— Măresc și mai tare ochii, din nou, când văd cum pata se extinde, căci nici că apucasem să-l
mai opresc. Acum chiar îmi venea să ridic genunchiul care să facă contact cu fața lui. Oftez iar, din greu, dar cu bunul ajutor al celui de sus reușesc să zâmbesc scurt și să îi vorbesc pe un ton
