DESCRIEREA RASEI KING

Crearea porumbelului King ca o rasă de sine stătătoare a început cu mai bine de un secol în urmă. Cu toate că au fost mulţi crescători de porumbei care au pretins că au creat această rasă, se poate spune că „părintele kingului" este Harry Baker din Vineland-New Jersey, S.U.A., cel care a obţinut primul king alb. După câţiva ani în care şi-a conturat o viziune generală asupra a ceea ce vrea sa obţină, în 1890 el a început creearea unei noi rase de porumbei. Porumbelul din această rasă trebuia să fie un super-porumbel, un fel de toate în unu. Trebuia să fie mare şi fertil pentru producţia de carne, dar totodată să arate şi bine pentru a putea fi considerat un porumbel de ornament.

Cu siguranţă Harry Baker era un foarte experimentat crescător de porumbei şi probabil că avea in minte încă de pe atunci imaginea a ceea ce azi considerăm kingul ideal. A ales exact acele rase care aveau calităţile care dorea să se regăsească în noua rasă de porumbei. A ales voiajorii pentru vitalitatea şi fertilitatea acestora, maltezii pentru înfăţişarea şi poziţia lor extremă, mondainii sau romanii pentru greutatea şi dimensiunile lor şi rasa duchess pentru eleganţă. Deoarece penele negre nu sunt binevenite atunci când scopul este producţia de carne, el a ales doar porumbei albi.
În 1892, Harry Baker a fost atât de mulţumit de ceea ce a rezultat în urma încrucişărilor realizate încât a hotărât să dea noii rase de porumbei, denumirea de KING. Se poate şi în acest caz spune că Baker era un previzionar, deoarece aspectul de atunci al rasei era incă mult inferior faţă de kingul din zilele noastre.
În 1895 Baker a fost forţat de împrejurări să îşi vândă porumbeii. I-a vândut lui William McMahon şi lui Harry Troth din Ifillvill – New Jersey, doi crescători locali. Nu trebuie uitată contribuţia fraţilor Giroux, din Vineland-New Jersey, la popularitatea şi faima pe care au porumbeii acestei rase acum. Aceştia au cumpărat primii porumbei king de la McMahon şi Troth. În scurt timp au început să producă la scară mare şi au ajuns să aibă cea mai mare fermă de porumbei din S.U.A. Firma lor producea mii de porumbei din rasa king destinaţi consumului, în fiecare an. Astfel au promovat kingul, care a ajuns poate cea mai cunoscută rasă din S.U.A.
Totodată a crescut şi interesul pentru king ca rasă de ornament, lucru dovedit de înfiinţarea în martie 1915 a „The American White King Association". Unul dintre fondatori a fost binecunoscutul Frank H. Hallman, editor şi proprietar al „American Pigeon Journal", care îndeplinea funcţiile de secretar şi casier al asociaţiei. Primul lucru de care s-au ocupat fondatorii Asociaţiei Americane a Crescătorilor de King Alb a fost definirea unui standard al rasei, misiune îndeplinită cu mare atenţie şi rigurozitate, întrucât chiar şi azi sunt puţine modificări aduse standardului trasat de aceştia.
După ce Ray King a obţinut pentru prima dată kingul argintiu şi a reuşit să obţină oarecum omologarea acestei culori în 1919, a urmat în 1921 schimbarea numelui asociaţiei în „The American King Club". Următoarea culoare a fost albastrul după care au urmat roşul, galbenul, negrul şi celelalte culori şi variante pe care le cunoaştem azi.
Din 1892 şi până în zilele noastre au existat multe discuţii, dezbateri şi interpretări în legătură cu standardul rasei, referitoare la culoare, dimensiuni, greutate, poziţie ş.a.m.d. şi putem chiar vorbi de mai multe viziuni sau standarde acceptate: american, european (german, englez, olandez, etc.). În general americanii preferă dimensiunile mai mici şi fineţea în schimbul renunţării la masivitate, pe când europenii şi germanii mai ales sunt adepţii unui standard mai solid, mai robust. Deşi s-a încercat combinarea celor două variante, nu s-a găsit încă o cale de mijloc acceptată de toată lumea drept cea mai bună.
Ţin să precizez că rândurile de mai sus reprezintă în linii mari o sinteză în limba română a unui articol publicat pe internet de dl. Jan Jacobs.
M-am gândit că va fi folositor crescătorilor de porumbei din România (în special celor care nu cunosc limba engleză) acest scurt istoric al rasei king, cu scuzele de rigoare pentru eventualele inconsecvenţe ale traducerii.

Porumbelul "King" - Caracteristici

Greutate: Pentru toate varstele: intre 850 grame si 1100 grame desi exista exemplare cu o masa corporala si mai mare
Dimensiuni:
Inaltime: 29.5 cm
Latime piept: 14 cm
Dimensiune trunchi: 11.5cm (baza picioarelor – baza gatului)
Lungime: 24.13 cm (varful cozii – piept)
Narile: trebuie sa fie mici, netede si sa se afle intr-o pozitie orizontala.
Ciocul: trebuie sa fie mic, neted, alb sau mat la culoare si in concordanta cum marimea capului.
Capul: trebuie sa fie moderat ca marime si latime, craniul trebuie sa fie bine rotunjit si proportionat comparativ cu gatul si pieptul. Nu trebuie sa fie strans sub barbie sau sa aiba forma de cap de sarpe.
Ochii: trebuie sa fie proeminenti, rotunzi si stralucitori, asezati la 3/5 de la baza spate a capului.
Genele: trebuie sa fie perfect rotunde, cu o textura fina, sa fie vizibila intre ochi si penele de pe cap, rozalie la culoare.
Gatul: trebuie sa fie de o marime moderata, gros, trebuie purtat perpendicular. Baza gatului trebuie sa intre intre spatiul dintre umerii aripilor. Gatul nu trebuie sa fie purtat excesiv spre partea din spate a corpului. Gatul masculilor trebuie sa fie mai masiv ca cel al femeilor.
Pieptul: trebuie sa fie proeminent, lat si bine rotunjit
Corpul: trebuie sa fie scurt, lat, solid, bine rotunjit
Spatele: trebuie sa fie scurt si lat de la umeri pana la coada, nu trebuie sa se ascuta prea repede inainte de a ajunge la tartita, dar sa se curbeze usor spre gat iar coada trebuie sa fie la cel putin 25°
Coada: trebuie sa fie scurta, proportionala cu un corp scurt. Numarul corect de pene primare in coada este de 12. Coada trebuie sa fie purtata la un unghi de cca 25° pentru a completa curba formata de spatele si pieptul porumbelului.
Picioarele: trebuie sa fie drepte si puternice pentru a da porumbelului o pozitie dreapta. Distanta dintre picioare trebuie sa fie ca si lungimea lor de cca 3.2cm. Gambele trebuie sa aiba o culoare rosiatica si nu trebuie sa fie acoperite cu pene.
Degetele: trebuie sa fie drepte si corect departate, de o culoare rosiatica.
Penajul: trebuie sa fie des si neted la manuire