— Priveşte din instinct într-o parte, presat fiind de fapt de întreaga atmosferă creată şi aerul
ce parcă nu-i mai ajunge odată cu acea finală întrebare. Ce ar fi putut să-i spună? „Skriver, îmi placi în p-la mea, mi-ar plăcea să avem mai mult de atât”? Nu. Nu i-ar fi fost tipic.
