World Wrestling Entertainment
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
World Wrestling Entertainment, Inc.
WWElogo.jpg
Tip companie privată (NYSE: WWE)
Fondată 1952
Sediu Stamford, Connecticut, Statele Unite
Oameni cheie Vince McMahon, preşedinte
Linda McMahon, CEO
Shane McMahon, vicepreşedinte Global Media
Stephanie McMahon-Levesque, vicepreşedinte executiv al Departamentului Creativ
Industrie wrestling, divertisment sportiv
Cifră de afaceri Green up.png$ 400.3 milioane USD (2006) [1]
Venit net Green up.png$ 47.0 milioane USD (2006) [2]
Angajaţi 460 (aprilie 2006, excluzând wrestlerii) [3]
Site web en
WWE.comen Corporate WWE Web Site
World Wrestling Entertainment, Inc. (WWE) este o companie privată americană al cărei principal obiect de activitate îl reprezintă wrestlingul.
În prezent, WWE operează cea mai mare promoţie de wrestling din lume şi deţine o arhivă impresionantă de documente video ce cuprind o mare parte din istoria wrestlingului. Promoţia de wrestling a funcţionat anterior sub numele de Capitol Wrestling Corporation, promovând brandul World Wide Wrestling Federation (WWWF), şi mai târziu World Wrestling Federation (WWF). Actualmente, WWE operează trei divizii de wrestling : RAW, SmackDown! şi ECW şi deţine trei din opt titluri recunoscute la nivel mondial (WWE Championship, WWE World Heavyweight Championship şi ECW World Championship).
Compania este listată la bursa din New York şi desfăşoară o gamă variată de activităţi ce se învârt în jurul industriei divertismentului sportiv (televiziune, internet, evenimente publice), o mare parte din venituri provenind din cinematografie, muzică, licenţe şi vânzări directe de produse licenţiate. Vince McMahon este acţionarul principal al companiei şi ocupă poziţia de preşedinte, iar soţia acestuia, Linda McMahon ocupă funcţia de director general executiv (CEO). Împreună cu copiii lor, Shane McMahon (vicepreşedinte al Global Media) şi Stephanie McMahon-Levesque (vicepreşedinte executiv al Departamentului Creativ al WWE) [4], familia McMahon deţine aproximativ 70% din acţiunile WWE şi 96% din puterea decizională (puterea de vot).
Sediul central al WWE se află în Stamford, Connecticut, alte filiale fiind localizate în Los Angeles, New York, Londra şi Toronto. Compania a funcţionat iniţial sub denumirea Titan Sports, Inc. care ulterior a fost schimbată în World Wrestling Federation Entertainment, Inc. şi mai apoi în World Wrestling Entertainment, Inc.
Cifra de afaceri a WWE în anul fiscal 2006 (din mai 2005 până în aprilie 2006) a fost de aproximativ 400 de milioane de dolari, cu un profit net de aproximativ 47 de milioane de dolari. Din august 2006, valoarea de piaţă a companiei a depăşit un miliard de dolari.
storia companiei
[modifică] Începutul - Capitol Wrestling
Roderick James "Jess" McMahon, bunicul actualului proprietar al WWE, a fost un promotor de diverse evenimente sportive. În 1926 a început să colaboreze cu Tex Rickard, promovând evenimente puglistice la Madison Square Garden (New York), primul meci al parteneriatului celor doi fiind un meci pentru centura la categoria semigrea între Jack Delaney şi Paul Berlenbach.
Aproximativ în aceeaşi perioadă, wrestlerul Joseph Raymond "Toots" Mondt avea în minte o idee revoluţionară : dorea să ducă wrestlingul de pe aleile întunecate ale oraşelor în arenele sportive. A început prin crearea unui nou stil de wrestling pe care l-a numit "Slam Bang Western Style", mult mai spectaculos şi mai atractiv pentru publicul spectator. A urmat formarea unei promoţii de wrestling în New York, alături de campionul de wrestling Ed Lewis şi managerul acestuia Jack Curley. Deşi cei trei au reuşit să încheie contracte cu mulţi wrestleri, promoţia s-a destrămat datorită neînţelegerilor apărute la nivelul conducerii. Moartea iminentă a lui Curley l-a făcut pe Mondt să înţeleagă că viitorul wrestlingului în regiunea New-York-ului este unul nesigur, aşa încât a apelat la ajutorul mai multor bookeri, printre care se număra şi Jess McMahon.
Împreună, Jess McMahon şi Raymond Mondt au creat Capitol Wrestling Corporation (CWC). În 1953 CWC s-a alăturat organizaţiei naţionale de wrestling National Wrestling Alliance (NWA) şi în acelaşi an, Vincent J. McMahon i-a luat locul tatălui său Jess în cadrul companiei. Mondt şi McMahon Sr. s-au dovedit a fi o pereche de succes şi în scurt timp au ajuns să controleze 70% din booking-ul organizaţiei NWA, lucru datorat mai ales dominaţiei pe care o aveau în regiunea de nord-est a Statelor Unite. Mondt a fost cel care l-a învăţat pe McMahon modul în care funcţionează wrestlingului profesionist american şi i-a dezvăluit tainele acestei industrii. Acesta a fost începutul revoluţiei în wrestling. În 1956, CWC semnează un contract de televizare a show-urilor de wrestling cu WTTG Channel 5.
[modifică] World Wide Wrestling Federation
NWA avea un singur campion, deţinător al titlului NWA World Heavyweight Champion, care mergea în diverse federaţii membre şi-şi apăra centura. În 1963, campionul era "Nature Boy" Buddy Rogers.
Atât Mondt cât şi McMahon Sr. îi permiteau rareori acestuia să dispute meciuri în afara regiunii de nord-est şi susţineau că Rogers trebuie să-şi păstreze în continuare centura, lucru care îi nemulţumea pe ceilalţi membrii ai organizaţiei. Nici Rogers nu era dispus să rişte suma de 25.000 de dolari pe care a trebuit s-o dea ca şi garanţie pentru titlul de campion (pe acea vreme, campionii trebuiau să garanteze cu o anumită sumă de bani că-şi vor îndeplini angajamentele) aşa încât pe data de 24 ianuarie 1963 Rogers pierde centura de campion în favoarea lui Lou Theresz într-un meci desfăşurat în Toronto. Aceste evenimente au făcut ca McMahon Sr. şi Mondt să retragă CWC din NWA şi să înfiinţeze o nouă promoţie de wrestling pe care au numit-o World Wide Wrestling Federation (WWWF). La sfârşitul anilor '60 Mondt părăseşte compania (cel mai probabil datorită vârstei înaintate) iar în martie 1979 promoţia de wrestling îşi schimbă denumirea în World Wrestling Federation (WWF).
[modifică] World Wrestling Federation
Logo-ul World Wrestling Federation folosit în perioada 1984-1995
În 1980, fiul lui Vincent J. McMahon, Vincent K. McMahon fondează Titan Sports Inc. şi în 1982 achiziţionează Capitol Wrestling Corporation de la tatăl său. Bătrânul McMahon Sr. a reuşit de-a lungul anilor să-şi impună dominaţia asupra părţii de nord-est a teritoriului american, dar McMahon Jr. decide împotriva dorinţelor tatălui său să înceapă un proces de extindere riscând în felul acesta atât soarta WWF cât şi soarta sa. Rezultatul acţiunii sale avea să schimbe fundamental destinul wrestlingului.
WWF nu era singura promoţie de wrestling care nu mai activa în cadrul NWA, alte promoţii ca de exemplu American Wrestling Association (AWA) ieşiseră deasemenea din organizaţia naţională. Dar chiar dacă nu mai făceau parte din organizaţie, nici una din fostele federaţii nu a încercat să submineze şi să distrugă convenţiile teritoriale care au stat la baza industriei wrestlingului mai bine de jumătate de secol.
Ceilalţi conducători erau furioşi pe McMahon, care a început să distribuie show-urile WWF la televiziunile de pe tot teritoriul Statelor Unite, ieşind astfel din "fortăreaţa" nord-estică tradiţională. McMahon a început să vândă casete WWF prin intermediul propriei companii de distribuţie Coliseum Video şi ca lucrurile să fie şi mai grave, s-a folosit de veniturile generate din publicitate, televiziune şi casete video pentru a cumpăra wrestleri din promoţiile rivale. Era clar pentru toată lumea că promoţiile de pe întreg teritoriul Statelor Unite erau în competiţie directă cu WWF.
Patronul WWE Vince McMahon, omul care a făcut din wrestling un fenomen mondial
Primul pas făcut în încercarea de extindere la nivel naţional a fost semnarea unui contract cu superstarul AWA Hulk Hogan, care prin apariţia în filmul Rocky III a obţinut o celebritate de care puţini alţi wrestleri se puteau bucura. Lui Hogan i s-au alăturat şi alţi wrestleri de top: Roddy Piper, "Superstar" Billy Graham, Jesse Ventura (deşi Ventura a luptat rar datorită stării de sănătate precară, alăturându-se la masa comentatorilor alături de Gorilla Monsoon). McMahon a construit un roster de superstaruri, noile achiziţii venind în completarea vedetelor din nord-est ca André the Giant, Jimmy Snuka, Don Muraco la care se adăugau Paul Orndorff, Greg Valentine, Ricky Steamboat şi The Iron Sheik. S-a pus de multe ori întrebarea dacă McMahon ar fi putut să se extindă la nivel naţional fără aportul lui Hogan.
Conform unor surse, bătrânul McMahon şi-a avertizat fiul : "Vinny, ce faci? O să sfârşeşti pe fundul unui râu." În ciuda avertismentelor, tânărul McMahon avea o idee şi mai îndrăzneaţă : WWF va face turnee naţionale. O asemenea iniţiativă necesita o imensă investiţie de capital, investiţie care a plasat WWF la limita colapsului financiar.
Viitorul lui McMahon, al companiei sale, dar şi viitorul NWA şi al întregii industrii a wrestlingului a ajuns să depindă de succesul sau eşecul conceptului revoluţionar lansat de McMahon, concept care purta numele de WrestleMania.
Hulk Hogan, idolul unei generaţii
Wrestlemania era un eveniment pay-per-view pe care McMahon l-a promovat ca fiind Super Bowl-ul wrestlingului profesionist american. Ideea unui asemenea tip de eveniment nu era nouă în America de Nord - NWA organizase anterior StarrCade - dar intenţia lui McMahon era de a aduce evenimentul în atenţia întregii lumi, având ca public ţintă întreaga masă a telespectactorilor, chiar şi aceia care nu erau fani ai wrestlingului. A reuşit să facă acest lucru invitând în spectacol celebrităţi ca Mr. T şi Cyndi Lauper, postul MTV având un rol important în promovarea evenimentului, creând aşa-numita Rock 'n' Wrestling Connection.
[modifică] Era de aur
Prima ediţie a WrestleMania, desfăşurată în 1985, a avut un succes răsunător, evenimentul fiind considerat piatra de temelie a ceea ce McMahon numea "sports entertainment" (divertismentul sportiv). În următorii ani, sub conducerea lui McMahon şi cu ajutorul "eroului" său american Hulk Hogan, afacerile au luat un avânt incredibil, perioada fiind considerată de unii observatori a doua eră de aur a wrestlingului. Totuşi, odată cu anii '90 succesul WWF a început să scadă treptat, fanii săturându-se de capacitatea lui Hulk Hogan de a bate pe oricine, oricând avea chef.Asta pana cand a aparut Undertaker in scena care avea sa fie primul om care l-a batut pe Hogan luandu-i centura WWE pe care Hulkster o detinuse 5 ani iar Undertaker 6 ani.
[modifică] Noua generaţie
Criza în care se afla WWF a atins apogeul în 1994 când organizaţia a fost acuzată de abuzul şi distribuţia de steroizi, la care s-au adăugat acuzaţiile de hărţuire sexuală făcute de un grup de angajaţi ai WWF la adresa lui McMahon. Patronul WWF a fost până la urmă exonerat, dar scandalul s-a dovedit a fi o pată imensă pe imaginea organizaţiei.
Costul procesului pentru steroizi s-a ridicat la 5 milioane de dolari, în condiţiile în care veniturile companiei au scăzut considerabil comparativ cu anii precedenţi. Pentru a compensa pierderile, McMahon a redus retribuţiile luptătorilor şi personalului companiei , în unele cazuri cu până la 40%. Această măsură a determinat ca în perioada 1993-1996 o serie de wrestleri să părăsească WWF şi să se îndrepte spre singurul concurent major - promoţia World Championship Wrestling (WCW).
În această perioadă, WWF a dus o campanie de promovare şi redefinire a mărcii cu numele de "Noua generaţie WWF", generaţie reprezentată de luptători ca Shawn Michaels, Diesel, Razor Ramon, British Bulldog, Bret Hart sau The Undertaker. Principalul competitor, WCW, a profitat de această scădere de popularitate a WWF şi şi-a întărit poziţia pe piaţă.
Logo-ul World Wrestling Federation în perioada 1995-1998
Începând cu sfârşitul anului 1996, WWF a abandonat imaginea "familiară" şi a început să includă în show-uri segmente mult mai violente, ca un răspuns la concurenţă.
[modifică] Războiul de luni seara (Monday Night Wars)
Pentru detalii, vezi: Monday Night Wars.
Ted Turner a cumpărat World Championship Wrestling şi la conducere a fost numit Eric Bischoff. Bazându-se pe imensele resurse financiare, WCW a început să atragă vedetele din WWF în noua promoţie. Printre noile achiziţii se numărau Hulk Hogan, "Macho Man" Randy Savage, Lex Luger, Scott Hall (Razor Ramon), Kevin Nash (Diesel) şi mulţi alţii.
În 1995, Bischoff a mărit miza şi a creat WCW Monday Nitro, un spectacol difuzat de TNT, reţeaua de televiziune a lui Turner, la concurenţă directă cu principalul show WWF de luni seara WWF Monday Night RAW. În cele din urmă, cu ajutorul starurilor aduse din WWF şi prin storyline-ul inovator nWo, WCW a reuşit performanţa de a depăşi WWF atât în audienţele tv cât şi în popularitate.
McMahon a răspuns la această provocare, declarând că este capabil să creeze noi superstaruri care să-i readucă victoria în războiul ratingului. În acelaşi timp, noile contracte ale wrestlerilor au fost prevăzute cu clauze suplimentare care făceau dificilă trecerea în federaţia concurentă. Shawn Michaels şi Bret Hart au fost ridicaţi la statutul de superstaruri şi au devenit foarte populari datorită abilităţilor din ring. În ciuda acestui fapt, WWF pierdea în continuare bani. Storyline-urile WCW, bazate mai mult pe realităţile cotidiene erau mult mai atractive decât ceea ce se întâmpla în WWF.
[modifică] WWF Attitude şi Montreal Screwjob
Pentru detalii, vezi: Montreal Screwjob.
Rivalitatea WWF/WCW a atins noi culmi pe data de 1 noiembrie 1996, când WCW i-a oferit lui Bret "The Hitman" Hart un contract pe trei ani în valoare de 9 milioane de dolari. Vince McMahon a contraatacat cu o ofertă inferioară financiar, dar care se extindea pe o perioadă mult mai mare de timp şi îi garanta wrestlerului o mai mare putere de decizie în cadrul booking-ului. Bret Hart a acceptat oferta WWF, dar după câteva luni în care greutăţile financiare s-au ţinut lanţ, McMahon nu a mai avut certitudinea că îşi va putea îndeplini obligaţiile financiare. Patronul i-a dezvăluit dificultăţile financiare lui Hart înainte de meciul pe care acesta avea să-l dispute cu Michaels în Montreal şi i-a permis să reînceapă negocierile cu WCW.
În ciuda loialităţii faţă de WWF, Hart a acceptat oferta WCW şi urma să apară în show-urile companiei la sfârşitul anului 1997. În timp ce mutarea lui Hart nu a fost o surpriză pentru nimeni, WWF era preocupată de faptul că omul care tocmai urma să plece era campionul en-titre WWF. În divizia feminină WWF a mai existat un precedent în care campioana Alundra Blayze a plecat în WCW cu tot cu centură, pe care mai apoi a aruncat-o într-un coş cu gunoi în timpul unui show televizat. Bret a promis că asemenea incidente nu vor avea loc şi în cazul lui şi a semnat o înţelegere conform căreia anunţul plecării lui va fi amânat pentru o perioadă de timp suficient de mare pentru a permite transferul centurii sale unui nou campion. Chiar dacă exista această înţelegere, McMahon era îngrijorat că vestea va ajunge la urechile publicului şi a căutat o cale de a-l deposeda pe Bret Hart de centură, înainte ca plecarea să poată fi anunţată la WCW Monday Nitro. Ceea ce avea să se întâmple a rămas în istoria wrestlingului sub numele de Montreal Screwjob.
Hart şi-a folosit dreptul contractual de a decide asupra meciurilor în care participă şi a anunţat conducerea WWF că este dispus să cedeze titlul de bunăvoie în cadrul pay-per-view-ului Survivor Series din acel an (desfăşurat în Montreal, Canada), dar nu doreşte s-o facă în favoarea rivalului său, "HBK" Shawn Michaels. McMahon a fost însă de altă părere şi a schimbat finalul meciului anterior stabilit pentru a-i permite lui Shawn să câştige titlul. În timpul meciului, Michaels l-a prins pe Bret Hart în celebra manevră de submission numită sharpshooter, Hart era pe cale să iasă din manevră, dar în acelaşi moment arbitrul meciului Earl Hebner, urmând instrucţiunile lui Vince McMahon, a semnalat sfârşitul luptei făcându-l astfel pe Michaels noul campion mondial. Bret Hart a fost atât de furios de felul în care au evoluat lucrurile încât l-a scuipat pe McMahon şi într-o confruntare din aceeaşi seară l-a lovit, învineţindu-i unul din ochi.
Evenimentele din Montreal au constituit un moment de cotitură în disputa WWF/WCW. McMahon a folosit toată povestea din Canada pentru a crea din identitatea lui reală de proprietar al promoţiei un personaj în storyline - patronul diabolic Mr. McMahon, un dictator rău care favoriza wrestlerii heel pentru că erau "buni pentru afacere" şi dispreţuia "wrestlerii necorespunzători" ca Stone Cold Steve Austin.
Logo-ul World Wrestling Federation din perioada 1998-2002 a cărui folosire a fost interzisă după procesul cu organizaţia ecologistă WWF.
Feudul dintre Stone Cold şi McMahon şi crearea alianţei D-Generation X au marcat noua Eră Attitude, care odată cu impunerea unor noi superstaruri ca The Rock sau Mick Foley a reprezentat un reviriment pentru federaţie. În paralel, lucrurile în WCW nu mergeau tocmai bine : numărul excesiv de wrestleri de top,unele storyline-uri neinspirate şi managementul defectuos al unor aspecte organizatorice şi strategice au făcut ca produsul WCW să devină din ce în ce mai puţin interesant. Atraşi de popularitatea lui Austin şi de naturaleţea brută a showului, telespectatorii au revenit la WWF, care s-a impus din nou ca lider de audienţă.
În 2004, WWE a produs un DVD intitulat The Monday Night War, care surprinde spectaculoasa istorie a luptelor pentru supremaţie purtate de cele două organizaţii.
[modifică] Noi iniţiative
Pe 29 aprilie 1999, WWF a lansat la televiziunea UPN un program special numit SmackDown!. Show-ul a fost difuzat marţi seara, din 26 august 1999 a devenit unul săptămânal şi a rămas cel mai de succes program transmis de UPN.
Pe 19 octombrie 1999, compania care deţinea WWF, Titan Sports (redenumită World Wrestling Federation Enertainment, Inc.) a devenit o companie pe acţiuni listată la bursă. S-au pus în vânzare 10 milioane de acţiuni la preţul de 17 dolari bucata. Compania a anunţat intenţia de a-şi diversifica activitatea prin deschiderea unui club de noapte în Times Square, producerea de filme şi publicarea de cărţi.
Chiar şi după retragerea lui Austin datorită unei accidentări, WWE a continuat să domine în audienţe, wrestleri ca The Rock sau Triple H bucurându-se de o popularitate imensă. Transferul unor wrestleri din divizia concurentă WCW precum Big Show, Chris Jericho, Chris Benoit sau Eddie Guerrero a întărit roosterul WWF şi a eliminat definitiv orice posibilitate ca WCW să devină din nou o adevărată ameninţare pentru promoţie.
În 2000, WWF în colaborare cu reţeaua de televiziune NBC a anunţat crearea unei ligi profesioniste de fotbal american (XFL). În primele săptămâni audienţele înregistrate au fost foarte bune, dar interesul publicului a scăzut considerabil astfel încât proiectul a fost oprit după doar un sezon [5].
[modifică] Achiziţia ECW
Pe 5 februarie 2001 Jim Ross anunţă că o serie de wrestleri ai promoţiei Extreme Championship Wrestling vor evolua sub umbrela WWF. Printre aceştia se numărau Justin Credible (care semnase un contract pe trei ani), Jerry Lynn şi campionul ECW Rhyno (care îşi dăduseră acordul verbal) şi Bobby Eaton (care fusese repartizat ca antrenor în Memphis Championship Wrestling). Acestora li s-au alăturat Paul Heyman şi Tazz care au debutat ca şi comentatori în RAW, respectiv SmackDown!. ECW a intrat în faliment în luna aprilie 2001 şi a fost preluată la mijlocul anului 2003 de către WWE.
[modifică] Achiziţia WCW
Succesul WWF Attitude a fost enorm, WCW nu reuşea să ţină pasul cu WWF iar situaţia financiară a promoţiei s-a deteriorat permanent. Compania lui Ted Turner - Time Warner (proprietara WCW) a fuzionat cu America Online (cel mai mare furnizor de servicii internet din Statele Unite) formând grupul AOL Time Warner. Datorită situaţiei dificile în care se afla promoţia de wrestling s-a decis vânzarea acesteia. Pentru suma de 7 milioane de dolari, în martie 2001 World Wrestling Federation Entertainment a achiziţionat World Championship Wrestling.
Era WWF Attitude se încheie conform unor observatori cu WrestleMania X-Seven (17), în timp ce alţii susţin că aceasta s-a încheiat odată cu preluarea WCW şi ECW şi cu storyline-ul Invasion.
Pentru detalii, vezi: The Invasion , Undisputed Championship şi New World Order.
.
[modifică] World Wrestling Entertainment
În urma unui proces intentat în 2002 de organizaţia ecologistă World Wildlife Fund (abreviată tot WWF) , care se plângea de încălcarea unui acord din 1994 asupra folosirii iniţialelor WWF în Marea Britanie [6], atât promoţia de wrestling cât şi compania-mamă şi-au schimbat denumirea în World Wrestling Entertainment. Pe data de 6 mai 2002, compania a eliberat un comunicat de presă care anunţa schimbarea denumirii. Logo-ul WWF Attitude nu a mai putut fi folosit pe nici unul din produsele firmei [7]. Sloganul campaniei de redenumire a fost "Get The 'F' Out" [8].
[modifică] Divizarea rosterului
În aprilie 2002 WWF/E a demarat un proces prin care promoţia de wrestling a fost împărţită în două divizii cu wrestleri, conducători şi storyline-uri distincte, numele celor două divizii fiind aceleaşi cu numele show-urilor săptămânale : RAW şi SmackDown!. Wrestlerii puteau desfăşura meciuri exclusiv în una din cele două divizii, cu excepţia deţinătorilor centurilor WWE Undisputed Champion şi WWE Women's Champion, care puteau fi apărate în ambele divizii. În august 2002, campionul WWE Undisputed Undertaker a refuzat să-şi apere titlul în RAW astfel încât centura s-a transformat într-una exclusivă SmackDown!. În săptămâna următoare, managerul RAW Eric Bischoff i-a acordat lui Triple H centura WWE World Heavyweight, precursoarea centurii WCW World Heavyweight Championship.
Fiecare divizie a ajuns să organizeze pay-per-view-uri anuale exclusive, singurele pay-per-view-uri care se desfăşurau cu participarea tuturor wrestlerilor din cele două divizii fiind cele patru pay-per-view-uri tradiţionale WWE : Royal Rumble, WrestleMania, SummerSlam şi Survivor Series ele fiind si numite "The Big Four".
WWE a readus începând cu anul 2004 ceremonia de introducere în WWE Hall of Fame a unor nume celebre din lumea wrestlingului, care prin activitatea lor au devenit de-a lungul vremii adevărate legende ale industriei wrestlingului.
