Epuizată, mai mult psihic decât fizic, parchez mașina în fața casei, un oftat prelung străpungându-m
poposesc câteva minute în mașină, odihnindu-mi fruntea peste mâna care zăcea pe volan.
peste chip și, cu o ultimă privire pe care mi-o arunc în oglinda retrovizoare, cobor în sfârșit
semn că, cel mai probabil, la ora aceasta nimeni nu bântuia pe acolo și pe bune dreptate,
drumul până în camera de zi. Fix cum credeam, pustiu. Nu mă pot plânge totuși, câteva momente
Alcide, ești un idiot, de ce a trebuit să răspunzi tu la mail-uri în ziua ta liberă? Mi-am distrus-o
o singură zi fără mine? Totuși, într-un târziu decid că e prea mult, măcar seara să rămână
să tai rădăcinile pe care le-am prins în pat. Cu repeziciune, trag un tricou pe mine și părăsesc
că atunci când intru în living, nu observ din prima că se mai afla cineva acolo. Tresar scurt
care o purta. „Rough day?” O întreb pe aceasta, știind că nu obișnuia să bea decât atunci
Ce-i drept, îmi permisesem să întind calul destul de mult privind ora la care mă trezisem,
casă pentru a mă odihni. Cât eu mă dezmeticeam, soarele se pregătea de culcare, iar