LECTURI

Va rog sa cititi dramatizarea lui Pinocchio si daca elevii doresc, sa-si aleaga un rol si o costumatie pentru un mic spectacol.

Ilie Ciuraru-soim

PINOCCHIO
după Carlo Collodi

Prezentatorul ( rosteşte tare, cu bucurie):
Stimaţi şi dragii noştri spectatori,
Găsiţi-vă o clipă de răgaz
Spre a-l cunoaşte pe Pinocchio-Năzdrăvanul.
(cu ton grav)
În clipe de amar şi de necaz !
(sfătuitor)
Aşa-s copiii care nu ascultă ...
Voi luaţi aminte, nu faceţi ca el !
Tocmai de-aceea spunem noi povestea
Să nu vă luaţi după un prichindel !
V-o spune şi Collodi-autorul,
Dar v-o repetă şi prezentatorul !

Scena reprezintă camera Zânei: canapea, scaune, oglindă, fereastră. În scenă se află Zâna cu părul albăstrui, purtând o diademă pe cap şi o baghetă în mână. Zâna bate de trei ori din palme. Apare un copil-şoim, fâlfâindu-şi braţele. Are un cioc de pasăre de pradă. Şoimul rosteşte cu o plecăciune:

Şoimul: Care-i porunca, Zână prea frumoasă ?

Zâna: Vezi tu prichindelul de colo, aninat de creanga Marelui stejar ?

Şoimul: Îl văd.

Zâna: Prea bine ! Atunci zboară repede într-acolo ! Rupe cu pliscul tău cel puternic nodul care-l ţine atârnat în aer şi aşterne-l uşurel pe iarbă, la picioarele stejarului.

Şoimul: (ieşind din scenă cu o plecăciune) Voi face întocmai, Zâna mea !

Zâna: (cântă, valsând)
Sunt Zâna cu părul albastru
Şi bun este sufletul meu.
Veniţi, dragi copii, lângă mine,
(vorbit) Un hocus vă scapă de rău ! bis

Şoimul: (cu plecăciune) Am îndeplinit întocmai tot ce mi-aţi poruncit !

Zâna: Şi cum l-ai găsit ? Viu sau mort ?

Şoimul: Când îl priveşti, pare mort. Dar nu cred să fie încă mort, fiindcă, îndată ce i-am rupt nodul care-l sugruma, a lăsat să-i scape un suspin şi a îngânat: „Acum mă simt mai bine!”

Zâna: (bate de trei ori din palme)

Câinele: (merge drept, ca omul, cu lăbuţele ridicate; coada îi iese din fracul/costumul negru; aşteaptă porunci)

Zâna: Bine c-ai venit, Medoro! Ia repede cea mai frumoasă trăsură şi dă fuga în pădure. Când ajungi sub Marele Stejar, ai să găseşti întins pe iarbă un biet prichindel de lemn, pe jumătate mort. Ridică-l binişor, aşază-l încet pe pernele trăsurii şi adu-mi-l aici! Ai înţeles?

Câinele: Ham! Ham! Ham! (iese din scenă alergând)

Zâna: (cântă acelaşi cântec, valsând)

În scenă intră căţelul de care se sprijină Pinocchio care are un nas măricel. El cade imediat pe canapea/scaun.

Zâna: (bate din palme de trei ori şi strigă) Să intre doctorii !

Doctorii vin fuga unul după altul: un corb, o bufniţă, un greier-vorbitor, toţi îmbrăcaţi în halate.

Zâna: Aş dori să aflu de la dumneavoastră dacă acest nefericit prichindel este mort sau mai trăieşte!

Doctorul-corb: (îi ia pulsul lui Pinocchio, îi pipăie nasul şi degetul mic) După părerea mea, prichindelul e mort de-a binelea, cra! cra! Dar dacă din nefericire n-a murit, cra! cra!, atunci mai mult ca sigur că trăieşte încă, cra! cra!

Doctorul-bufniţă: Mi-e neplăcut că trebuie să vă contrazic, colega, dar după mine, bu-hu-hu!, prichindelul este încă viu. Însă, dacă din nefericire nu mai trăieşte, bu-hu-hu!, atunci e mai mult ca sigur că e mort de-a binelea !

Zâna: (adresându-se celui de-al treilea) Dumneata ce zici?

Doctorul-greiere: Eu zic că un doctor înţelept, atunci când nu ştie ce să spună, cri!cri!cri!, mai bine să tacă. Cât despre dumnealui, prichindelul acesta este o cunoştinţă mai veche, cri! cri! cri! Este un împieliţat cu diplomă!

Pinocchio: (sare la fiecare insultă, la ultima se acoperă cu un cearşaf)

Doctorul-greiere: Este un derbedeu ... un nesuferit ... o haimana ... ! E un copil neascultător care o să-l facă pe bietul taică-său să moară de inimă rea.

Pinocchio: (plânge sub cearşaf)

Doctorul-corb: Când mortul plânge, e semn că e pe cale să se lecuiască, cra! cra! cra!

Doctorul-bufniţă: Îmi pare foarte rău că trebuie să te contrazic, colega, după mine, bu-hu-hu!, când mortul plânge, este semn că nici nu se gândeşte să mai moară, bu-hu-hu!

Zâna: Dar dumneata ce zici ?

Doctorul-greiere: Ceea ce am avut de spus, cri! cri! cri!, eu am spus !

Toţi trei doctorii: (ieşind din scenă) Şi noi am spus ! Şi ne-am dus !

Zâna: (îl mângâie pe Pinocchio) Vai! Dar prichindelul acesta chiar are febră ! Vai! Vai! Ce doctori! (Zâna exclamă şi toarnă un praf alb – zahăr pudră – într-un pahar cu apă, apoi se adresează cu dragoste) Hai, bea-l ca să te faci sănătos !...

Pinocchio: (se ridică, se uită la pahar, se strâmbă) E dulce sau amară ?

Zâna: E amară, dar are să-ţi facă bine ...

Pinocchio: Dacă e amară, n-o iau !

Zâna: Ascultă-mă! Ia şi bea!

Pinocchio: Dacă e amară, nu-mi place ... (smiorcăindu-se)

Zâna: Bea, şi după ce bei, am să-ţi dau o bucăţică de zahăr ca să-ţi îndulceşti gura.

Pinocchio: Dar unde e bucăţica de zahăr ?

Zâna: Uite-o aici! (şi zâna scoate o bucată de zahăr dintr-o zaharniţă)

Pinocchio: Mai întâi vreau bucăţica de zahăr, p-ormă o să beau zeama aia amară ...

Zâna: (dându-i bucăţica de zahăr) Îmi făgăduieşti ?

Pinocchio: Da. (ia zahărul şi îl mănâncă repede) Ce bine-ar fi să fie şi zahărul o doctorie! Aş vrea toată ziua să mi se dea.

Zâna: Acum ţine-te de făgăduială şi bea!

Pinocchio: (duce paharul puţin la gură, îşi bagă nasul în el) E prea amară ! Nu pot s-o beau!

Zâna: Cum poţi să spui aşa ceva? Nici n-ai gustat-o !

Pinocchio: Aşa ! Nu pot s-o beau !

Zâna: De ce?

Pinocchio: ( cu ton îmbufnat) Mă supără perna aceea ... şi uşa ...

Zâna: (aleargă, ia perna şi o mută mai departe, închide uşa şi revine în faţa lui Pinocchio)

Pinocchio: (plânge, strigă şi bate din picioare) Nu vreau! Nu ! Nu! ...

Zâna: Copilul meu, o să-ţi pară rău !

Pinocchio: Puţin îmi pasă !

Zâna: Cu febra asta vei ajunge în curând pe lumea cealaltă.

Pinocchio: Nu-mi pasă de nimic!

Zâna: Nu ţi-e frică de moarte ?

Pinocchio: Mai degrabă vreau să mor decât să beau doctoria aia nesuferită !

În scenă intră patru iepuraşi: cu urechi şi codiţe. Merg în pas de marş

Pinocchio: Ce vreţi cu mine? (strigă speriat)

Iepurii: Am venit să te luăm, ca să te înmormântăm!

Pinocchio: Să mă luaţi? Dar eu n-am murit încă!

Iepurii: Încă nu, dar mai ai câteva minute de trăit, (unul) fiindcă te-ai încăpăţânat să nu iei doctoria care te-ar fi vindecat.

Pinocchio: (strigă disperat) Zâna mea! Zâna mea bună, dă-mi repede paharul! Nu vreau să mă înmormântaţi! (ia paharul şi-l bea pe nerăsuflate)

Iepurii: Nu-i nimic! De data asta am făcut drumul degeaba! (ies în pas cadenţat din scenă cântând cu toţi.)

Zâna şi Pinocchio: (cântă acelaşi marş vioi, venind de mână în faţa scenei)
Am scăpat! Am scăpat!
Zâna bună m-a salvat!
Am scăpat! Am scăpat!
Sunt un alt băiat!

Iepurii: (se întorc în marş)
Ai scăpat! Ai scăpat!
Zâna bună te-a salvat!
Ai scăpat! Ai scăpat!
Eşti un alt băiat!

Pinocchio: (cântă)
Nu voi mai minţi!
Vă promit doar fapte bune!
Nu voi mai fugi
De acasă-n lume!
Îl voi asculta
Pe Gepetto, bun părinte,
Nasul nu îmi va mai creşte
De azi înainte! bis

(a treia oară vorbit cu hotărâre)

Toţi: (cântă)
Pinocchio! Pinocchio! Toţi copiii să înveţe!
Pinocchio! Pinocchio! Aceste poveţe.
Zâna:
Să nu minţiţi, fiindcă greşiţi!
Iepurii:
Să ascultaţi! Să învăţaţi!
Pinocchio:
Să fiţi cuminţi lângă părinţi!
Toţi: (cântă)
Pinocchio! Pinocchio! Toţi copiii să înveţe!
Pinocchio! Pinocchio! Aceste poveţe.
Prezentatorul:
Aţi ascultat, copii,
Doar un crâmpei din viaţa lui Pinocchio
Cea plină de peripeţii!
Să râdem, dar să şi-nvăţăm,
Cum este bine ca să ne purtăm.
V-a spus-o şi Collodi – autorul –
V-o spune şi prezentatorul.