şnur şi împodobite cu ciucuri şi noduri elaborate, în funcţie de sexul proprietarului şi de statusul sau în societate.
Picturile murale din vremea regatului Goguryeo ne înfăţişează bărbaţi şi femei îmbrăcaţi în jachete lungi, cu mâneci înguste, pantaloni şi încălţări solide – haine adaptate la clima aspră şi stilul de viaţă nomad. După unificarea Peninsulei Coreene în regatul Silla, femeile din nobilime au adoptat un tip de fustă-pantalon lungă până la glezne şi jachete cu mâneci largi, prinse cu o centură în jurul taliei, iar bărbaţii – pantaloni largi, legaţi deasupra gleznelor, şi tunici strâmte, cu butoni la încheietură şi cingătoare. Sub influenţa modei din China vecină, garderobele coreene s-au îmbogăţit cu cămăşi fără mâneci, jachete cu revere rotunjite, eşarfe lungi şi ace de păr bogat decorate.
În 935 dinastia Silla a cedat locul dinastiei Goryeo, cea care a dat numele Coreei de azi, şi sub care religia budistă, artele şi tiparul au cunoscut o perioadă de înflorire rapidă. În vremea regatului Goryeo fustele („chima”) au fost scurtate considerabil, ridicate deasupra taliei şi legate în jurul pieptului cu o panglică lată, care a rămas parte a costumului tradiţional până în zilele noastre. Bumbacul a luat locul cânepii, mătăsii şi a fibrelor din urzică-de-China, iar la palatal regal a fost instituit un sistem elaborat de uniforme oficiale. Albul, simbolizând puritatea, integritatea şi castitatea, era culoarea preferată pentru costumele populaţiei de rând, în timp ce nobilii purtau şi haine vopsite în roşu, galben, albastru, albastru sau negru – culori ce simbolizează cele 5 elemente tradiţionale din cosmologia orientală (focul, pământul, apa, metalul şi lemnul).
Hanbok-uri pentru cei mici:
Începuturile dinastiei Jeoseon, la finele secolului al 14-lea şi începutul celui de-al 15-lea, au adus o dezvoltare puternică a Confucianismului – principala ideologie şi credinţă răspândită în Asia de Est. Sub influenţa lui, hainele au devenit expresia unui ritual, manifestarea în plan vizibil a unor virtuţi precum bunăvoinţa, înţelepciunea, încrederea. În această perioadă a apărut un sistem standardizat de costume pentru fiecare ritual de trecere (aniversarea de 1 an, căsătorie, înmormântare) iar doamnele au adoptat fuste plisate şi jeogori lungi.
Spre sfârşitul secolului 19, sub influenţa vestică adusă de misionari şi reprezentanţele diplomatice străine, criteriile estetice şi valorile societăţii au început să se schimbe, iar hainele de damă au urmat moda costumelor de scenă, cu jachete scurte şi strâmte, care urmăreau conturul sânilor, şi numeroase desuuri care amplificau volumul fustelor. Lucrurile s-au mai simplificat odată cu Reforma Gabo (1894), când s-a adoptat un singur costum ceremonial, pentru toate ritualurile, doamnele au renunţat la văluri, şaluri şi pelerine în favoarea unor jachete scurte, mai practice, mânecile largi ale hainelor au fost strâmtate iar domnii şi-au abandonat şi ei cozile din vârful capului, adoptând frizuri europene.
Odată cu industrializarea şi dezvoltarea economică de la mijlocul secolului 20, hanbok-ul a dispărut din viaţa de zi cu zi a coreenilor, putând fi zărit în zilele noastre doar pe la sate, la festivaluri populare sau în varii împrejurări care păstrează ritualurile tradiţionale (precum nunta sau înmormântările).
El rămâne totuşi o sursă de inspiraţie pentru designerii de azi, care încearcă să îmbine stilul tipic coreean cu moda adaptată vremurilor şi ritmurilor moderne, folosind materiale tradiţionale precum cânepa şi urzica-de-China şi încorporând în creaţiile lor liniile clasice ale costumelor de odinioară. Aşa se face că hanbok-ul a ajuns până în buticurile exclusiviste din Los Angeles (Kim Mehee Korean Dress Boutique) sau New York (Maison de Lee Young-hee), ori pe covorul roşu de la Hollywood, la ceremonia de premiere Screen Actors Guild , acolo unde Sandra Oh a defilat în 2008, mândră de originile ei, într-un hanbok versiune haut-couture.