Aa Randunica aA

O poezie frumosa si trista spre sa va placa


Mai demul o randunica
Avea-n cuibu-i sase pui
Si privea la ei sarmana
Ca la chipul soarelui.
De cu zori pornea sageata
Cautand pe deal,pe vai
Hrana pentru puii sai.

Si-n iuberea-i nu odata
Sa culcat ea nemancata
Dar destul de fericita
Ca nu s-a intamplat nicicand
Dintre pui,s-adoarma vreunul
Ars de sete sau flamand.

Nici n-a fost mai mandra mama
Decat ea intre randunici,
Cand vazu ca intr-o zi puii
Se facusera voinici!

Si n-a mai avut odihna
Nici cat ai clipi sub soare
Pana cand pe fiecare,
Pui nu l-a-nvatat sa zboare.

Dar cand toti puteau sa plece
Incotro voiau,sunb slava,
Dandunica istovita
A cazut in cuib bolnava.
Si cu ochii plini de lacrimi
Tinta-n ochii fiecui,
Zise celor sase pui:

-Dragii mamei,eu de-aseara
Simnt in inima un cui.
Aripile rau ma dor
Si nici vorba sa mai zbor.

-Dumnezeu mi-a dat putere,
Oricat am avut nevoi
Sa gasesc intodeauna,
Hrana buna pentru voi.

-Astazi,fiindca sunt bolnava,
Dragii mei,cum se cuvine
Mari cum v-a facut maicuta,
Sa-ngrijiti si voi de mine.

-Si ca nimeni dintre pui-mi
Sa nu simta ca mi-e rog,
Fiecare sa-mi aduceti,
Zilnic numai cate-un bob.

-Ale voastre sase boabe,
Milostive ma vor tine
Pana cand o sa vrea cerul,
Iarasi sa ma faca bine.

Ascultand cuvantul mamii
Au zaburat cei sase pui.
Si-au adus vreao sase zile,
Fiecare,bobul lui...

Mai departe,insa puii,
Beti de-al slavilor inalt
Fiecare avand nadejdea,
Ca-i va duce celalalt.

N-a mai dus nici unul bobul
Si uitata mucenica,
A murit atunci de foame,
Ce mai buna RANDUNICA.

Si-a ramas apoi povestea
Trista,nebagata-n seama,
Orisicui,ai sta s-o spui
Ca o mama isi hraneste.
Sase,opt sau zece pui.
Insa zece pui adesea,
Toti nu pot hrani o mama.

De traieste-a ta maicuta,
Ingrijeste-o cu iubire.
Ca albitu-i cap sa-si plece,
Spre odihna-n nemurire.