ales, căci pare că a fost trecut prin Infern și aruncat fără voia lui în realitatea asta.” Fac câțiv
să combine groaza și disperarea. „Katherine, ești sigură că pe ăsta-l vrei?” îi spun încet, de parcă
Am deschis larg ochii când l-am auzit pe Alcide, strâmbând ușor din nas la fiecare jignire
„Este un suflet care ar fi fost eutanasiat dacă nu interveneam! Nu te bucuri că am făcut o
Și, ca să-i demonstreze asta, cățelul dădea energic din coadă, privindu-ne pe amândoi
îl lipesc pe Dante de pieptul lui Alcide, obligându-l să-l țină în brațe. Momentul era adorabil
„Uite-l ce drăguț e, e atât de fericit!” Râdeam ușor, încercând să diminuez șocul situației.
„Katherine, dacă voiau să-l eutanasieze, aveau ei un motiv pentru asta,” zic eu pe un ton mai mult
pare trecut de mult de termenul de expirare!” Continui, aproape dramatic, ignorând complet
această lighioană. „Ești sigură?” întreb eu din nou, mai mult într-o încercare disperată de a o
să-mi pun în practică ideea de a fugi mâncând pământul, mă trezesc cu corcitura asta bizară
probleme părea să aibă bietul câine, se ușurează pe costumul meu scump, fără nicio reținere.
