— Ulterior părăseşte suprafaţa ce îi servea drept sprijin, urmând a ocoli aşadar canapeaua,
— Capului în direcţia şatenei se dovedeşte a fi chiar sfârşitul replicii ei, concomitent îndreptându
— Ajunge arcuită, sfârşind printr-o indiferentă expresie facială. Buzele şi le lipeşte iar colţurile
— „Ştii ce nu înţeleg eu?” Îşi impune o pauză vocală, înainte de a ocoli din nou canapeaua,
— Ratatul ăsta dacă aparent el nu mai vrea să aibă vreo treabă cu tine?” Îşi poziţionează
— Exprimare tipică lui. „Să mor de nu, Skriver, zici că ai şaişpe ani şi eşti în liceu.” Constată
— În secundele ce urmează recurge la aceeaşi acţiune precedentă, aceea de a lua alte
— Între timp, vorbele pe care brunetul menţionat anterior se încumetă a i le adresa, fără
— În momentele în care se enervează. (Oh, şi acestea erau multe...) Aşadar, în dorinţa de
— Se apăra astfel: „Adică da, într-adevăr, încă am sentimente pentru el, dar în aceeaşi măsură
— Plecat trebuia să rămână definitiv.” întreaga frustrare şi-o exprimă deci prin monologul
— Într-un final reuşeşte să aleagă o melodie pe placul său, una ce aparţinea celui mai de
