— Ochii i se plimbă parcă „disperaţi” asupra trăsăturilor sale faciale, citindu-i parcă din privire
— Eventual ajung plasaţi pe umerii săi, un oftat prelung îi părăseşte buzele într-un mod maşinal.
— Ci mai degrabă de o senzaţie, de un implus, de o stare oferită în consecinţă de către Zayn,
— De tăcere se instalează între cei doi, moment ce ajunge a fi întrerupt chiar de către ea,
— Cuvintele ei finale îi cauzează ridicarea treptată a capului şi refuzarea aruncării privirii
— Satisfacerii sale de a creşte. Astfel, aflat în căutarea palmelor ei, i le coboară, fără ca măcar
— Îndată ce palmele şi le aruncă până ce obrajii i-i cuprinde cu acestea. Deşi degetele lui
— Aceleaşi mişcări şi acelaşi mers: ochi-buze. “Îmi pare rău că am dispărut atunci. Îmi pare
— Postura în care ajunsese: atât de aproape de chipul acestuia, precum şi susţinută prin prisma
— Să-i treacă prin faţa ochiilor, ilustrând de fapt ultimele momente petrecute cu acesta înainte
— Pe care refuza să le recunoscă chiar şi ei însăşi. Decide totuşi ca după câteva secunde de
— Început, frază urmată de schiţarea unui mic zâmbet aproape insensizabil. „Te iert pentru
