aveam, iar gestul de a o abandona în chiuvetă era la fel de teatral ca orice altceva în acea
dimineață. Pașii mei erau leneși, dar siguri, purtându-mă înapoi în cameră cu o aură de nonșalanță totală. Nimic nu mă putea tulbura, nici măcar agitația celor din jur. Pe drum, privirea mi-a căzut