— „Nu ştiu, tu nu vrei să ştii nimic despre mine?” dă frâu liber frazei precedente, fiind, desigur
— Unul despre celălalt înafară de ceea ce se vorbeşte în grup. Ne cunoaştem de atâta timp
— A fi abordată. Aşadar, colţul gurii i se arcuieşte într-un zâmbet, sfârşind ca în mai puţin
— Faţă, însă alungiţi pe lateralul trupului. „Zi-mi ceva ce nu ştiu...habar n-am. Ce-ţi place
— Îşi direcţionează atenţia spre zona frontală lui, aşteptându-se în acea ipostază la un răspuns
— Josephine produce acea constatare, instant capul şi-l întoarce, privind în totalitate asupra
— Căci sesizează intenţia ei de a-şi completa precedenta frază. „De ce, ai în plan să mă
— Iei în serios?” În mod subtil îşi schimbă trăsăturile faciale înainte de a-şi regla poziţia
— Mai bună. Poţi să mă întrebi ce vrei şi după te întreb şi eu pe tine, ce zici?” Imediat ce-o
— „Bine.” clarifică din prima secundă în care asimilează propunerea lui, poziţia corpului
— Imediat ce în aria sa vizuală revine din nou chipul său, rosteşte: „Să ştii că nu-mi pasă
— Răvăşite, câteva dintre firele lungi ale podoabei capilare ajungându-i în partea opusă
