o privire în care se putea citi o admirație mocnită, deși bine ascunsă sub o nouă replică sarcastică
încă gustând din ironia situației. Cobor din mașină, simțind asfaltul sub tălpi, și o urmez în tăcer
unde erau ținuți cățeii, iar gândurile mele par să plutească undeva departe, pierdut într-o mică
Răspunsul lui Alcide s-a pierdut undeva în neant, ca o adiere grăbită pe lângă urechea
– îmi sfâșia inima. Ochii lui cereau cu disperare ceea ce nu primise niciodată: dragoste,
ochilor. Aflasem că bietul animăluț își petrecuse ultimul an între pereții adăpostului,
Nu era loc de ezitare. Nici măcar nu am așteptat să revină Alcide, care dispăruse preț de
L-am strâns aproape de pieptul meu, ca și cum aș fi vrut să îi spun fără cuvinte că de
Se pare că o piază rea se abătuse asupra mea. De ce? Pentru că, în momentul crucial în care
Dar nu telefonul în sine era problema, ci faptul că am uitat cel mai important sfat pe care
m-am întors, tocmai încheind apelul cu un rămas-bun rapid, am încremenit cu telefonul la ureche.
nu mai rămâne decât o cârpă jalnică din el? Ei bine, câinele ăsta nu era acel tricou. Era reziduuril