Echinopsis werdermannii

Descriere: Echinopsis werdermanniana (Backeberg) Friedrich & Rowley ( Trichocereus werdermannianus Backeberg ) este un cactus mare, frumos, care atinge 5(-8) m înălțime, cu un trunchi gros de 60 cm în diametru și seamănă la obicei cu Echinopsis atacamensis , dar este mai mult masiv și are relativ puțini spini. Fructele sale ar trebui să fie gustoase.
Derivarea numelui specific: Acest membru al familiei Cactaceae a primit acest nume în onoarea Prof. Dr. Erich Werdermann.
Tulpina: Trunchiuri de până la 1 m înălțime și 65 cm în diametru, ramuri care se ridică apic, mai mult sau mai puțin erecte până la 15 cm grosime verde foarte închis.
Coaste: Aproximativ 10, crescând ulterior la 14 sau mai mult, 2 cm înălțime.
Areole: 2,5 cm una dintre ele.
Tepii: Tepii arată ca un amestec de Trichocereus taquimbalensis și Trichocereus terscheckii , greu de distins ca radiale și centrale, lungi între 5 și 10 cm, de culoare pai, maro gălbui sau de culoare corn.
Coloana vertebrală centrală: 1 (sau 2), robustă, asemănătoare pungii.
Tepi radiali: 8.
Flori: de obicei apar din partea superioară a plantei, mai degrabă decât în ​​regiunile inferioare ale tulpinilor. Când numeroase formând un inel în jurul apexului. Alb aproximativ 20-22 cm lungime.
Fructe: sferice de 3,5-4 cm în diametru, cu multe fire de păr albe sau negre.
Semințe: 1,3-1,4 mm lățime, ca un șapcă, aspre.
Note taxonomice: Trichocereus werdermannianus Backeberg este un nume vechi care nu mai este acceptat (nomen nudum... nu este o specie valabilă). Plantele care corespund tipului original pe care Backeberg l-a numit Trichocereus werdermannianus sunt aproximativ intermediare între Trichocereus taquimbalensis și Trichocereus terscheckii și acum sunt incluse în general în (ca sinonim al) Trichocereus terscheckii , ceea ce sugerează că nu există cu adevărat o diferență fundamentală între cele două. Din păcate, majoritatea plantelor cultivate sub acest nume rareori se potrivesc cu descrierea inițială, fiind de obicei crescute din semințe comerciale care au fost adesea identificate greșit. Plantele numite Trichocereus werdermannianus sunt de obicei identificate greșit Trichocereus taquimbalensis sau Trichocereus tacaquirensis .
Cultivare și înmulțire: Acesta este un cactus foarte decorativ, rezistent la îngheț, ușor de găsit în cultură.
Sol: Cultivați-l într-un substrat bogat și deosebit de drenant, deoarece este foarte sensibil la putreziciune în prezența umidității și a temperaturilor scăzute și lăsați solul să se usuce între udari.
Apă: Vara, în perioada vegetativă, trebuie udat cu regularitate, dar lăsând substratul să se usuce complet înainte de a uda din nou; iarna, trebuie ținut uscat. Este de preferat să nu udați în zilele înnorate, în zilele umede sau în zilele reci de iarnă.
Rezistență:Este un cactus foarte rezistent la îngheț, rezistent la -7°/-12° C. Totuși în cultură este mai bine să nu-l expuneți la temperaturi mai mici de -5° C, chiar dacă într-un loc aerisit și protejat, pentru a evita formarea de pete anti-estetice pe epidermă. În prezența umidității atmosferice ridicate, evitați orice îngheț, deoarece este deosebit de sensibil la putregaiul rădăcinilor.
Expunere: Are nevoie de expuneri la soare complet, cu un flux amplu de aer pentru a produce fire de păr dense, dar, ca fost locuitor al muntelui, nu-i pasă de temperaturile extrem de ridicate vara.
Întreținere: Repotați primăvara, când rădăcinile lor devin înghesuite. În general, ar trebui să fie repotați la doi ani pentru a oferi un sol proaspăt. După replantare, nu udați timp de o săptămână sau mai mult.
Utilizare:Excelent ca plantă de peisaj sau de terasă. Este potrivit pentru grădinile „deșertice”, în asociere cu alte xerofite. Acolo unde cultivarea în aer liber nu este posibilă din cauza climei, se cultivă în ghiveci pentru a o adăposti iarna.
Înmulțire: Prin semințe și prin butași, cu condiția să se usuce bine, vara.