Alfabetul chinez a fost cunoscut in Coreea de peste 2000 de ani si utilizat pe scara larga
in anii ocupatiei chineze din partea de nord a peninsulei, intre 108 i. Hr. si 313 d. Hr.
In secolul 5 coreenii incepusera sa scrie in chineza clasica – cele mai vechi documente care
atesta acest fapt datand din anul 414
d.Hr. Ceva mai tarziu au aparut 3 sisteme distincte, care transpuneau
limbajul coreean in alfabet chinezesc: Hyangchal (utiliza caracterele chinezesti pentru a reprezenta toate sunetele
limbii coreene, si era folosit in general pentru scrierile literare), Gukyeol si Idu (care folosea o combinatie de
caractere chinezesti si simboluri speciale ce indicau terminatiile verbale, sufixele si marcajele de intonatie).
Coreenii au imprumutat un numar mare de cuvinte chinezesti, au dat semnificatii si intonatii
noi unora din semnele alfabetului chinez si au inventat 150 de semne, in majoritate folosite pentru nume proprii.
Alfabetul coreean propriu-zis a fost inventat si promulgat in 1446, in timpul domniei regelui
Sejong (1418-1450), cel de-al patrulea monarh al dinastiei Joseon. Noul sistem de notatie a fost denumit initial
Hunmin jeongeum, (“Sunetele corecte pentru instruirea poporului”, in traducere aproximativa), capatand apoi
denumiri alternative precum Eonmeun (“scrierea vulgara”) sau Gukmeun (“scrierea nationala”).
Numele actual al alfabetului, Hangul, a fost dat de catre lingvistul coreean Ju Si-gyeong (1876-1914),
si poate fi tradus fie ca “scrierea mareata”, fie ca “scrierea coreeana”.
Respectat pentru atitudinea sa intelegatoare fata de problemele oamenilor de rand, regele Sejong
a fost si un auto-didact pasionat, care isi petrecea timpul liber citind sau meditand, un conducator iubit care
punea bunastarea poporului in centrul politicilor curtii regale.
Tot el a infiintat la palat Jiphyeonjeon-ul, un veritabil institut de cercetare unde savanti
renumiti din toate domeniile academice veneau pentru discutii aprinse ori pentru a-si publica lucrarile.
Scrierea chineza, folosita de nobilime si mintile luminate ale tarii, nu putea exprima integral
si cu acuratete cuvintele coreene si intelesurile lor, iar oamenii de rand, care nu cunosteau ideogramele chinezesti
complexe nu puteau sa comunice cu autoritatile statului decat sub forma orala. Regele Sejong a vrut sa puna capat
acestei situatii prin crearea unui alfabet simplu, usor de invatat si de folosit de catre toti locuitorii peninsulei.
Astfel a aparut Hunmin jeongeum, scrierea menita sa imbunatateasca viata coreenilor, o veritabila declaratie de
independenta culturala.
Chiar si dupa promulgarea alfabetului coreean, multi locuitori ai peninsulei au continuat sa
scrie in chineza clasica ori in sistemele Gukyeol si Idu. Noul alfabet era considerat apanajul oamenilor din
clasele de jos, al celor fara educatie, al femeilor si copiilor. Abia in secolul 19 a devenit popular un sistem
de scriere care combina ideogramele chinezesti (Hanja) si scrierea oficiala (Hangul).
Incepand cu 1945, caracterele chinezesti au fost folosite din ce in ce mai rar, in texte academice
sau documente oficiale, in timp ce majoritatea textelor moderne folosesc exclusiv Hangul.
Initial alfabetul coreean continea 28 de litere (jamo), din care au ramas in uz doar 24:
14 consoane (ja-eum) si 10 vocale (mo-eum). Forma consoanelor g/k, n, s, m si ng s-a inspirat din forma pe care o
au organele vorbirii atunci cand pronunta sunetele respective, celelalte consoane fiind create prin adaugarea unor
linii suplimentare la aceste forme de baza. Forma vocalelor tinea seama de trei elemente: omul (reprezentat ca o
linie verticala), pamantul (o linie orizontala) si cerul (reprezentat initial printr-un punct, care mai apoi a
devenit o linie scurta). Scrierea in Hangul se facea in mod traditional de la dreapta la stanga, de jos in sus,
pe coloane verticale organizate in blocuri de silabe (similar sistemului chinezesc), dar incepand din anii ‘80 s-a
trecut la scrierea pe orizontala, de la stanga la dreapta. Un bloc de silabe contine o consoana initiala (choseong),
o vocala mediana (jungseong) si o consoana finala (jongseong).
Hangul este considerat unul din cele mai eficiente alfabete din lume, cu un design logic si
simplu care il face usor accesibil atat strainilor care doresc sa-l invete, cat si copiilor – motiv pentru
care Coreea de Sud are o rata a analfabetismului extrem de redusa (1.7%, conform unor statistici din 2008).
Aniversarea proclamarii Hangul drept scriere oficiala e sarbatorita in fiecare an pe 9 octombrie
in Coreea de Sud (respectiv pe 15 ianuarie in Nord), iar literele alfabetului sunt utilizate ca parte a designului
modern in varii domenii, de la moda pana la arta, tehnologie sau manufactura: creatorul Lie Sang-bong a prezentat o
colectie impodobita cu litere Hangul in cadrul expozitiei Paris Pret-a-Porter din 2007 iar firma LG a lansat o
editie speciala a telefonului LG Shine, a carui carcasa avea gravat in coreeana un poem de Yoon Dong-joo